INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  GERMANIA - ANGLIA 4-1

Justiţia fotbalului » "Tribunalul" de la Bloemfontein

Articol de - Publicat luni, 28 iunie 2010 00:00

Ajutaţi şi de un judecător binevoitor, arbitrul Larrionda, nemţii i-au condamnat la o întoarcere devreme acasă pe favoriţii britanici.

E ca un blestem pentru englezi. De la acea finală de Mondial din '66, cînd au triumfat cu ajutorul arbitrilor (4-2), ei nu reuşesc să mai cîştige în faţa eternului "duşman" Germania la Mondiale. Indiferent de conjunctură. Ieri, de pildă, Rooney, Lampard şi Terry erau favoriţi în "optimea" de la Bloemfontein, în faţa unor nemţi fără cine ştie ce vedete şi cu o medie de vîrstă puţin peste 25 de ani. Degeaba. Oamenii lui Low i-au spulberat în 90 de minute: 4-1! E adevărat, ajutaţi ei de data asta de arbitri, într-un moment în care le frigea buza mai rău.

"Desant" nemţesc
Trupele britanice n-au confirmat creşterea înregistrată la ultima apariţie din grupă, cu Slovenia (1-0), şi-au încasat "desantul" german în plin. Dacă Ozil, singur, singurel, l-a ochit pe James, Klose n-a mai greşit ţinta. La un balon lung lansat de Neuer spre careul advers, "polonezul" s-a desprins de Upson şi-a trimis pe sub James: 1-0. Englezii au acuzat o poziţie de afară din joc, însă pe o minge plecată direct din bocancul portarului, nici un arbitru bine pregătit nu va fluiera ofsaid.

Încurajaţi de deruta din tabăra lui Capello, alb-negrii şi-au continuat bombardamentul. Iar Podolski, servit de Muller, a expediat un nou "trasor": 2-0. Klose a fost apoi la un pas de 3-0, dar n-a profitat de debandada din apărarea engleză şi rău a făcut. Pentru că, la un asemenea scor, oamenii lui Capello au lăsat baltă totul, au pus mîna pe arme şi-au ieşit din tranşee.

Gol valabil
Totuşi, în joc i-a readus o gafă în lanţ a apărătorilor lui Joachim Low. Marcajul n-a funcţionat la o centrare în careu, Neuer a ieşit şi el prost, şi "capul" lui Upson s-a oprit în plasă: 2-1. Imediat a picat şi golul doi. Sau cel puţin aşa a văzut toată lumea: Lampard, "transversală", Jabulani cade dincolo de linia porţii, doar asistentul de pe partea respectivă are orbul găinilor. Şi rămîne 2-1.

Killer Muller
Lampard a dat şi în partea secundă semnalul ofensivei britanice. Cu o "transversală". Apoi, Defoe n-a profitat de greşeala lui Lahm şi, cum se întîmplă adesea, s-a înscris la poarta cealaltă: Thomas Muller, 3-1. Şi n-a fost singura lovitură. Acelaşi Thomas, în stilul predecesorului Gerd, campionul mondial din '74: 4-1. Anglia era bătută, nimic nu se mai putea întîmpla.

A fost gol la pariuri!
Casele de pariuri au îndreptat greşeala arbitrului Jorge Larrionda, care nu a validat reuşita lui Lampard din minutul 38. Agenţia William Hill a plătit toţi pariorii care mizaseră pe un gol înscris de mijlocaşul englez, la o cotă de 4.33. Iar Ladbrokes a validat drept cîştigătoare pariurile pe gol de tip "Hurst", la o cotă de 11.00.

WAGS-uri în tribună
Soţiile şi prietenele englezilor, celebrele WAGS, au fost ieri pe stadion. Printre ele, Christine Bleakley (foto), consoarta lui Lampard, nevasta lui John Terry, Toni Poole, şi Carly Coole, soţia lui Joe Cole. La meci au ajuns în cele din urmă şi şase sud-africani care  au tras în prealabil o sperietură soră cu moartea. Avionul pe care-l închiriaseră s-a defectat şi a trebuit să aterizeze pe autostradă.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (8)
roman_paranoic
roman_paranoic  •  28 Iunie 2010, 13:54

@ bdgeorge, Toti cei care comentati ca nu vreti proba video, ati fi avut alta parere daca golul neacordat fusese marcat de Marica pentru Romania.

kiroshi
kiroshi  •  28 Iunie 2010, 09:28
Postat de kiroshi pe 28 Iunie 2010, 09:28

PAI SIUGR K NU EXISTA PROBA VIDEO. CINE E SEF LA FAI? BLATTER =)). Asta spune totul. bdgeorge stai linistit finala CL nu e urmarita de 2 miliarde de oameni. Iar fotbalul pierde cu fiecare an din ce in ce mai multi fani.Uite-te in 2011 la RWC(rugby world cup)sa vezi un sport in care arbitrul nu distruge munca unei intregi echipe.Sigur k vei zice ce e rugby-ul? Vei zice k e un sport in care 15 insi intra in alti 15. Dar asha cu astia ka tne.Tu admiri niste femei incaltate denumite fotbalisti=))

fifa*

kiroshi
kiroshi  •  28 Iunie 2010, 09:28

PAI SIUGR K NU EXISTA PROBA VIDEO. CINE E SEF LA FAI? BLATTER =)). Asta spune totul. bdgeorge stai linistit finala CL nu e urmarita de 2 miliarde de oameni. Iar fotbalul pierde cu fiecare an din ce in ce mai multi fani.Uite-te in 2011 la RWC(rugby world cup)sa vezi un sport in care arbitrul nu distruge munca unei intregi echipe.Sigur k vei zice ce e rugby-ul? Vei zice k e un sport in care 15 insi intra in alti 15. Dar asha cu astia ka tne.Tu admiri niste femei incaltate denumite fotbalisti=))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează