Cătălin Țepelin îi pune în oglindă pe Messi și Ronaldo: „Dacă asta a fost finala meciului lor istoric, Cristiano a pierdut detașat”

Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor +17   FOTO
Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 decembrie 2022 00:20 / Actualizat duminica, 11 decembrie 2022 00:42

Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, a fost invitat sâmbătă seara la TVR 1 pentru a analiza „sferturile” Campionatului Mondial. Jurnalistul a făcut o comparație între starurile planetare Leo Messi și Cristiano Ronaldo, vedetele cu destine diferite la turneul final din Qatar

Dacă Leo Messi e în continuare în cursa spre trofeul suprem, într-un turneu final în care a ținut, efectiv, Argentina în spate, Ronaldo a încheiat ultimul său Mondial din carieră într-o notă mai puțin roz, cu multe controverse legate de numele său. Redactorul-șef al Gazetei a trecut în revistă ce au făcut Messi și Ronaldo în Qatar atât pe teren, cât și în afara lui.

Cătălin Țepelin, redactor șef-GSP: „Dacă asta a fost finala meciului istoric Messi - Ronaldo, Cristiano a pierdut detașat”

„Ar fi nedrept să-i punem lui Cristiano în cârcă acest eșec al Portugaliei, dar când ești Ronaldo și vrei atenția și aplauzele întregii lumi, nici nu te poți ascunde, să spui că ești doar unul dintre cei 26 din lot.

Apoi, comparațiile cu Messi i-au însoțit cariera în ultimii 15 ani, așa că este inevitabil ca ele să fie făcute și acum. Și dacă asta a fost finala meciului istoric Messi-Ronaldo, deși nu putem rezuma două cariere monumentale la un singur turneu final, atunci Cristiano a pierdut detașat.

Poate că Messi nu va ajunge în finală sau la trofeu, dar implicarea lui a fost absolut fantastică până acum. Meci de meci, Messi a fost inima Argentinei. Nu l-am văzut niciodată atât de încărcat și atât de prezent - pe lângă contribuția fotbalistică (gol sau pase de gol în fiecare meci), Messi iese la declarații, se dezbracă de caracter și se ceartă cu adversarii, este mega-determinat.

Ronaldo, în schimb, pare că își trăiește finalul de carieră într-un muzeu al oglinzilor. Oriunde întoarce capul, se vede doar pe el. Nu mai vede echipa, nu mai vede grupul”, a spus Țepelin, în cadrul emisiunii „Studio Mondial” de la TVR 1. 

Țepelin miza pe Argentina încă de dinaintea Mondialului: „Acum are mai multe atuuri decât de obicei”

Pe 15 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de startul competiției, Cătălin Țepelin explica la emisiunea „Dezbaterea Zilei”, găzduită de GSP.ro, de ce o plasează pe Argentina printre marile favorite la cucerirea Mondialului.

„Am fost îndrăgostit de Maradona, de Cannigia, de Redondo și acum de Messi, așa că eu sunt cu Argentina. Mi se pare că de data asta are mai multe atuuri decât de obicei, când era mult tam-tam, dar pe dinăuntru echipa era găunoasă, cu multe probleme de vestiar.

Scaloni este un antrenor tânăr, dar foarte respectat și plăcut de jucători. El a repus naționala pe picioare după dezastrul de la Mondialul, când Argentina a fost eliminată încă din optimi. De Paul parcă a zis la un moment dat că «dacă e 10 dimineața și Scaloni ne spune că e noapte, atunci pentru noi e noapte». A disciplinat o echipă cu orgolii imense.

Argentina a adunat 35 de meciuri fără înfrângere și are un lot echilibrat, sigur, fără o apărare sclipitoare, dar cu fotbaliști foarte maturi. Si cu o ambiție suplimentară pentru Messi sau Di Maria, la ultimul lor Mondial. Messi a făcut Mondiale slabe, nu a marcat niciodată dincolo de grupe, deci sper că Messi va ieși din scenă cu un trofeu pe măsura carierei lui”.

Citește și alte știri despre Campionatul Mondial din Qatar:

Semifinalele Campionatului Mondial: când se joacă, cine e favorită la pariuri pentru câștigarea trofeului + Cine transmite la TV

Oh là là! Anglia - Franța 1-2, în sferturile Campionatului Mondial de fotbal. Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei, a transmis de pe stadion: visul britanic, spulberat de Giroud!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (23)
Stelian66
Stelian66  •  11 Decembrie 2022, 21:45

Un articol total partinitor . Tepelin este un nimeni si comenteaza la adresa lui Messi si Ronaldo . Pareri fara sustinere . Acesti pseudo-ziaristi cred ca GSP ul e o claca sateasca . Nu sunteti platiti sa ne spuneti parerile neavenite . Relatati fenomenul sportiv . Pareri avem fiecare dintre noi . CR7 va ramane in istorie ca un fenomen. Tu, Tepelin , nu Bei ramane nicaieri . Soarta tatelor …

corectorul
corectorul  •  11 Decembrie 2022, 17:03
Postat de balotelli pe 11 Decembrie 2022, 15:32

Da. Fix Dominik Livakovic - portarul Croației - e modelul la care ar trebui să se raporteze tinerii. "Băiat de secretar de stat în minister, portarul de 27 de ani și-a amânat cariera de diplomat, după ce studiase relații internaționale, pentru a-și reprezenta țara la fotbal." Nici că puteai găsi un exemplu mai potrivit decât cel al acestui tânăr care a ales să-și urmeze visul, jucând fotbal din pasiune și punând pe plan secund o carieră de succes în alt domeniu. El a calificat-o pe Croația în semifinale și e mai reprezentativ pentru acest mondial decât cei doi supereroi. Nu tre' să ne lăsăm influențați de numele și de cariera pe care o au în spate dacă vrem să judecăm strict după performanțele de la acest mondial. Aici Livakovic a fost eroul țării sale. Ceilalți doi sunt oricum zei. Dar eu consider că exemplul de urmat e tocmai portarul pe care...fiind foarte inspirat... l-ai menționat în răspunsul pentru care-ți mulțumesc.

N ai prins ideea! Modelul inspirational trebuie sa fie constanta, nu exceptia in cadrul liniarului, adica cel care constant produce rezultate la inalt nivel (si, in mod logic, este mediatizat), nu cel mediu zilnic, dar prinde la un moment dat o zi de gratie, dar care ramane singulara, intorcandu-se apoi la liniar. Messi si Ronaldo au avut cariere constant pline cu reusite de cel mai inlat nivel. Dukadam si Livakovic s-au facut cunoscuti doar prin doua momente de gratie, care reprezinta exceptie carierelor lor medii, care momente daca nu existau, ramaneau in anonimat. Dar, fiecare cu tintele si limitele sale in viata: unii vor sa fie constant pe culmi (si isi aleg modele reprezentative, de constanta in reusite), altii vor sa se complaca in zona medie, mizand pe ocazia unui moment singular de exceptie, ca apoi sa revina/ramana la ``caldut`` si confortabil (si isi aleg modele pe masura, care traiesc dintr-un moment singular in toata cariera).

balotelli
balotelli  •  11 Decembrie 2022, 15:32
Postat de corectorul pe 11 Decembrie 2022, 12:43

Asta e o gandire mediocra, bazata pe limitele personale care genereaza frustrari (neconstientizate). Adica, tu spui, in esenta, ca te raportezi ca model la cel care are in cariera un moment de stralucire, dar in rest este liniar mediu, fara realizari deosebite care sa fie evidentiate in societate, si eviti sa te raportezi la cei care au constant realizari profesionale si, in consecinta, sunt constant pe masura realizarilor pusi pe tapet, in mod logic (precum C Ronaldo, care a fost constant evidentiat, intrucat constant a avut realizari in cariera: o sumedenie de baloane de aur; golgheterul celor mai importante camp:spaniol, englez, italian; golgheterul absolut al UCL; golgheterul absolut al tuturor nationalelor; multiplu castigator al UCL cu echipe diferite: M United si Madrid, care au castigat trofeele datorita golurilor lui…cum sa nu fie evidentiat constant in aceste cazuri!?). In logica ta, vadit stramba, cel de la acest camp mondial la care ar treb sa se raporteze tinerii ar treb sa fie portarul Croatiei, care a avut un moment de stralucire la penalty si a eliminat Brazilia, dar in rest este liniar si nu este scos in evidenta de presa, ci nu, de pilda, Messi, care a avut evolutii bune si a fost constant, dar excesiv pus pe tapet de media.

Da. Fix Dominik Livakovic - portarul Croației - e modelul la care ar trebui să se raporteze tinerii. "Băiat de secretar de stat în minister, portarul de 27 de ani și-a amânat cariera de diplomat, după ce studiase relații internaționale, pentru a-și reprezenta țara la fotbal." Nici că puteai găsi un exemplu mai potrivit decât cel al acestui tânăr care a ales să-și urmeze visul, jucând fotbal din pasiune și punând pe plan secund o carieră de succes în alt domeniu. El a calificat-o pe Croația în semifinale și e mai reprezentativ pentru acest mondial decât cei doi supereroi. Nu tre' să ne lăsăm influențați de numele și de cariera pe care o au în spate dacă vrem să judecăm strict după performanțele de la acest mondial. Aici Livakovic a fost eroul țării sale. Ceilalți doi sunt oricum zei. Dar eu consider că exemplul de urmat e tocmai portarul pe care...fiind foarte inspirat... l-ai menționat în răspunsul pentru care-ți mulțumesc.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează