INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PSG

Sergio Ramos nu renunță! Exclude retragerea și face un anunț uluitor despre câți ani mai vrea să joace

Sergios Ramos / foto: Imago Images
Sergios Ramos / foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat marti, 12 aprilie 2022 09:40 / Actualizat marti, 12 aprilie 2022 10:34

Sergio Ramos, fundașul central al lui PSG, care în martie a împlinit 36 de ani, nădăjduiește că va mai evolua la nivel înalt „încă patru-cinci ani”.

Fostul fundaș al lui Real Madrid a fost adus în vara lui 2021 la clubul parizian cu mari speranțe. Așteptările nu s-au confirmat însă. Ramos a fost accidentat și a lipsit în cele mai importante meciuri ale lui PSG.

Sergio Ramos nu renunță: „Mi-ar plăcea să mai joc încă patru-cinci ani la cel mai înalt nivel”

Într-un interviu pentru Amazon Prime, Sergio Ramos, care mai are contract cu PSG până în 2023, a dezvăluit care sunt intențiile sale pentru următoarele sezoane:

„Mi-ar plăcea să mai joc încă patru-cinci ani la cel mai înalt nivel, apoi să am o altă experiență. Am semnat pe doi ani la Paris, dar vom încerca să fie trei. Încă unul și apoi vedem. Atât timp cât fizicul rezistă, cred că îmi pot menține mintea concentrată”, a spus Ramos pentru Amazone Prime, citat de Marca. 

În luna februarie, The Sun scria că problemele grave la gambă l-ar putea forța pe Ramos să agațe ghetele în cui. Jean-Marcel Ferret, fostul medic al naționalei Franței, a vorbit pe larg despre acest risc.

Veste-șoc în fotbalul mondial: „Decizia tocmai a fost luată în Qatar! Emirul aruncă prosopul”
FRANȚA
Veste-șoc în fotbalul mondial: „Decizia tocmai a fost luată în Qatar! Emirul aruncă prosopul”

Sergio Ramos, ținta fanilor lui PSG: a fost huiduit la fiecare atingere la meciul cu Lorient

Sergio Ramos a fost ținta fanilor lui PSG în meciul câștigat cu Lorient, scor 5-1. Fundașul spaniol a fost fluierat la fiecare atingere de balon.

În meciul cu Lorient, disputat în urmă cu o săptămână, spaniolul a intrat pe teren în minutul 72, în locul lui Marquinhos, însă n-a avut parte de o primire călduroasă din partea fanilor prezenți pe Parc des Princes.

Folosit doar pentru a treia oară într-un meci desfășurat pe teren propriu, Sergio Ramos a avut parte de o atmosferă ostilă încă din momentul schimbării. Abia intrat pe teren, fotbalistul s-a confruntat cu un val de fluierături și de înjurături la adresa sa.

Suporterii clubului din capitala Franței sunt nemulțumiți de faptul că Ramos nu a reușit să ajute clubul în meciurile importante din Champions League, el fiind accidentat încă de când a semnat cu PSG. Meciul cu Lorient a fost primul după două luni de absență pentru fundașul spaniol.

Sergio Ramos a fost huiduit pentru că fanii sunt în continuare supărați după eliminarea din Champions League, asta cred eu. Dar el e un mare campion și merită să fie respectat, la fel ca toți ceilalți jucători de la PSG.

- Mauricio Pochettino, antrenor PSG

Vara trecută, Sergio Ramos ajungea pe Parc des Princes din postura de jucător liber de contract. Debutul său la PSG s-a lăsat însă așteptat pentru câteva luni, până la finalul lunii noiembrie, din cauza accidentării la gambă care i-a dat mari bătăi de cap fostului căpitan al lui Real Madrid.

VIDEO Imagini cu Sergio Ramos la antrenamentele lui PSG

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Veste-șoc în fotbalul mondial: „Decizia tocmai a fost luată în Qatar! Emirul aruncă prosopul”

Mama copilul lovit de Ronaldo a reacționat, după scuzele portughezului: „De ce noi, fani Everton, am merge la un meci al lui United?”

Citește și:
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Nationala
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Nationala
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Nationala
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Campionate
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (2)
106739287242862
Victor Kandalakis  •  12 Aprilie 2022, 15:41

Sunt de acord cu Ramos... daca vine la FCSB sau la CFR, poate chiar la Voluntari, poate sa joace pana la 50-55 de ani! Este drept, in declaratie spune despre nivel ridicat.... !!!

983732924972315
Soos Vilmos  •  12 Aprilie 2022, 13:25

ramos mai are de nenorocit citiva jucatori si inca nu si-a facut plinul cu cartonase rosii.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează