INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  CM 2018

Începe CM din Rusia! Un pariu pentru fiecare selecționată, puncte forte și puncte slabe și detalii despre forma naționalelor care merg la Mondial

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat luni, 04 iunie 2018 23:43

Cu 9 zile înaintea turneului final din Rusia, GSP.ro îți prezintă analiza celor 32 de reprezentative care vor participa la Mondial.

  • Alături de cele mai importante date despre fiecare selecționată, experții noștri propun câte 4 cote pentru fiecare grupă!

Grupa A: Rusia, Arabia Saudită, Egipt, Uruguay

Echipă: Rusia. Antrenor: Stanislav Cherchesov. Căpitan: Igor Akinfeev

Puncte forte:

  • Cherchesov a impus un stil de joc rapid, care presupune în primul rând pressingul avansat, forțând adversarul să comită greșeli

  • Faptul că Rusia e țara gazdă și grupa e relativ ușoară i-ar putea avantaja pe băieții lui Cherchesov

  • Experiența lui Igor Akinfeev, goalkeeper care s-a remarcat și a reușit să-și pună amprenta pe multe dintre rezultatele primei reprezantative, poate conta cel puțin în grupe, în fața unor formații cu ofensive modeste, precum Egipt sau Arabia Saudită

Puncte slabe:

  • Pressingul intens funcționează doar în fața adversarelor mai slab cotate. În cazul în care întâlnește o selecționată experimentată - care poate ieși cu ușurință din defensivă - Rusia devine vulnerabilă

  • Încă de la începutul anului, selecționerul a înregistrat mai multe pierderi semnificative în defensivă. Accidentările lui Dzhikiya și Vasin l-au forțat să apeleze la mai multe improvizații care, dacă privim rezultatele din partidele amicale, n-au prea dat randament

Formă: De la turneul final din 2016, Rusia a disputat 19 partide și a reușit să câștige numai 6

Propunerea experților Gazetei:

1.33 e cota pentru ca Rusia să se claseze pe locurile 1-2

 

Echipă: Uruguay, Antrenor: Oscar Tabarez, Căpitan: Diego Godin

Puncte forte:

  • Pofta de goluri a celor două vârfuri, Suarez și Cavani, pare a fi cea mai importantă armă a sud-americanilor

  • Cuplul de fundași centrali vine de la Atletico Madrid: Godin și Gimenez îl pot feri de emoții pe Muslera, cel puțin în prima fază a competiției

Puncte slabe:

  • Lipsa de experiență a jucătorilor din linia mediană îi pot pune probleme reprezentativei lui Tabarez. De-a lungul ultimelor dispute, tehnicianul a tot încercat diferite fomule. Dacă Betancur și Vecino nu sunt titulari de drept la Juventus, respectiv Inter, Nandez a strâns doar 24 de dueluri în 2 ani pentru Boca Juniors.

Formă: Uruguay s-a calificat la Mondial de pe locul 2, fără Suarez în primele 4 meciuri și fără Cavani în primele 2

Propunerea experților Gazetei:

1.35 e cota pentru minim 4 goluri marcate de Uruguay în faza grupelor

 

Echipă: Arabia Saudită.  Antrenor: Juan Antonio Pizzi .Căpitan: Osama Hawsawi

Puncte forte:

  • Faptul că, în mare, jucătorii provin de la două echipe, locurile 1 și 2 din campionatul intern întărește omogenitatea lotului

Puncte slabe:

  • Arabia Saudită a schimbat trei antrenori în mai puțin de un an

  • Se află la primul Campionat Mondial după 12 ani

  • Niciunul dintre jucătorii actuali nu a evoluat la o Cupă Mondială

  • Naționala nu a avut rezultate deosebite la ultimele două ediții ale Cupei Asiei

Formă: A terminat pe 2 în campania de calificări, în spatele Japoniei. În ultimul duel din grupe a învins selecționata niponă cu 1-0, deși adversarii erau deja calificați.

Propunerea experților Gazetei:

1.37 e cota pentru mai puțin de 2.5 puncte obținute la acest turneu

 

Echipă: Egipt. Antrenor: Hector Cuper. Căpitan: Essam El-Hadary

Puncte forte:

  • Salah se află la cel mai bun moment de carieră: egipteanul a obținut titlul de golgheter în Premier League

  • Mai mulți fotbaliști de care dispune Cuper sunt titulari în campionate importante din Europa

Puncte slabe:

  • Egipt nu a mai jucat la un Campionat Mondial din 1990, când termina pe locul 20, fără victorie în turneu

  • Pe lângă fotbalistul de la Liverpool, selecționata ”faraonilor„ nu dispune de fotbaliști foarte experimentați, iar starea fizică a lui Elneny l-ar putea obliga pe Cuper să facă modificări care ar putea slăbi linia mediană

Formă: S-a calificat cu greu la Cupa Mondială, după un penalty transformat de Salah în prelungiri

Propunerea experților Gazetei:

2.00 e cota pentru ca Egipt să primească mai puțin de 4 goluri

Grupa B: Portugalia, Spania, Maroc, Iran

Echipă: Portugalia.  Antrenor: Fernando Santos. Căpitan: Cristiano Ronaldo

Puncte forte:

  • După ce a câștigat UCL cu Real Madrid, Ronaldo ar putea bifa încă un Balon de Aur cu o evoluție bună la turneul final.

  • Lusitanul e în stare să rezolve un duel chiar și în condițiile în care echipa are o zi proastă, iar un astfel de jucător e extrem de important într-o competiție eliminatorie. Chiar și așa, selecționata lui Santos a arătat că se poate descurca și fără CR7 în finala Europeanului din urmă cu 2 ani

  • Jocul pragmatic și prudent insuflat de selecționer îi va conferi Portugaliei un avantaj esențial în defensivă

Puncte slabe:

  • Mulți veterani în primul ”11” al lusitanilor, mai ales în defensivă: Pepe (34), Fonte (34) și Bruno Alves (36), care nu mai au strălucirea de altădată

Formă: După înfrângerea de la Berna, suferită în grupele preliminare, Portugalia a reușit să câștige toate meciurile și să termine pe locul 1 în grupă

Propunerea experților Gazetei:

2.00 e cota că Portugalia primește mai puțin de 2.5 goluri în grupe

 

Echipă: Maroc.  Antrenor: Herve Renard. Căpitan: Medhi Benatia

Puncte forte:

  • Maroc e o formație care are un stil de joc închis, dovadă fiind puținele goluri pe care le-a încasat în campania de calificare

Puncte slabe:

  • Jucători în vârstă în primul ”11„ - mulți dintre ei având peste 30 de ani

  • Lipsa experienței la turneele finale

Formă: Maroc a fost neînvinsă în preliminarii și nu a primit gol în șase dintre partide

Propunerea experților Gazetei:

1.33 e cota pentru ca Maroc să obțină sub 3.5 puncte în grupă

 

Echipă: Spania. Antrenor: Julen Lopetegui. Căpitan: Sergio Ramos

Puncte forte:

  • Linia mediană e formată din jucători cu experiență la turnee finale: Silva, Busquets, Koke și Iniesta, cel din urmă aflându-se la ultima competiție de acest gen. Iniesta a cucerit Cupa Mondială în 2010 și înregistrează două trofee europene cu naționala Spaniei, 2008 și 2012

  • De Gea e cel mai bun portar din lume în acest moment și poate face diferența într-o fază eliminatorie, în special la loviturile de departajare

  • E favorita grupei la pariuri, conform bookmakerilor, cu o cotă de 1.50 la ocuparea primului loc. Spania va avea parte, cel mai probabil, de duleuri relaxante în primă fază

Puncte slabe:

  • Deși are un joc de posesie extraordinar, naționala lui Lopetegui are probleme în a înscrie. În plus, după un sezon mediocru, Diego Costa nu are tocmai cel mai bun moral

  • Nici înlocuitorii lui Costa nu par de încredere într-un duel important: Morata, Rodrigo și Aspas se află pe banca selecționatei iberice

Formă: Spania nu a pierdut niciun joc în preliminarii. Ultimul adversar răpus a fost Italia, pe care ibericii au învins-o relaxat, 3-0, pe "Bernabeu".

Propunerea experților Gazetei:

1.50 e cota pentru ca Spania să câștige grupa

 

Echipă: Iran. Antrenor: Carlos Queiroz. Căpitan: Ashkan Dejagah

Puncte forte:

  • O formație care a prins experiență după participarea la Mondialul din 2014

  • În preliminarii, iranienii au arătat ce defensivă solidă au, reușind să nu primească gol în majoritatea duelurilor

  • E cel mai bine clasată echipă din Asia

Puncte slabe:

  • Deși pe plan continental dă randament, Iran nu înregistrează rezultate impresionante împotriva echipelor din Europa și Africa

  • A înscris o singură dată și a obținut un singur punct la ultimul Mondial

  • Nu prea are jucători în campionatele importante din Europa

Formă: În preliminarii nu a mai pierdut din 2012. A câștigat 3 din ultimele 5 amicale dinaintea Mondialului. 

Propunerea experților Gazetei:

2.10 e cota ca Iran să înscrie sub 1.5 goluri la acest turneu

GRUPA C: Franța, Australia, Peru, Danemarca

Echipă: Franța. Antrenor: Didier Deschamps. Căpitan: Hugo Lloris

Puncte forte:

  • Se află printre favoritele turneului, cât despre grupă n-ar trebui să mai vorbim: Australia, Danemarca și Peru nu ar trebui să le pună probleme ”cocoșilor” lui Deschamps

  • Cu jucători în floarea vârstei, titulari la echipe de top din Europa, Franța ar trebui să termine în primele 4

  • Kante e un jucător care a explodat în ultimele sezoane și toată lumea așteaptă un turneu bun de la el. Cu mijlocașul lui Chelsea între linii și un Griezmann în formă, lumea ar trebui să aștepte spectacol din partea reprezentativei din ”Hexagon”

Puncte slabe:

  • O formație ”înfumurată” în ultima vreme, care poate trata prea relaxat anumite partide (ex: Franța – Luxemburg 1-1, prel. CM 2018), iar surprizele într-o competiție eliminatorie pot fi fatale

  • Presiunea fanilor, la care contribuie mult și media: toată lumea are așteptări de la formația lui Deschamps, iar acest aspect poate influența negativ echipa

Formă:  N-a avut probleme în calificări, într-o grupă destul de dificilă, cu adversari ca Olanda și Suedia.

Propunerea experților Gazetei:

1.55 e cota pentru peste 6.5 puncte în grupe

 

Echipă: Australia. Antrenor: Bert van Marwijk. Căpitan: Michael Jedinak

Puncte forte:

  • Practică un joc entuziast și duc mingea foarte repede în terenul advers. Ar trebui să vedem partide spectaculoase ale ”cangurilor”, care promit goluri la acest turneu

Puncte slabe:

  • Demisia spontană, imediat după calificare, a selecționerului Postecoglou va influența evoluția la acest turneu

  • Lipsa experienței jucătorilor la turnee finale

  • Ușor de surprins pe contraatac din cauza jocului deschis

Formă: S-a calificat cu greu la Mondial, după duelurile din play-off cu Siria și Honduras

Propunerea experților Gazetei:

1.55 e cota pentru minim 2 goluri marcate la turneu

 

Echipă: Danemarca. Antrenor: Age Hareide. Căpitan: Simon Kjaer

Puncte forte:

  • O echipă puternică, pe care am văzut-o și împotriva României. Bazată pe jucători cu gabarit, bine organizată și pragmatică, Danemarca are șanse serioase să treacă de grupe

  • Defensivă puternică și contraatac excelent: 70% din golurile danezilor s-au marcat din astfel de faze

  • Christian Eriksen se află într-o formă bună, Danemarca se poate baza pe el la fazele fixe, dar și la execuțiile de la mare distanță

Puncte slabe:

  • Cuplul de fundaș centrali, pe care Hareide îl tot modifică. Prin rotație, au trecut nu mai puțin de 5 fundași centrali prin primul ”11„. O lipsă de conexiune în acea zonă sau o zi proastă i-ar putea costa pe danezi

Formă: Au trecut de preliminarii ocupând poziția secundă, în spatele Poloniei, echipă pe care reușise să o învingă cu 4-0 într-unul din meciurile directe.

Propunerea experților Gazetei:

1.65 e cota pentru minim 4 goluri marcate la turneu

 

Echipă: Peru. Antrenor: Ricardo Gareca. Căpitan: Paolo Guerrero

Puncte forte:

  • Defensivă bine organizată

  • Atmosfera foarte bună din cadrul echipei: jurnaliștii din Peru anunță cel puțin o victorie în Rusia, numind prima reprezentativă ”o adevărată familie”

Puncte slabe:

  • Lipsa de experiență

Formă: Deși a început prost, Peru s-a redresat în preliminarii și a reușit să prindă un bilet pentru Mondial. Ultima înfrângere s-a consumat în urmă cu 2 ani, contra Braziliei.

Propunerea experților Gazetei:

1.32 e cota pentru maxim 3 goluri în acest turneu

GRUPA D: Argentina, Islanda, Croația, Nigeria

Echipă: Argentina. Antrenor: Jorge Sampaoli. Căpitan: Leo Messi

Puncte forte:

  • Messi, Aguero și Di Maria sunt fotbaliști care pot rezolva un meci pe cont propriu

  • Jucătorii lui Sampaoli joacă împreună de ceva vreme și au experiența necesară pentru ajunge în fazele finale

Puncte slabe:

  • Rojo și Funes Mori au fost scoși recent din primul ”11„ de către Sampaoli, ceea ce poate dezechilibra prestația defensivei

Formă: A terminat pe 3 în campania de calificări și a fost învinsă drastic de Spania într-un amical recent, 1-6.

Propunerea experților Gazetei:

1.65 e cota pentru a încasa minim 2 goluri în faza grupelor

 

Echipă: Islanda. Antrenor: Heimir Hallgrimsson. Căpitan: Aron Gunnarsson

Puncte forte:

  • Formație cu un joc entuziast, bazat pe forță și așezare meticuloasă în teren

  • A fost una dintre revelațiile Europeanului din urmă cu 2 ani

  • Fanii care îi împing de la spate pe fotbaliștii lui Hallgrimsson

Puncte slabe:

  • Un lot modest în comparație cu echipele din top 10

  • Sigurdsson vine după o accidentare la genunchi și nu prea are jocuri în picioare

Formă: Au încheiat primii în campania de calificări, după o victorie contra Turciei, 3-0.

Propunerea experților Gazetei:

 1.62 e cota pentru sub 3.5 puncte în grupe

 

Echipă: Croația. Antrenor: Zlatko Dalici. Căpitan: Luka Modrici

Puncte forte:

  • Unitatea echipei

  • Croația are un mijloc senzațional, cu Rakitici și Modrici în postura de coordonatori

  • Vârful, Mandzukici, e un fotbalist care poate trece neobservat 80 de minute, dar poate marca decisiv

Puncte slabe:

  • Selecționerul are foarte puțină experiență

  • Fundași centrali predispuși la gafe, deși Dejan Lovren a avut prestații din ce în ce mai bune la Liverpool

Formă: S-a calificat destul de greu la Mondial: victoria din ultimul meci, contra Ucrainei, i-a adus pe băieții lui Dalici în Rusia.

Propunerea experților Gazetei:

1.60 e cota pentru minim 4 puncte în grupă

 

Echipă: Nigeria. Antrenor: Gernot Rohr. Căpitan: John Obi Mikel

Puncte forte:

  • Unitatea echipei

  • Tineri care au început să prindă roluri serioase la echipe mari din Europa, mulți dintre ei în Premier League

Puncte slabe:

  • Nigeria are probleme cu portarii: de-a lungul preliminariilor au fost încercați mai mulți goalkeeperi, însă niciunul n-a părut ”de Mondial”

  • Lipsa de experiență în dueluri importante

  • Lot subțire în comparație cu ale adversarilor

Formă: S-a calificat cu doar 14 puncte la acest turneu. Nigeria a înregistrat multe rezultate de egalitate în preliminarii.

Propunerea experților Gazetei:

1.40 e cota pentru sub 3.5 goluri în faza grupelor

Grupa E: Brazilia, Elveția, Costa Rica, Serbia

Echipă: Brazilia. Antrenor: Tite. Căpitan: Neymar

Puncte forte:

  • O echipă în puterea vârstei, cu vedete la toți granzii Europei

  • Un mijloc format din Willian, Coutinho, Neymar, Paulinho și Casemiro merită o finală de Mondial

  • E una dintre favoritele principale la câștigarea trofeului

Puncte slabe:

  • Marcelo e obișnuit să participe foarte mult la fazele ofensive, contraatacul l-ar putea surprinde

Formă: Dunga a fost schimbat după câteva rezultate mai slabe în preliminarii, iar venirea lui Tito a revigorat echipa, reușind să ajungă la Mondial.

Propunerea experților Gazetei:

1.70 e cota pentru minim 6 goluri în grupe

 

Echipă: Elveția. Antrenor: Vladimir Petkovici. Căpitan: Stephan Lichtsteiner

Puncte forte:

  • Rapiditate în flancuri

  • Lichtsteiner și Rodriguez, cei doi fundași laterali, urcă de foarte multe ori în sprijinul atacului

  • Omogenitatea echipei

Puncte slabe:

  • Elveția nu are un marcator, Seferovici fiind un vârf modest, mai mult cu capacități fizice

Formă: A terminat la egalitate cu Irlanda de Nord și s-a calificat datorită întâlnirilor directe.

Propunerea experților Gazetei:

1.45 e cota pentru ca Brazilia să câștige grupa

 

Echipă: Costa Rica. Antrenor: Oscar Ramirez. Căpitan: Bryan Ruiz

Puncte forte:

  • Defensiva formată din 5 fundași, lăudată de presă de-a lungul preliminariilor în spatele căreia se află și un portar excelent, Keylor Navas

Puncte slabe:

  • Are probleme în a controla mijlocul terenului și a menține posesia

Formă: Costa Rica s-a calificat după ce a obținut 16 puncte în preliminarii, destule cât să și câștige grupa. 

Propunerea experților Gazetei:

2.20 e cota pentru sub 4.5 goluri primite în grupe

 

Echipă: Serbia. Antrenor: Mladen Krstajici. Căpitan: Aleksandar Kolarov

Puncte forte:

  • Mijloc solid, care poate face față oricărui adversar

  • Jucători cu experiență în linia defensivă

  • Atacantul Aleksandar Mitrovici a făcut o campanie de calificări perfectă

Puncte slabe:

  • Formație care își pierde din energie pe finalul meciului și adesea primește gol

  • Slavoljub Muslin a părăsit echipa după preliminarii, iar acomodarea cu noul tehnician poate întârzia

Formă: S-a calificat de pe primul loc în grupa din preliminarii.

Propunerea experților Gazetei:

1.55 e cota pentru maxim 3 puncte în grupe 

GRUPA F: Germania, Mexic, Suedia, Coreea de Sud

Echipă: Germania. Antrenor: Joachim Low. Căpitan: Manuel Neuer

Puncte forte:

  • Spiritul echipei și ideologia că un grup puternic de jucători va fi mereu superior valorilor individuale
  • Fazele fixe rămân un punct forte al Campioanei Mondiale en-titre, la ultimul turneu din 2014 marcând 5 goluri din astfel de faze - mai multe decât orice altă selecționată
  • Mijlocașul lui Real Madrid, Toni Kroos, domină mijlocul prin calmul său și are capacitatea de a pasa decisiv

Puncte slabe:

  •  Forma lui Neuer - căpitanul Germaniei și al celor de la Bayern Munchen nu a mai jucat din septembrie

Formă: Campioana mondială nu a fost vreodată în pericol de a nu se califica la turneul final din Rusia și a terminat pe primul loc în grupa ei de calificare, cu maximum de puncte, învingând Irlanda de Nord, Cehia, Norvegia, Azerbaijan și San Marino. În acest timp a primit doar 4 goluri și a marcat 43, cele mai multe goluri în această fază a competiției, la egalitate cu Belgia.  Nemții au reușit să câștige și Cupa Confederațiilor 2017 cu o selecționată B.

Predicția experților Gazetei:

 1.35 e cota ca Germania să câștige grupa

 

Echipă: Mexic. Antrenor: Juan Carlos Osorio. Căpitan: Andres Guardado

Puncte forte:

  • Mexic își trage puterea din defensiva sa, care a primit doar 7 goluri în grupa de calificare
  • În ofensivă, ”El Tri” se bazează pe Carlos Vela și Hirving Lozano, care au sezoane excelente la echipele lor de club. Ultimul a impresionat în primul său sezon în Europa, unde a ajuns jucător de bază la PSV Eindhoven

 Puncte slabe:

  •  O mare problemă pentru selecționata Mexicului este faptul că nu reușește să rețină posesia la mijlocul terenului, iar astfel defensiva rămâne vulnerabilă unor echipe ce se bazează pe contraatac
  • Mulți consideră că cel mai mare minus al ”aztecilor” este pe bancă: selecționerul Osorio n-a reușit să impleneteze un stil de joc consecvent, iar rotațiile din primul ”11” au fost ținta multor critici

Formă: Mexicul a câștigat grupa CONCACAF de pe primul loc cu 21 de puncte. În meciurile amicale ce au urmat, mexicanii au suferit o singură înfrângere contra Croației cu 0-1, în rest egaluri cu Belgia și Țara Galilor și victorii cu Bosnia, Islanda și Polonia, iar aceștia vor fi dornici să folosească această formă bună pentru a trece de faza șaisprezecimilor după 6 Cupe Mondiale.

Predicția experților Gazetei:

 1.50 e cota ca Mexic să treacă de grupe

 

Echipă: Suedia. Antrenor: Janne Andersson. Căpitan: Andreas Granqvist

Puncte forte:

  • Culmea, dar suedezii par mai entuziaști fără Ibrahimovici, vestiarul fiind mult mai unit decât înainte. Spiritul muncii în echipă va fi cel mai mare atu la acest turneu final
  • Selecționerul Janne Andersson știe cum să își organizeze echipele pe care le antrenează, acesta câștigând surpinzător titlul în Suedia în 2015, cu Norrkoping
  • Playmakerul lui RB Leizpig, Emil Forsberg, care a oferit 22 de pase de gol în sezonul 2015-2016, a atras atenția mai multor cluburi de top din Europa. Acesta dispune de tehnică, viziune în joc și este un specialist al fazelor fixe, marcând 4 goluri în preliminarii pentru nordici

Puncte slabe:

  •   Nu dispune de mulți jucători tehnici
  • Jucători de bază precum Guidetti, Lindelof, Toivonen sau Berg nu au avut sezoane foarte bune la echipele lor de club, în timp ce portarul titular, Robin Olsen, s-a accidentat

Formă: Suedezii s-au calificat dintr-o grupă extrem de dificilă, cu Franța, Olanda și Bulgaria, deși nu li s-au dat multe șanse după retragerea lui Zlatan Ibrahimovic. Au eliminat Italia la baraj, fără a primi gol în dublă manșă.

1.50 e cota ca Suedia să încaseze sub 3.5 goluri în grupe

 

Echipă: Coreea de Sud. Antrenor: Shin Tae-Yong. Căpitan: Ki Sung-Yeung

Puncte forte:

  • Coreeni au crescut în joc cu noul selecționer, având o viteză în atac ar putea șoca orice echipă
  • Calitatea jucătorilor din atac poate provoca mari probleme în defensivele adversarelor. Song Heung-Min a fost titular în acest sezon pentru Tottenham și va fi completat de mijlocași precum Ki Sung-Heung, Lee Jae-Sung și Kwon Chang-Hoon

Puncte slabe:

  • Defensiva a rămas o problemă pentru asiatici încă din 2002, fanii obișuindu-se ca linia de fund să gafeze în dese rânduri
  • Deși Kim Seung-Gyu este un portar decent, acesta a demonstrat că poate gafa și el, iar lipsa unui goalkeeper sigur și de calitate ar putea prezenta un mare minus
  • Fazele fixe rămân o problemă pentru coreeni, iar ”naționale” precum Suedia și Germania ar putea profita de acest lucru

Formă: Coreea de Sud a reușit cu greu să se califice la turneul final și, în mare parte, datorită pașilor greșiți ale contracanditatelor. Aceștia au obținut doar 4 victorii din 10 meciuri, toate pe teren propriu. Din cauza jocului prost, selecționerul Uli Stielike a fost dat afară înaintea ultimelor două meciuri.

GRUPA G: Belgia, Anglia, Tunisia, Panama

Echipă: Belgia. Antrenor: Roberto Martinez. Căpitan: Eden Hazard

 Puncte forte:

  • Legendă a ”diavolilor”, Jan Ceulemans susține că actuala ”națională” este cea mai bună din toate timpurile

  • Belgia dispune de jucători de calitate în toate compartimentele: de la Courtois la Vertonghen, Alderweireld, Kompany și Meunier, fundași de top ce joacă titulari în Premier League și Ligue 1

  • Kevin de Bruyne e poate cel mai bun playmaker din lume, în timp ce Hazard și Mertens sunt doi jucători de bandă excepționali, ultimul jucând cu mult succes și ca vârf la Napoli

  • Lukaku e unul dintre cei mai puternici atacanți din Europa

 Puncte slabe:

  •   Cea mai mare problemă a belgienilor este că actualul lot nu a dat randament la ultimele turnee, în mare parte din cauza mentalității și a aroganței pe care o afișează
  • Lipsa unui fundaș stânga de calitate, ceea ce i-a determinat să treacă la un sistem 3-4-2-1

Formă: ”Diavolii roșii” au câștigat fără probleme grupa H a preliminariilor. Au înregistrat un singur egal și și-au asigurat prezența la turneul final cu mult dinaintea ultimului meci din calificări. 43 de goluri marcate!

Predicția experților Gazetei:

1.85 e cota pentru ca Belgia să câștige grupa

 

Echipă: Panama. Antrenor: Hernan Dario Gomez. Căpitan: Roman Torres

Puncte Forte:

  • Un grup experimentat de jucători, printre care Jaime Penedo de la Dinamo (36), vedeta echipei, cu 128 de selecții, Felipe Baloy (37), Blas Perez (37) și căpitanul Roman Torres (32)

Puncte slabe:

  •  Lipsa experienței la un Campionat Mondial va fi un mare dezavantaj. Din grupa panamezilor mai fac parte Anglia, Tunisia și Belgia, adversari experimentați care pot anihila fără probleme un outsider

Formă: Panamezii s-au calificat la turneul final după ce și-au asigurat locul 3 în grupa de calificare CONCACAF - o victorie contra Costa Ricăi cu 2-1, cu un gol ”fantomă”, controversat, a fost duelul decisiv. Panama nu prea obișnuiește să înscrie!

Predicția experților Gazetei:

 1.65 e cota ca Panama să marcheze maxim un gol

 

Echipă: Tunisia. Antrenor: Nabil Maaloul. Căpitan: Aymen Mathlouthi

Puncte forte:

  • Vedeta Wahbi Khazri a avut un sezon bun la Rennes, marcând 9 goluri în acest sezon. Talentatul playmaker va pune probleme adversarilor săi în special la fazele fixe

Puncte slabe:

  • Lipsa unui lot competitiv: tunisienii dispun de jucători mai puțin tehnici
  • Pierderea golgheterului Youseff Msakni
  • Chaalali, Ben Amor și căpitanul Ali Maalou obișnuiesc să se accidenteze destul de des

Formă: ”Vulturii din Carthage” au avut parte de cea mai accesibilă grupă din preliminarii, pe care au câștigat-o lejer cu 4 victorii și două rezultate de egalitate - în cele 4 partide amicale dinaintea turneului final au obținut două victorii și două rezultate de egalitate contra unor adversari precum Portugalia, Iran, Costa Rica și Turcia.

Predicția experților Gazetei:

 1.70 e cota pentru sub 4.5 goluri primite

 

Echipă: Anglia. Antrenor: Gareth Southgate. Căpitan: Jordan Henderson

Puncte forte:

  • Echipă dinamică și tânără, cu explozie pe flancuri, dar și cu un joc impresionant de posesie
  •  Vârful lui Tottenham, Harry Kane, poate fi considerat unul din cei mai buni atacanți din Europa și poate cel mai letal pe care Anglia îl duce la un turneu final de la Michael Owen încoace
  •   Defensiva solidă care a primit doar 3 goluri în grupa preliminară, după 10 meciuri

Puncte slabe:

  • Istoria recentă a englezilor la un turneu final, ce ar putea reprezenta un zid psihologic greu de doborât, în special în meciurile de mare presiune
  •  Titularii probabili din centrul defensivei nu joacă în mod regulat la echipele de club, în timp ce puțini dintre mijlocașii centrali posedă inteligența tactică necesară pentru a controla linia mediană la cel mai înalt nivel

Formă: Anglia a câștigat neînvinsă grupa ei din preliminarii, din care au mai făcut parte Slovacia,  Scoția, Slovenia, Lituania și Malta - la 8 puncte de locul 2!

În cele 5 meciuri amicale ce au urmat, britanicii au obținut 2 victorii și 3 rezultate de egalitate contra unor echipe precum: Olanda, Nigeria, Brazilia, Germania și Italia.

Predicția experților Gazetei:

 1.35 e cota ca Anglia să facă minim 5 puncte

Grupa H:  Polonia, Senegal, Columbia, Japonia

Echipă: Polonia. Antrenor: Adam Nawalka. Căpitan: Robert Lewandowski

Puncte forte:

  • Cel mai mare atu al ”vulturilor” la acest turneu va fi fără îndoială actualul superstar al celor de la Bayern Munchen, Robert Lewandowski, golgheterul preliminariilor, cu 16 reușite

  • Echipa poloneză dispune de o ”fundație” experimentată, formată din jucători precum Piszczek sau Glik, mijlocașul central defensiv, Grzegorz Krychowiak, plus jucători din noua generație precum Piotr Zielinski sau Karol Linetty

  • Trupa lui Adam Nawalka vine după un EURO 2016 foarte bun, unde a ajuns până în sferturi, fiind eliminată doar după loviturile de pedeapsă, și va dori să facă o figură frumoasă la Mondialul din Rusia

Puncte slabe:

  • Unii din jucătorii de bază nu au avut un sezon strălucit la echipele de club - în special cazul lui Krychowiak, care nu a fost titular la West Brom

  • Milik nu a prins multe meciuri la Napoli din cauza unei accidentări, la fel și  în cazul lui Blaszcykwoski la Wolfsburg. Kamil Grosicki s-a chinuit în Championship cu Hull City, în timp ce Szczesny a stat mai mult rezerva lui Buffon la Juventus

Formă: ”Alb-roșii” lui Nawalka au câștigat relativ ușor grupa din preliminarii, din care au mai făcut parte Danemarca, România, Muntenegru, Armenia și Kazakhstan. Cu opt victorii din zece și 28 de goluri marcate!

Propunerea experților Gazetei:

 1.55 este cota pentru ca Polonia să termine pe locurile 1-2.

 

Echipă: Senegal. Antrenor: Aliou Cisse. Căpitan: Cheikhou Kouyate

Puncte forte:

  •  Selecționerul Cisse dispune de o linie de atac cu jucători talentați precum Sakho, Niang și, mai ales!, Sadio Mane, extrema lui Liverpool care și-a ajutat echipa cu 17 goluri și 10 pase decisive în campionat
  •   Senegalezii au și de o linie de mijloc cu jucători puternici, precum N'Diaye, căpitanul Kouyate și Idrissa Gueye, mijlocașul defensiv al lui Everton, care se apropie de stilul lui N'Golo Kante în ultimele sezoane

Puncte slabe:

  • Deși a reușit să ducă Senegalul la o nouă Cupă Mondială, selecționerul Cisse nu este văzut ca un tactician bun. Nu a reușit să-și sudeze echipa într-o forță de temut și suferă la capitolul ofensiv. Keita Balde și Ismaila Sarr nu au avut evoluții convingătoare la ”națională”

Formă: Senegalul a câștigat grupa din preliminarii din care au mai făcut parte Burkina Faso, Insulele Capului Verde și Africa de Sud, cu 14 puncte din 18! 

Propunerea experților Gazetei:

1.90 e cota pentru ca Senegalul să primească maxim 4 goluri

 

Echipă: Columbia. Antrenor: Jose Pekerman. Căpitan: Radamel Falcao

Puncte forte:

  • Columbia are un lot suficient de valoros, majoritatea jucătorilor evoluând în Europa
  •  Decarul lui Bayern Munchen, James Rodriguez, a fost golgheterul ultimului Mondial și vine în Rusia în formă excelentă, în timp ce Falcao va dori să aibă un turneu final bun după ce l-a ratat pe cel din 2014 din cauza unei accidentări. Aceștia vor mai fi ajutați de jucători precum Yerry Mina, Davinson Sanchez, Cuadrado, Muriel și Ospina

Puncte slabe:

  • Deși ”naționala” Columbiei a participat la majoritatea ultimelor turnee finale, aceasta tinde să clacheze când întâlnește adversari de calibru
  • Columbienii sunt acuzați încă de la ultimul Mondial că pierd mai toate duelurile la mijlocul terenului

Formă: Campania de calificare a Columbiei nu a fost una ușoară – a pierdut puncte contra echipelor tari, reușind totuși să învingă ”naționalele” mai slab cotate. A pierdut ambele meciuri contra Argentinei și nu a reușit să obțină victorii cu Brazilia, Chile și Uruguay.

Predicția experților Gazetei:

1.65 e cota pentru minim 3 goluri primite de Columbia în grupe

 

Echipă: Japonia. Selecționer: Akira Nishino. Căpitan: Makoto Hasebe

Puncte forte:

  • Un nucleu de jucători experimentați, mulți dintre ei la al treilea Mondial. Eiji Kawashima, Keisuke Honda, Yuto Nagatomo, Shinji Okazaki și căpitanul Makoto Hasebe au participat și la turneele finale din 2010 și 2014

Puncte slabe:

  • Concedierea selecționerului Vahid Halilhodzici a cauzat multe probleme cu doar două luni înaintea începerii turneului final
  • Înlocuitor fără experiență sau performanțe notabile

Formă: Japonia și-a câștigat grupa de calificare pentru a obține un loc la Mondial, terminând deasupra Arabiei Saudite cu un singur punct. După demiterea selecționerului bosniac, Japonia nu a reușit să obțină rezultate bune în amicale.

Predicția experților Gazetei:

 1.37 e cota pentru minim 2 goluri marcate

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
ray51
ray51  •  05 Iunie 2018, 11:31

Numai cu kalashnicovul pe teren Rusia poate face ceva in grupa sau cu promisiuni putiniste, altfel ... Este parerea mea.

claudiu.h12
claudiu.h12  •  05 Iunie 2018, 06:37

"Propunerea experților Gazetei: " :)))))))))))))))))))) voi sunteti de rasu curcilor si pretindeti ca aveti experti ?!??? :)))))) *** !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dakesis
dakesis  •  05 Iunie 2018, 04:50

m-am oprit cand am vazut ca despre Egipt spuneti ca are ofensiva modesta. Mersi, ma duc sa citesc o analiza ca lumea...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează