Articol de GSP - Publicat luni, 09 iunie 2008 00:00
Deşi puteam mai mult, ne-a fost frică de mai puţin
Meciul a început înainte de meci. Dacă marseilleza înfioară, "Deşteaptă-te române", intonat din aproape zece mii de piepturi, surprinde. Niciodată imnul naţional, cîntat în afara ţării, n-a produs atîta emoţie şi însufleţire!
Prudenţă
Meciul a început cu milioane de lacrimi în 20.000 de ochi. Şi cu România prudentă, aşezată destul de temeinic în propriul teren. Invitată în start să atace, Franţa a resimţit lipsa lui Henry, mingile ofensive ducîndu-se, şi găsindu-l arareori, pe Anelka. Totuşi, omul care a îngropat-o pe Chelsea în finala Ligii. Am echilibrat rapid, Mutu, în minutul 10, strecurîndu-se în tranşeele adverse.
Tamaş a stat departe de Anelka şi francezul a apucat să lovească mingea, dar pe lîngă poartă. În replică, Daniel Niculae (14) a tras din voleu, după pasa lui Mutu. Lobonţ a intervenit sigur în faţa lui Malouda (17), Niculae a sărit mai bine ca Gallas (22) şi deja aveam primele semne că nu întîlnim o Franţă poleită, ci o echipă care se teme de noi măcar cît ne temem şi noi de ea.
Dar noi cît ne temem? Destul ca să strîngrem jocul, cu 3 mijlocaşi defensivi lîngă care a coborît deseori şi Bănel, al cărui prim deziderat era să fie pe post de saftey-car pentru Contra în duelurile cu Abidal şi Malouda.
Allez les jaunes
Am început să luăm şi "galbene", Niculae pentru volei pe terenul de fotbal, Contra pentru că a întîrziat un aut şi Goian, pentru fault clar. Ribery, coşmarul nostru încă doi ani de-acum încolo, pentru că vom îmbătrîni împreună cu Franţa şi în grupa pentru Africa de Sud 2010. Pe final de repriză am simţit moliciunea "cocoşilor" şi am atacat. Am scos trei cornere, iar tribuna română, cu umor, şi-a parodiat rivalii cu "'Allez les jaunes".
Unde este Franţa?
Mutu a irosit o lovitură liberă imediat după pauză, nu înainte ca Malouda să ne sperie puţin. Franţa continua să fie banală, nestrălucitoare, se aştepta doar declicul prin care ai noştri, împinşi din spate de mareea galbenă a tribunei, să oriceapă asta. Nu după mult timp (58) fundaşii noştri centrali au stat prea depărtaţi şi Franţa, din suficienţa ei, era să ne dea gol prin Benzema!
Arhaicul, dar mobilizatorul "Luptăm şi cîştigăm", împingea România dincolo de o frontieră invizibilă, cea a curajului. De pe banca tehnică a venit Codrea, cu C de la curaj. Dar minutele treceau, iar galbenii şi albaştrii continuau să se aştepte unii pe alţii. Cînd Gomis pătrundea şi el pe teren, megaecranele de pe stadion ratau momentul, pentru că-l arătau pe Platini în tandreţuri cu Traian Băsescu.
Dulce şi amar
Cu un sfert de oră înaintea finalului, Piţurcă, ademenit de ispita egalului, a renunţat la Mutu. Tribuna galbenă a erupt, scandînd numele "decarului". Francezii au simţit şi au trimis în atac sîngele magrebian proaspăt al lui Nasri. Dar tatonarea intrase deja în oasele tuturor. Cu Ribery, care n-a avut nimic de spus în faţa lui Raţ impecabil, Franţa căuta ceva, dar nu prea ştia ce.
Minutrele lungi ale finalului au trecut greu şi nervos. La orizont se vedeau Alpii şi o grupă în care Romania încă trăieşte, deşi n-a avut nici o ocazie notabilă în această remiză cumva dulce, dar şi cumva amară.
Deşi puteam mai mult, ne-a fost frică de mai puţin
Meciul a început înainte de meci. Dacă marseilleza înfioară, "Deşteaptă-te române", intonat din aproape zece mii de piepturi, surprinde. Niciodată imnul naţional, cîntat în afara ţării, n-a produs atîta emoţie şi însufleţire!
Prudenţă
Meciul a început cu milioane de lacrimi în 20.000 de ochi. Şi cu România prudentă, aşezată destul de temeinic în propriul teren. Invitată în start să atace, Franţa a resimţit lipsa lui Henry, mingile ofensive ducîndu-se, şi găsindu-l arareori, pe Anelka. Totuşi, omul care a îngropat-o pe Chelsea în finala Ligii. Am echilibrat rapid, Mutu, în minutul 10, strecurîndu-se în tranşeele adverse.
Tamaş a stat departe de Anelka şi francezul a apucat să lovească mingea, dar pe lîngă poartă. În replică, Daniel Niculae (14) a tras din voleu, după pasa lui Mutu. Lobonţ a intervenit sigur în faţa lui Malouda (17), Niculae a sărit mai bine ca Gallas (22) şi deja aveam primele semne că nu întîlnim o Franţă poleită, ci o echipă care se teme de noi măcar cît ne temem şi noi de ea.
Dar noi cît ne temem? Destul ca să strîngrem jocul, cu 3 mijlocaşi defensivi lîngă care a coborît deseori şi Bănel, al cărui prim deziderat era să fie pe post de saftey-car pentru Contra în duelurile cu Abidal şi Malouda.
Allez les jaunes
Am început să luăm şi "galbene", Niculae pentru volei pe terenul de fotbal, Contra pentru că a întîrziat un aut şi Goian, pentru fault clar. Ribery, coşmarul nostru încă doi ani de-acum încolo, pentru că vom îmbătrîni împreună cu Franţa şi în grupa pentru Africa de Sud 2010. Pe final de repriză am simţit moliciunea "cocoşilor" şi am atacat. Am scos trei cornere, iar tribuna română, cu umor, şi-a parodiat rivalii cu "'Allez les jaunes".
Unde este Franţa?
Mutu a irosit o lovitură liberă imediat după pauză, nu înainte ca Malouda să ne sperie puţin. Franţa continua să fie banală, nestrălucitoare, se aştepta doar declicul prin care ai noştri, împinşi din spate de mareea galbenă a tribunei, să oriceapă asta. Nu după mult timp (58) fundaşii noştri centrali au stat prea depărtaţi şi Franţa, din suficienţa ei, era să ne dea gol prin Benzema!
Arhaicul, dar mobilizatorul "Luptăm şi cîştigăm", împingea România dincolo de o frontieră invizibilă, cea a curajului. De pe banca tehnică a venit Codrea, cu C de la curaj. Dar minutele treceau, iar galbenii şi albaştrii continuau să se aştepte unii pe alţii. Cînd Gomis pătrundea şi el pe teren, megaecranele de pe stadion ratau momentul, pentru că-l arătau pe Platini în tandreţuri cu Traian Băsescu.
Dulce şi amar
Cu un sfert de oră înaintea finalului, Piţurcă, ademenit de ispita egalului, a renunţat la Mutu. Tribuna galbenă a erupt, scandînd numele "decarului". Francezii au simţit şi au trimis în atac sîngele magrebian proaspăt al lui Nasri. Dar tatonarea intrase deja în oasele tuturor. Cu Ribery, care n-a avut nimic de spus în faţa lui Raţ impecabil, Franţa căuta ceva, dar nu prea ştia ce.
Minutrele lungi ale finalului au trecut greu şi nervos. La orizont se vedeau Alpii şi o grupă în care Romania încă trăieşte, deşi n-a avut nici o ocazie notabilă în această remiză cumva dulce, dar şi cumva amară.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
