INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  BOSNIA HERŢEGOVINA-FRANŢA

Bosnia ameninţă Franţa cu jocul ofensiv: "Dacă îi batem, putem să ne calificăm"

Articol de GSP - Publicat luni, 06 septembrie 2010 00:00

Selecţionerul Bosniei-Herţegovina, Safet Susici, a promis că elevii săi vor practica un joc ofensiv, marţi, contra Franţei, în meciul de la Sarajevo, din grupa D a preliminariilor Euro-2012, din care face parte şi reprezentativa României, informează AFP.

"Vom încerca să câştigăm. Nu ştim să jucăm altfel, suntem o echipă care nu ştie să stea numai în apărare", a declarat Susici, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Sarajevo, conform Meidiafax.

Bosnia-Herţegovina conduce în clasamentul grupei D, cu 3 puncte, după ce a învins în Luxemburg, scor 3-0, în timp ce Franţa a pierdut, pe teren propriu, scor 0-1, cu Belarus, în prima etapă a grupei.

Tehnicianul bosniac, vechi cunoscător al fotbalului francez (a jucat 10 ani şi a antrenat un an în Hexagon), a explicat că jucătorii trebuie să profite de acest moment slab prin care trece reprezentativa Franţei. "Jucătorii lor nu mai au încredere în echipă şi cred că asta e slăbiciunea lor. Dacă vom câştiga acest meci, putem spera să ne calificăm, în sfârşit, la o mare competiţie", a spus antrenorul reprezentativei care nu a participat la niciun turneu final de Campionat European sau Cupă Mondială.

Meciul Bosnia-Herţegovina - Franţa, din etapa a doua a grupei D contând pentru preliminariile Campionatului European din 2012 va avea loc marţi, de la ora 21.00 (22.00 ora României).

Citește și:
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina

Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV

„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”

Comentarii (3)
finrodfelegund
finrodfelegund  •  06 Septembrie 2010, 23:30

sumbru !

selectescort
selectescort  •  06 Septembrie 2010, 22:41

Fete, Fete, Fete sexy si rafinate pe htttp://www.SelectEscort.ro go and check it htttp://www.SelectEscort.ro

ianez
ianez  •  06 Septembrie 2010, 22:27

pai la ce jucatori are Bosnia defileaza prin grupa .. noi terminam pe 4 dupa bosnia, Franta, Belarus daca nu face Albania vreo surpriza si terminam pe 5

Vezi toate comentariile (3)
Comentează