INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA CONFEDERAŢIILOR

VIDEO După 2-4 cu Brazilia în grupa A, presa şi jucătorii italieni îl critică pe Neymar: ”E foarte viclean”

Articol de - Publicat luni, 24 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 23 iunie 2013 22:34

Chiellini l-a acuzat pe decarul lui Scolari că simulează des, iar ”Gazzetta dello Sport” l-a numit ”campionul plonjoanelor”


De 16 ani, de la Tournoi de France (3-3), Brazilia şi Italia nu au mai oferit un asemenea show. 24 de şuturi, între care 15 cadrate, 6 goluri, o bară, multe ratări şi o repriză a doua formidabilă s-au tradus la Cupa Confederaţiilor într-un 4-2 cu care trupa lui Scolari a cîştigat grupa A. Dar italienii, trimişi în semifinala cu Spania, s-au plîns de şmecheriile lui Neymar, pe care îl critică!

"Am pus în dificultate Brazilia şi puteam să egalăm. Neymar e un jucător de mare clasă, dar e foarte viclean", a declarat Chiellini, autorul golului second al azzurrilor. Gazzetta dello Sport a remarcat geniul noului golgeter al Barcelonei, însă l-a acuzat pentru trucurile făcute. "Balotelli a fost campionul călcîielor, iar Neymar al plonjoanelor", a titrat pe copertă cotidianul roz, ce a remarcat şi faultul cinic comis asupra lui Abate, scos din joc în prima repriză (luxaţie la umăr).

"Neymar a transformat lovitura liberă în stilul Zico, dar a obţinut-o cu un plonjon demn de JO Rio 2016. Şi-a confirmat viciul de a simula pe care îl are de mic. A forţat contactul cu Maggio, faultul fiind inventat. Un imens talent ce riscă să se reflecte însă în el însuşi", explică Gazzetta.

6 goluri a dat Neymar la "naţională" în 2013. Are 3 jocuri la rînd cu gol la Cupa Confederaţiilor, la un meci de recordul lui Ronaldinho (1999)

31 de ani au trecut de la ultimul succes al Italiei împotriva Braziliei, 3-2 la CM 1982. De-atunci, azzurrii au legat 8 partide fără victorie

"Am jucat de la egal la egal cu Brazilia în repriza secundă. Am suferit puţin la început în duelul cu Neymar, dar mi-am revenit"
Antonio Candreva, mijlocaş Italia

"Îi mănînc reci pe spanioli"
Autorul unei pase de gol geniale cu călcîiul la reuşita de 1-1 a lui Giaccherini, Balotelli (foto) nu se teme de adversara din semifinale, Spania, care a umilit Italia în finala CE 2012 (0-4). "De un an aştept meciul ăsta. Vendeta este un fel de mîncare pe care-l voi servi rece", a scris Mario pe contul de twitter. Atacantul italian n-a scăpat nici în Brazilia de tratamentul ostil al fanilor. După un şut pe lîngă poartă, Balotelli a fost insultat de tot stadionul din Salvador, ce a strigat "Viado, viado" - homosexual vagabond în argou local -, scandare auzită şi în primul meci, cu Mexic.

Greşeli mari de arbitraj
Italienii s-au plîns de prestaţia arbitrului uzbec, notat cu 4 în Gazzetta dello Sport. Două dintre golurile Braziliei au fost viciate de erorile lui Irmatov: "La 1-0, Dante era în ofsaid cînd Fred a reluat cu capul. Semnalizare grea, dar golul trebuia anulat. La fel, n-a fost fault la «directa» lui Neymar. Dar cea mai gravă greşeală, una tehnică, a făcut-o la reuşita lui Chiellini. A fluierat corect penalty, la ţinerea lui Luis Gustavo asupra lui Balotelli, apoi a lăsat jocul să continue".

12 răniţi la Belo Horizonte
Luptele de stradă au continuat sîmbătă, înaintea şi după meciurile din grupa A. La Salvador, protestatarii au rupt cordonul de siguranţă şi au ajuns pînă la 1 km de stadion în timpul jocului Italia - Brazilia, fiind risipiţi cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc de către cei 1.500 de poliţişti şi militari. La Belo Horizonte, înainte de Japonia - Mexic 1-2, circa 100.000 de manifestanţi s-au ciocnit cu 3.500 de poliţişti, incidentele soldîndu-se cu cel puţin 12 răniţi.

Citește și:
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Superliga
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
raul4steaua
raul4steaua  •  24 Iunie 2013, 10:46

Hotii striga hotii in cazul de fata, de taceau filosofi ramaneau, Italia una din cele mai imputite natii si de indisciplinate cand vine vorba de fair-play.

sasquatchro
sasquatchro  •  24 Iunie 2013, 07:03

Bate Spania la ei ca la fasole. De abia astept sa le dea 4, 5, sa vedem ce mai guita gibonul ala arogant si retardat. S-a si gasit cine sa se planga de arbitraje si simulari, exact macaronarii.

vladutz13
vladutz13  •  24 Iunie 2013, 01:34

Brazilia a castigat cu 2 goluri din offside si cu 2 mari gafe ale lui Buffon.... oricum joaca mult mai bine decat ma asteptam. Ar fi culmea sa ia o cupa mondiala cu o generatie atat de slaba :)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează