Corespondență din Qatar Fostul internațional român sub contract cu Al Sadd a urmărit din tribună Elveția - Serbia și a tras concluziile: „Doar așa putem profita peste 7 luni”

Elveția - Serbia/ foto Imago Images
Elveția - Serbia/ foto Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 03 decembrie 2022 14:48 / Actualizat sambata, 03 decembrie 2022 15:14

Ovidiu Stângă a urmărit din tribună meciul Elveției cu Serbia, unul pe care viitoarea adversară a tricolorilor în preliminariile Euro l-a câștigat cu 3-2. El speră să mai regreseze elvețienii și să mai progreseze măcar un pic românii

  • Remus Răureanu, reporter special GSP, se află la Campionatul Mondial și transmite cele mai importante informații din Qatar

Ovidiu Stângă lucrează în centrul de tineret de la Al Sadd și a asistat vineri seară la victoria Elveției cu Serbia, 3-2.

Fostul internațional a realizat un scurt raport despre jocul elvețienilor: 

„În afara începutului meciului, în care a ratat două ocazii într-o singură fază, Elveția a fost «ceas», i-a ieșit tot ceea ce și-a propus. Mi-a plăcut foarte mult vârful, Embolo, a marcat și a avut o mobilitate grozavă, a ajutat toată echipa. Mijlocul Xhaka-Freuler e, de asemenea, foarte bun. Apărarea nu pare să fie la nivelul celorlalți jucători”.

10 locuri de neratat într-un „city break” în Doha
CITY BREAK
10 locuri de neratat într-un „city break” în Doha

Stângă: „Am putea profita de un eventual regres al Elveției”

Stângă crede că prestația neinspirată a adversarilor i-a ajutat pe elvețieni: „Serbia ar fi trebuit să abordeze meciul altfel, la ce jucători are. Să fi fost o echipă mai compactă, atacanții să fi ajutat mai mult. Mijlocul sârbilor a fost foarte slab, cu distanțe mari între jucători”.

Olteanului îi e greu să-și imagineze cum ar putea să mai regreseze fotbalul românesc: „Noi am trecut de la bine la rău, la mai rău. Mai jos de atât îmi e greu să-mi dau seama unde am putea ajunge.

Cred că e maximum ce poate face generația aceasta a Elveției, sunt câțiva jucători care s-ar putea să regreseze, pentru că au mai înaintat în vârstă. Iar primul meci al nostru cu elvețienii va avea loc peste șapte luni, deci am putea să profităm atunci de un eventual regres al lor.

Teoretic, dacă punem pe hârtie numele jucătorilor, Serbia ar fi trebuit să joace măcar în sferturi, dar îi știm pe sârbi cum sunt, și ei sunt ca noi, din partea aceasta a Europei”.

Fostul internațional român sub contract cu Al Sadd a urmărit din tribună Elveția - Serbia și a tras concluziile: „Doar așa putem profita peste 7 luni”
Ovidiu Stângă

VIDEO. Cum a fost atmosfera din tribune la SERBIA - ELVEȚIA:

Citește și: 

Sfidare pe teren la adresa sârbilor » Gestul provocator al căpitanului Elveției a inflamat spiritele, după meci, iar FIFA ar putea deschide o anchetă
ELVEȚIA - SERBIA 3-2
Sfidare pe teren la adresa sârbilor » Gestul provocator al căpitanului Elveției a inflamat spiritele, după meci, iar FIFA ar putea deschide o anchetă
Surprins de camere strigând în scandalul de la Uruguay -  Ghana: „Acești nenorociți sunt o adunătură de hoți!” » FIFA îi pregătește pedeapsa
URUGUAY - GHANA 2-0
Surprins de camere strigând în scandalul de la Uruguay - Ghana: „Acești nenorociți sunt o adunătură de hoți!” » FIFA îi pregătește pedeapsa

Playtech: ȘOC! Zelenski schimbă SOARTA războiului din Ucraina! Putin va înnebuni de nervi, e HALUCINANT!


Comentarii (4)
valjonas
valjonas  •  03 Decembrie 2022, 20:58

cine comenteaza ca jucatorul din tribune nu cunoaste fotbalul elvetian ABSOLUT DELOC. Amator care vorbeste asa despre Elvetia si nici macar nu se uita pe hartie, unde Elvetienii sunt superiori sarbilor si de 10 ori superiori noua. Uita-te unde joaca legionarii lor:• GK: Yann Sommer (Borussia Monchengladbach) • GK: Gregor Kobel (Borussia Dortmund) • GK: Philipp Kohn (Red Bull Salzburg) • GK: Jonas Omlin (Montpellier) • DF: Manuel Akanji (Manchester City) • DF: Eray Comert (Valencia) • DF: Nico Elvedi (Borussia Monchengladbach) • DF: Ricardo Rodriguez (Torino) • DF: Fabian Schar (Newcastle United) • DF: Sylvan Widmer (Mainz 05) • MF: Michel Aebischer (Bologna) • MF: Edimilson Fernandes (Mainz 05) • MF: Fabian Frei (Basel) • MF: Remo Freuler (Nottingham Forest) • MF: Ardon Jashari (Luzern) • MF: Noah Okafor (Red Bull Salzburg) • MF: Fabian Rieder (Young Boys) • MF: Xherdan Shaqiri (Chicago Fire) • MF: Djibril Sow (Eintracht Frankfurt) • MF: Renato Steffen (Lugano) • MF: Granit Xhaka (Arsenal) • MF: Denis Zakaria (Chelsea) • FW: Breel Embolo (Monaco) • FW: Christian Fassnacht (Young Boys) • FW: Haris Seferovic (Galatasaray) • FW: Reuben Vargas (FC Augsburg), adica 6 titulari incontestabili in Bundesliga (noi si cand am avut jucau din ani in pasti), 4 in Premier League, 2 in Franta, 1 in Austria (Red Bull de ani de zile in CL), 1 italia, 2 spania. Si printre ei cativa STALPI de echipa, ca Sommer, Xhaka, Akanji, Zacharia.

George0403
George0403  •  03 Decembrie 2022, 16:23

Elvețienii ne bat la orice oră din zi și noapte! Diferență mare de valoare dintre ei și noi!

mihai_bn
mihai_bn  •  03 Decembrie 2022, 16:15

Avem șansa porcului de Crăciun în meciurile cu Elveția. Primele două locuri din grupa de calificare pentru EURO 2024 sunt antamate de Elveția și Israel. Adevăratul adversar va fi Kosovo. Pentru ocuparea locului 3 în grupă!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează