INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  RESTRICȚII

Corespondență GSP din Rusia » Măsuri drastice la CM! Rușii pun restricții la Mondial: fără proteste, fără alcool, fără drone, fără barbecue, fără muncă

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 12 iunie 2018 13:15

Tot ce se întâmplă în țară între 14 iunie și 15 iulie e urmărit non-stop de poliția rusă și FSB, serviciul secret rus. Atenție, turiști! Păstrați pașapoartele la voi: fără acte, poliția vă poate aresta!

  • Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial. 
  • Mondialul din Rusia începe joi, 14 iunie, cu Rusia - Arabia Saudită în deschidere, de la ora 18:00.
  • Competiția va fi în direct la TVR și liveTEXT cu VIDEO+FOTO pe GSP.ro

Azi e Ziua Rusiei, iar președintele Vladimir Putin premiază la Kremlin marile personalități. Istorie, literatură, artă, muzică, medicină, știință, tehnologie... Soldații de gardă cu alură marțială deschid ușile aurite și salută, în timp ce invitații pășesc pe covorul roșu pentru a-l saluta pe Putin și a lua loc lângă el. Totul e fastuos. Totul e transmis în direct pe primul canal al televiziunii naționale.

Mai sunt două zile și începe sărbătoarea Mondialui. O sărbătoare pe care Putin o vrea perfectă, autoritățile locale impunând mai multe restricții în cele 11 orașe ce vor găzdui turneul final, pentru ca nimic să nu afecteze fotbalul. Au fost dezvăluite de presa rusă:

1. Fără proteste neautorizate

Toate manifestațiile trebuie să aibă autorizația FSB și a Ministerului de Interne. În Ekaterinburg, orice protest se va derula la marginea orașului și doar între orele 14:00 și 16:00. La Volgograd, nu sunt acceptate grupuri mai mari de 150 de persoane.

2. Fără alcool la sticlă

Fanii nu vor putea cumpăra alcool la sticlă lângă stadioane, doar în pahare de plastic de la sponsorii competiției. Alcoolul va fi interzis în magazine pe o rază de 2 kilometri în jurul arenelor și stațiilor de tren.

3. Fără drone

Toate cele 11 orașe au zone de zbor interzise în timpul întrecerii. La Sankt Petersburg, suprafața e de 100 de kilometri pătrați. Nu sunt admise dronele. De teama unui posibil atentat, trupele de elită folosesc sisteme speciale anti-drone.

4. Fără arme

Între 25 mai și 25 iulie este imposibil să vinzi, să înregistrezi sau să transporți arme. 

5. Fără călătorii cu autocarul din afara zonei CM

În zilele de meci, nimeni nu va avea voie să călătorească spre orașele-gazdă cu autocarul venind dinspre orașe care nu organizează CM.

6. Fără mașini în centru

În perioada competiției, multe străzi din preajma stadioanelor și din centru vor fi închise, transformându-se în străzi pietonale. Transportul public își schimbă traseul.

7. Fără barbecue

La Nijni Novgorod, vor fi interzise ieșirile la pădure pentru barbecue. La Kazan, nu sunt acceptate nici în propria curte.

8. Fără întârziere la înregistrare

Cei care vin la Mondial trebuie să se înregistreze în orașele în care sosesc în maximum 3 zile, nu în 90, cum se întâmplă în mod obișnuit. Pentru străini, termenul e de 7 zile. Cei care stau la hotel sunt înregistrați automat prin respectivul stabiliment. Turiștii sunt sfătuiți să aibă pașapoartele la ei. Altfel, poliția îi poate aresta și reține 3 ore.

9. Fără spoturi publicitare cu graffiti

Nu vor putea fi realizate în această perioadă reclame cu graffiti.

10. Fără muncă

În Volgograd, jumătate din oraș va fi blocat în timpul meciurilor. Și autoritățile au decis ca zilele în care sunt programate partidele să fie libere. La Soci, la fel. 

Programul meciurilor de la  CM 2018:

Grupa A:
14 iunie, ora 18:00 - Rusia - Arabia Saudita (Moscova, Lujniki)
15 iunie, ora 15:00 - Egipt - Uruguay (Ekaterinburg)
19 iunie, ora 21:00 - Rusia - Egipt (Sankt Petersburg)
20 iunie, ora 18:00 - Uruguay - Arabia Saudita (Rostov-pe-Don)
25 iunie, ora 17:00 - Uruguay - Rusia (Samara)
25 iunie, ora 17:00 - Arabia Saudita - Egipt (Volgograd)

Grupa B:
15 iunie, ora 18:00 - Maroc - Iran (Sankt Petersburg)
15 iunie, ora 21:00 - Portugalia - Spania (Soci)
20 iunie, ora 15:00 - Portugalia - Maroc (Moscova, Lujniki)
20 iunie, ora 21:00 - Iran - Spania (Kazan)
25 iunie, ora 21:00 - Spania - Maroc (Kalinigrad)
25 iunie, ora 21:00 - Iran - Portugalia (Saransk)

Grupa C:
16 iunie, ora 13:00 - Franta - Australia (Kazan)
16 iunie, ora 19:00 - Peru - Danemarca (Saransk)
21 iunie, ora 15:00 - Franta - Peru (Ekaterinburg)
21 iunie, ora 18:00 - Danemarca - Australia (Samara)
26 iunie, ora 17:00 - Danemarca - Franta (Moscova, Lujniki)
26 iunie, ora 17:00 - Australia - Peru (Soci)

Grupa D:
16 iunie, ora 16:00 - Argentina - Islanda (Moscova, Spartak)
16 iunie, ora 22:00 - Croatia - Nigeria (Kalinigrad)
21 iunie, ora 21:00 - Argentina - Croatia (Novgorod)
22 iunie, ora 18:00 - Nigeria - Islanda (Volgograd)
26 iunie, ora 21:00 - Islanda - Croatia (Rostov)
26 iunie, ora 21:00 - Nigeria - Argentina (Sankt Petersburg)

Grupa E:
17 iunie, ora 15:00 - Costa Rica - Serbia (Samara)
17 iunie, ora 21:00 - Brazilia - Elvetia (Rostov)
22 iunie, ora 15:00 - Brazilia - Costa Rica (Sankt Petersburg)
22 iunie, ora 21:00 - Serbia - Elvetia (Kalinigrad)
27 iunie, ora 21:00 - Serbia - Brazilia (Moscova, Spartak)
27 iunie, ora 21:00 - Elvetia - Costa Rica (Novgorod)

Grupa F:
17 iunie, ora 18:00 - Germania - Mexic (Moscova, Lujniki)
18 iunie, ora 15:00 - Suedia - Coreea de Sud (Novgorod)
23 iunie, ora 18:00 - Germania - Suedia (Soci)
23 iunie, ora 21:00 - Coreea de Sud - Mexic (Rostov)
27 iunie, ora 17:00 - Mexic - Suedia (Ekaterinburg)
27 iunie, ora 17:00 - Coreea de Sud - Germania (Kazan)

Grupa G:
18 iunie, ora 18:00 - Belgia - Panama (Soci)
18 iunie, ora 21:00 - Tunisia - Anglia (Volgograd)
23 iunie, ora 15:00 - Belgia - Tunisia (Moscova, Spartak)
24 iunie, ora 15:00 - Anglia - Panama (Novgorod)
28 iunie, ora 21:00 - Anglia - Belgia (Kalinigrad)
28 iunie, ora 21:00 - Panama - Tunisia (Saransk)

Grupa H:
19 iunie, ora 15:00 - Polonia - Senegal (Moscova, Spartak)
19 iunie, ora 18:00 - Columbia - Japonia (Saransk)
24 iunie, ora 18:00 - Japonia - Senegal (Ekaterinburg)
24 iunie, ora 21:00 - Polonia - Columbia (Kazan)
28 iunie, ora 17:00 - Senegal - Columbia (Volgograd)
28 iunie, ora 17:00 - Japonia - Polonia (Samara) 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  12 Iunie 2018, 15:27

Băi jumate, zi-le să deporteze orașele alea în Siberia, mă. Au multă experiență, n-ar fi prima dată. Iată ca ISIS își atinge scopul de a teroriza în abesnță, nato ăla al vostru pe cine terorizează, că de jefuit, jefuiesc la umbra lui ? Cred că viitoarele cupe mondiale și jocuri olimpice se vor desfașura pe insule blindate, prealabil evacuate, înțesate de radare și sisteme antiaeriene, antisubmarine, antibalistice, cu 100.000 de sateliți peste perimetrul lor, cu ghirlande de submarine atomice și portavioane nucleare și cu spectatorii venind disciplinați în șlepuri, cargoboturi și mineraliere, fiind lăsați să vadă evenimentul după ce trec cele 100 de filtre, fiind scoși din periemtrul insulelor la 10 min dupa întreceri. Sportivii ? Vor dormi cipizați biometric în buncăre individuale de 2/2 m și 101 la sută securizate, se vor deplasa la stadioanele complet acoperite cu scuturi energetice anti-orice, și vor ajunge în vestiare cu tancuri amfibie, pe sub pământ, prin tuneluri cu pereții de 10 m grosime. Mă jumate, ai tendința să negi aceste scenarii apocaliptice și să spui, mai taie din ele, nu-i așa ? Păi asta încerc și eu să îți explic, mai taie din ele. Vrem sport, dar nu la jumate, nu basmele tale prostești. Mai există sport autentic, de fapt ? Ceva fără violențe, trupe, droguri, și fără nenorocirile de substanțe chimice cu care sunt înțesați toți campioniii Nimicului. de la A la Z, în orice ”sport” ? Dixit all, bă jumate bă, bahto delo la tocat bani degeaba.

ucluj2011
ucluj2011  •  12 Iunie 2018, 15:11

Foarte bine fac.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează