INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CONTROVERSĂ

EXCLUSIV Doctorul în sociologie Gelu Duminică, despre manifestările de tip revizionist cu steagul Ungariei Mari: „O jignire profundă!”

Articol de - Publicat miercuri, 22 martie 2023 12:12 / Actualizat miercuri, 22 martie 2023 12:24

Sociologul Gelu Duminică, 45 de ani, a comentat pentru GSP.ro controversa provocată de anunțul Federației Maghiare de Fotbal, care a comunicat oficial că UEFA va permite utilizarea hărții Ungariei Mari la meciurile echipei naționale. Varianta contrazisă de FRF e contestată vehement și de către Duminică, sociologul condamnă orice manifestare de tip revizionist și vorbește despre consecințele unei astfel de inițiative.

Incredibil! Au mințit ungurii?! FRF a întrebat UEFA și a publicat răspunsul: „Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit”
REACȚIE
Incredibil! Au mințit ungurii?! FRF a întrebat UEFA și a publicat răspunsul: „Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit”

Sociologul Gelu Duminică: „Steagul Ungariei Mari înseamnă o jignire profundă pentru mulți”

- Ce părere aveți despre demersul Federației Maghiare de Fotbal?
- În primul rând, ce treabă are revizionismul cu sportul?! Din păcate, o să vedem în continuare astfel de mesaje. Sociologia ne învață că un comportament depinde de context și de situație. În contextul în care avem politici revizioniste puse în practică, așa cum se întâmplă în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, e foarte probabil ca mulți alții să intre în hora asta și să ceară tot felul de revizionisme. Asta se întâmplă și la noi... 

- La ce vă referiți?
- Tocmai ce un parlamentar a depus o lege și dorește să rupem teritorii din Ucraina care aparțineau României Mari (n.r. - senatoarea Diana Șoșoacă a depus un proiect de lege prin care cere invadarea Ucrainei, pentru anexarea mai multor teritorii). Revenind la cazul despre care m-ați întrebat...

- Vă rog.
- Situația seamănă cu ce se întâmpla în anii '30, când sportul era folosit ca un mijloc de propagandă. Eu sper din tot sufletul ca sportul să rămână sport. Pe terenul de sport nu au ce căuta mesaje naționaliste, reformiste, extremiste. E o luptă - în teorie - fair-play, între jucători, între sportivi, nu una armată sau ideologică. Acum depinde de noi, de noi toți, dacă înțelegem că revizionismul, extremismul, xenofobia șamd n-au adus niciodată nimic bun. Astfel de mesaje nu au nimic în comun cu respectul în secolul XXI, când vorbim de liberă circulație la nivel european, de libertate de exprimare... 

- Federația Română de Fotbal contrazice varianta vecinilor noștri, dar credeți că ar fi posibil ca UEFA să accepte ca maghiarii să poată afișa la meciuri steagul Ungariei Mari? 
- Da, cu siguranță astfel de anomalii pot apărea! Istoria recentă ne-a arătat că un Campionat Mondial s-a desfășurat în Rusia, după anexarea Crimeei, iar un alt CM a avut loc într-o țară (n.r. - Qatar) acuzată de fel și fel de nenorociri. Argumentele au fost cu totul altele decât cele sportive. 

- Și e firesc să fie așa?
- Evident că nu e normal! N-ar trebui ca UEFA să accepte aceste mesaje. Însă societatea umană ne-a învățat de-a lungul timpului că nu se întâmplă doar ce este normal. 

- Ce consecințe ar avea un asemenea demers?
- Până la conflicte sunt doar câțiva pași, Doamne, iartă-mă! Cum se vorbește în cartier, „orezul se umflă”. E foarte simplu să aprinzi oameni care abia așteaptă să-și verse furia, întrucât foarte muți oameni sunt dezamăgiți de ce se întâmplă în viața lor actuală, și de-o parte, și de cealaltă a Tisei. Să nu uităm însă că societățile din prezent au nevoie de solidaritate, nu de antagonizare. 

Doctorul în sociologie Gelu Duminică, despre manifestările de tip revizionist cu steagul Ungariei Mari: „O jignire profundă!”
Sociologul Gelu Duminică

- Oficialii maghiari le-au cerut totuși fanilor „să se abțină de la orice formă de ură”.
- Hahaha, e un nonsens! Adică am voie să te înjur, dar n-am voie să te bat. Steagul Ungariei Mari înseamnă o jignire profundă pentru mulți. Nu doar pentru români, ci pentru toate statele care înconjoară Ungaria. S-o luăm invers. Cu ce mă ajută pe mine dacă afișez steagul României Mari într-un meci cu naționala Ungariei? Îmi curge apă mai caldă în casă, societatea mea o să fie mai bună? Nu, din contră, va fi mai rău. O să mă cert, o să mă înjur, o să mă bat, o să mă omor. Și pentru ce? Care e miza? Miza ar trebui să fie pacea, liniștea și dezvoltarea, nu altceva.

România va avea alegeri la anul, mesajele extremiste vor fi foarte dure. La Valea Uzului, naționaliștii noștri s-au întâlnit cu naționaliștii maghiari și s-au bătut pe niște morminte. Incredibil!

Ce se întâmplă la nordul și la estul României ar trebui să fie un semnal de alarmă și pentru noi. Să nu credem că nu ne poate afecta. Trebuie să ne gândim la ce ne unește, nu la ce ne separă, dar politicienii oferă ură când nu pot oferi bunăstare.

- Gelu Duminică, sociolog

CONTEXT:

  • „Ungaria Mare” este o idee politică revizionistă. Presupune ca Ungaria să revină la frontierele avute înainte de 1918 sau ca maghiarii din țările vecine să reintre în sfera de influență a Budapestei;
  • Harta Ungariei Mari cuprinde și o parte din regiunea Transilvania, România, dar și regiuni din Slovacia, Croația, Serbia, Ucraina și Slovenia;
  • Premierul Viktor Orban a fluturat un fular cu harta „Ungariei Mari” în noiembrie 2022, la un meci al naționalei maghiare, fapt ce a atras o reacție de „dezaprobare fermă” din partea Ministerului de Externe al României;
  • „Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria”, a precizat MAE atunci;
  • În februarie, Sandor Csanyi, președintele Federației Maghiare de Fotbal și vicepreședinte UEFA și FIFA, anunțase că va negocia cu UEFA autorizarea simbolului Ungariei Mari la meciurile internaționale, astfel încât fanii care-l afișează să nu fie pedepsiți;
  • Ieri, Federația Maghiară a precizat că a primit un răspuns pozitiv și că suporterii maghiari vor putea utiliza drapelul la duelurile cu Estonia (23 martie, amical) și Bulgaria (27 martie, preliminarii Euro 2024), ambele găzduite de Ungaria;
  • Astăzi, tot prin intermediul unui comunicat oficial, Federația Română de Fotbal contrazice informarea maghiarilor: „UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European
Doctorul în sociologie Gelu Duminică, despre manifestările de tip revizionist cu steagul Ungariei Mari: „O jignire profundă!”
Abțibilduri revizioniste, cu harta Ungariei Mari / sursă foto: wikipedia.ro

Mai multe articole despre acest subiect:

Fostul ministru al Sportului a reacționat în „cazul Ungaria Mare”: „Suflă în pânze extremiștilor. Interese și mize politice”
UNGARIA
Fostul ministru al Sportului a reacționat în „cazul Ungaria Mare”: „Suflă în pânze extremiștilor. Interese și mize politice”
Sepsi anunță cum va proceda la meciurile de acasă, după decizia în cazul Ungariei Mari: „Vom avea grijă să fie așa”
SEPSI OSK
Sepsi anunță cum va proceda la meciurile de acasă, după decizia în cazul Ungariei Mari: „Vom avea grijă să fie așa”
Gică Popescu, după decizia UEFA în privința hărții Ungariei Mari: „Autoritățile să intervină URGENT”
UNGARIA
Gică Popescu, după decizia UEFA în privința hărții Ungariei Mari: „Autoritățile să intervină URGENT”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (10)
Dobermannul
Dobermannul  •  23 Martie 2023, 08:10
Postat de parpalache pe 23 Martie 2023, 07:16

Vad ca ești din aia care inghit pe „nemestecate”tot ce li se„servește”de catre o propaganda orofesionista!Inițial Dragnea(lansat in politica de...Basescu),da,iși inchipuia ca e omul „sistemului” și mult timp s-a comportat ca atare-pâna și-a dat seama ca„sistemul”s-a hotarât sa-l abandoneze!(Apud Elena Udrea)!In cazul lui Dragnea „ca suveranist”faptele ulterioare-ma rog intenția-vorbesc pentru el!Adica incercarea de a aduce din nou Justiția sub ascultarea parlamentului României(nu a CIA-dupa cum zicea fugarul Sebastian Ghița)-dupa modelul polonez și Ordonanța 114 privind„taxa pe lacomia”multinaționalelor-dupa modelul ungar!Nu i-a reușit,odata din cauza nemernicului de Tariceanu(cica„aliat”la guvernare),care i-a „castrat Ordonanța 1114,ramânând doar niște taxe simbolice și odata din cauza imbecilitații publicului care„a pus botul”la propaganda orchestrata de anumite ambasade!

Doamne ce polologhie AUR-ista. Deci esti prost de bubui.

parpalache
parpalache  •  23 Martie 2023, 07:16
Postat de Dobermannul pe 22 Martie 2023, 15:02

Dragnea suveranist? Deci a facut politica ca era patriot roman nu ca era hotoman. Halal.

Vad ca ești din aia care inghit pe „nemestecate”tot ce li se„servește”de catre o propaganda orofesionista!Inițial Dragnea(lansat in politica de...Basescu),da,iși inchipuia ca e omul „sistemului” și mult timp s-a comportat ca atare-pâna și-a dat seama ca„sistemul”s-a hotarât sa-l abandoneze!(Apud Elena Udrea)!In cazul lui Dragnea „ca suveranist”faptele ulterioare-ma rog intenția-vorbesc pentru el!Adica incercarea de a aduce din nou Justiția sub ascultarea parlamentului României(nu a CIA-dupa cum zicea fugarul Sebastian Ghița)-dupa modelul polonez și Ordonanța 114 privind„taxa pe lacomia”multinaționalelor-dupa modelul ungar!Nu i-a reușit,odata din cauza nemernicului de Tariceanu(cica„aliat”la guvernare),care i-a „castrat Ordonanța 1114,ramânând doar niște taxe simbolice și odata din cauza imbecilitații publicului care„a pus botul”la propaganda orchestrata de anumite ambasade!

Dobermannul
Dobermannul  •  22 Martie 2023, 16:30
Postat de cpt.ahab pe 22 Martie 2023, 15:37

Cele două nu se exclud( hoțomania cu suveranismul). Oricum, a furat mai puțin decât alții cu funcții mai mari și cărora nu le pasă deloc de România.

Daca nu citesti pana la capat raspunzi ... in dodii.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează