INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL

Mijlocașul lui Liverpool s-a accidentat și a fost scos din lotul naționalei

Wataru Endo s-a accidentat și ratează convocarea la naționala Japoniei / Foto: Imago Images
Wataru Endo s-a accidentat și ratează convocarea la naționala Japoniei / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 07 octombrie 2025 14:34 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 14:35

Mijlocașul lui Liverpool, Wataru Endo (32 de ani), s-a accidentat în eșecul suferit pe Stamford Bridge, 1-2 cu Chelsea, și nu va juca pentru echipa națională a Japoniei în această pauză internațională.

Potrivit sportal.bg, Federația Japoneză de Fotbal a făcut anunțul în legătură cu accidentarea suferită de căpitanul naționalei.

Wataru Endo s-a accidentat și ratează convocarea la naționala Japoniei

Wataru Endo a fost introdus pe teren în minutul 86 al meciului disputat de Liverpool în deplasare, contra lui Chelsea. Scorul pe tabelă indica atunci 1-1, însă londonezii au reușit să câștige după un gol marcat de Estevao în minutele de prelungire.

Naționala Japoniei va disputa două meciuri amicale în această perioadă, cu Paraguay pe 10 octombrie și cu Brazilia pe 14 octombrie. Căpitan al naționalei, Wataru Endo a bifat până acum 71 de selecții.

Wataru Endo este unul dintre ultimii jucători aduși la Liverpool în mandatul lui Jurgen Klopp. Mijlocașul nipon a fost achiziționat de la Stuttgart în vara anului 2023, pentru suma de 20 de milioane de euro.

Anterior, Wataru Endo a mai evoluat la Shonan și Urawa în țara natală, iar în Europa a mai jucat în Belgia, la St. Truiden.

În primul sezon în tricoul lui Liverpool, Wataru Endo a bifat 29 de meciuri, timp în care a marcat un gol.

Japonezul a fost mai mult rezervă și în mandatul lui Jurgen Klopp, dar și în cel actual, al lui Arne Slot, fiind adesea trimis pe teren în ultimele minute pentru a ține de rezultat, în cazul în care Liverpool se află în avantaj.

În această stagiune, Wataru Endo a fost titular o singură dată, în victoria cu Southmapton din Cupa Ligii Angliei, scor 2-1. În prima etapă din Premier League, Wataru Endo a bifat 31 de minute și i-a pasat decisiv lui Mohamed Salah, pentru golul de 4-2, marcat în minutul 90+4.

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Campionate
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează