INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Seceta s-a încheiat » Sergio Aguero, decisiv pentru Manchester City după 14 luni fără gol marcat în Premier League

Sergio Kun Aguero FOTO Imago
Sergio Kun Aguero FOTO Imago

Articol de GSP - Publicat duminica, 14 martie 2021 07:59 / Actualizat duminica, 14 martie 2021 08:25

Manchester City a învins Fulham, scor 3-0, iar Sergio Kun Aguero (32 de ani) a contribuit la victoria echipei sale. Argentinianul a înscris primul gol în Premier League după o pauză de 14 luni.

Manchester City a obținut o nouă victorie și a egalat un record din istoria clubului: 16 meciuri consecutive fără înfrângere în deplasare. În perioada ianuarie - septembrie 1999, sub comanda antrenorului Joe Royle, echipa din partea „bleu” a orașului Manchester nu a pierdut pe teren străin.

Sergio Aguero, primul gol după 417 zile în Premier League

Pep Guardiola a făcut 7 schimbări față de partida cu Southampton, câștigată cu 5-2, iar Sergio Aguero s-a aflat în echipa de start pe Craven Cottage. Kun a spart gheața și a marcat pentru prima dată în Premier League după 417 zile de secetă.

Atacantul lui Manchester City a înscris ultimul gol al partidei de pe Craven Cottage, după ce a executat fără emoții lovitura de pedeapsă din minutul 60. Ceilalți fotbaliști care au înscris pentru trupa lui Pep Guardiola sunt John Stones și Gabriel Jesus.

Seceta s-a încheiat » Sergio Aguero, decisiv pentru Manchester City după 14 luni fără gol marcat în Premier League
Momentul din minutul 60, când Sergio Aguero a înscris din penalty în poarta lui Alphonse Areola FOTO Imago

21 ianuarie 2020a fost ziua în care Sergio Aguero marcase ultimul gol în Premier League, într-o partidă câștigată la limită pe Bramall Lane cu Sheffield United, scor 1-0

În cele 13 partide din Premier League în care Sergio Aguero și Gabriel Jesus s-au aflat în formația de start, atacanții „cetățenilor” au înscris împreună 24 de goluri: 9 Jesus și 15 Aguero.

Sergio Aguero, pe lista Barcelonei

Mundo Deportivo a anunțat jucătorii doriți de noul președinte de la FC Barcelona, Juan Laporta: Haaland, în primul rând. Apoi, Aguero, Alaba, Eric Garcia și Depay. Dintre toți, Eric Garcia, colegul lui Kun Aguero, va ajunge sigur pe ”Camp Nou”. Crescut la Academia La Masia, fundașul central în vârstă de 20 de ani a plecat în 2018 la City și se va întoarce după trei stagiuni în Catalonia.

Contractul lui Sergio Aguero cu formația de pe Etihad Stadium va expira la finalul actualului sezon și ar putea semna cu Barcelona din postura de jucător liber de contract. Transferul atacantului l-ar putea convinge pe Lionel Messi să rămână la FC Barcelona, mai ales că este cunoscută relația strânsă de prietenie dintre cei doi.

VIDEO. Cele mai frumoase goluri înscrise de Sergio Aguero în derby-ul din Manchester

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Lovit din toate părțile, Cristiano Ronaldo reacționează » Postarea de milioane de like-uri

Alexandre Pato a fost prezentat oficial la noua echipă » Unde a ajuns fosta mare speranță a fotbalului brazilian

Citește și:
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
Superliga
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Jocurile Olimpice
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Superliga
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează