INTERNATIONAL  »  CM 2014  »  CHILE

VIDEO Cea mai tare reclamă de la Mondial! Minerii din Chile ţin un discurs electrizant pentru naţională: "Nu vă temeţi de moarte, am învins-o deja!"

Articol de GSP - Publicat marti, 03 iunie 2014 00:00 / Actualizat marti, 03 iunie 2014 14:48

Una dintre cele mai emoţionante reclame de la Campionatul Mondial vine din Chile, acolo unde echipa naţională a statului de pe coasta Pacificului este susţinută de un public special!

E vorba de minerii chilieni implicaţi în accidentul de la Copiapó, în 2010. Atunci, 33 de mineri au fost blocaţi în subteranul unei mine de cupru, după ce pămîntul s-a surpat instantaneu.

Toţi 33 au supravieţuit pentru aproape două luni, timp în care guvernul chilian a făcut eforturi majore ca să îi scoată la suprafaţă. Operaţiunea a ţinut cu sufletul la gură toată planeta şi a fost un succes complet.

Acum, minerii au fost adunaţi de un sponsor al naţionalei într-o reclamă emoţionantă, în care unul dintre muncitorii implicaţi ţine un discurs motivaţional. Traducerea este aici:

"În acel loc am fost prinşi sub pămînt pentru 70 de zile. Am fost înghiţiţi de pămînt şi a trebuit să demonstrăm din ce sîntem făcuţi. Am ştiut că deasupra milioane de chilieni credeau în noi şi această ţărînă a fost martor pentru toate astea.

De aceea luăm această ţărînă şi o ducem în Brazilia, la terenurile de antrenament ale echipei noastre naţionale. Pentru a-i umple de speranţă şi curaj şi pentru a demonstra lumii că nimic nu e imposibil pentru un chilian!

Spania e greu de trecut? Olanda e greu de trecut? Nu ne e frică de Grupa Morţii! Nu ne e frică de moarte! Pentru că am învins moartea deja! Hai Chile!"

Citește și:
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipele de start + Ultimele informații!
Superliga
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipele de start + Ultimele informații!
Ioan Varga îi impune un titular lui Marius Șumudică! Ce a provocat supărarea patronului
Superliga
Ioan Varga îi impune un titular lui Marius Șumudică! Ce a provocat supărarea patronului
Craiova, victorie fără emoții cu Voluntari: 3 penalty-uri în Bănie. Clasamentul din Superliga
Superliga
Craiova, victorie fără emoții cu Voluntari: 3 penalty-uri în Bănie. Clasamentul din Superliga
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
Formula 1
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (5)
bamse1901
bamse1901  •  04 Iunie 2014, 10:42

bun mesaj

cristid.
cristid.  •  03 Iunie 2014, 17:19

Cat lobby se face celei mai corupte Cupe Mondiale din istorie. Incredibil.

baruch
baruch  •  03 Iunie 2014, 16:06

CHI, CHI, CHI! LE, LE, LE! VIVA CHILE! Unul dintre cele mai simpatice incurajari care se aud pe stadioane! Tara e misto, oamenii la fel, Valparaiso se spune ca e unul dintre cele mai frumoase orase din lume, dar cu fotbalul...:) Ma rog, sa vedem.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează