INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA - JUVENTUS 3-0

Unul dintre marii fundași ai Milanului, neputincios în fața unui Messi de doar 17 ani: "Abia intrasem pe teren, dar i-am zis antrenorului că nu o să mă simt jignit dacă mă schimbă"

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 septembrie 2017 15:45

Alessandro Costacurta, 51 de ani, a jucat 458 de meciuri în tricoul lui AC Milan și a înfruntat fotbaliști de top. A fost impresionat însă de Lionel Messi, când argentinianul avea doar 17 ani. Mai mult, i-a fost teamă că starul Barcelonei îl va ridiculiza, așa că i-a cerut antrenorului de atunci, Carlo Ancelotti, să-l înlocuiască.

"După prestația magnifică în fața lui Juventus, mi-am amintit de un moment în care am jucat și eu contra lui Messi. Avea 17 ani, era un meci din presezon. Am intrat cu jumătate de oră înainte de final, iar el puțin după mine.

Nu am reușit să-l prind pe tot terenul, nici măcar o dată. Îmi amintesc că m-am dus spre margine, către Ancelotti, și i-am zis că dacă vrea să mă schimbe nu o să mă simt jignit, ba chiar aș evita o mare rușine", a spus Costacurta la Sky Sport.

Barcelona a învins-o marți seara pe Juventus, scor 3-0, în meciul din grupele Ligii Campionilor.

Citește și:
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Stranieri
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Cupa Romaniei
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Eugenie Bouchard, spectacol de Halloween: vedeta mondială pe care a imitat-o
Tenis
Eugenie Bouchard, spectacol de Halloween: vedeta mondială pe care a imitat-o
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Cupa Romaniei
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează