Articol de Alexandru Stanciu - Publicat luni, 20 iulie 2026 07:10 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 07:47
Spania și-a adjudecat al doilea Campionat Mondial din istorie după finala câștigată cu Argentina, scor 1-0, meci în care sud-americanii nu au contat în ofensivă. Imediat după fluierul final, internetul s-a umplut de glume.
Introdus pe teren în repriza secundă, Ferran Torres a adus victoria Spaniei cu golul marcat în minutul 106, după o pasă de geniu a lui Nico Williams. Celălalt Mondial câștigat de Spania a avut o finală similară. În 2010, Andres Iniesta marca unicul gol al ultimului act cu Olanda în minutul 116.
GALERIE FOTO. Internetul s-a umplut de meme-uri după finala Mondialului dintre Spania și Argentina
Jocul prestat de Argentina a produs dezamăgire pe întregul glob. Sud-americanii nu au expediat niciun șut spre poartă în primele 90 de minute, iar eroul Argentinei a fost Emiliano Martinez, care a parat cu brio orice atac al ibericilor.
Soarta meciului avea să se schimbe în prelungiri, după ce Enzo Fernandez a lăsat-o pe Argentina în 10 oameni chiar înainte de terminarea timpului regulamentar. După ce a încasat un cartonaș galben pentru proteste în minutul 82, Enzo a fost eliminat în minutul 90+3 pentru un fault dur și inutil la jumătatea terenului.
Imediat după startul reprizei secunde de prelungiri, Spania s-a năpustit din nou în atac, iar Ferran Torres a dat lovitura de grație în minutul 106, după o pasă genială cu capul a lui Nico Williams.
Abia din acel moment Argentina a încercat să atace și să revină în joc și a avut câteva ocazii importante pe final, însă fără succes.
Lionel Messi, „abandonat” de stilul defensiv adoptat de Lionel Scaloni, a fost una dintre țintele internauților.
Starul argentinian a fost ironizat pentru faptul că nu a reușit să-l depășească pe Marc Cucurella. De altfel, întreg jocul argentinienilor a fost ținta glumelor în întreaga lume, sud-americanii fiind acuzați că au venit în marea finală să practice un altfel de sport decât fotbalul.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Șase echipe naționale sunt deja calificate la Mondialul din 2030!