INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  REACȚII

Bode: „Pe mine m-a invitat FRF”. Orban: „Pe mine, Nicușor Dan” » Și politicienii atacă, în scandalul biletelor publicat de GSP: „Guvern tratat cu lipsă de respect”

Ludovic Orban și Lucian Bode, FOTO: Inquam Photos, George Călin
Ludovic Orban și Lucian Bode, FOTO: Inquam Photos, George Călin

Articol de , , - Publicat marti, 15 iunie 2021 16:31 / Actualizat marti, 15 iunie 2021 17:40

Euro 2020. Politicienii care au ocupat tribuna oficială la Austria - Macedonia de Nord 3-1, în fața gloriilor fotbalului românesc, dezvăluie din partea cui au primit invitațiile, iar cel care conduce Ministerul de Interne acuză forul de la Nyon de "abordare incorectă și de lipsă de respect", după subiectul publicat de Gazeta Sporturilor.

  • CONTEXT: GSP a dezvăluit luni că foștii mari internaționali ai României au primit bilete din partea Federației la tribuna a II-a, la meciul Austria - Macedonia de Nord 3-1, în vreme ce angajați ai FRF, în frunte cu Mihai Stoichiță, Bodescu și Radu Vișan, au văzut confruntarea din zona VIP a Arenei Naționale.
  • Acolo a luat loc aproape toată crema politică de azi: Orban, Barna, Bode, Aurescu, Dâncu, lângă care a stat și procurorul-șef al DNA.
  • Articolul, pe larg, AICI!

La mai puțin de o zi după ce GSP a dezvăluit scandalul repartizării locurilor din tribuna VIP la primul meci organizat de România la Euro 2020, politicienii care au stat la oficială au reacționat și au comentat situația care s-a creat. Și anume, că ei au avut parte de locurile de lux, iar cei mai mari fotbaliști din istoria naționalei, în frunte cu Hagi și Gică Popescu, au fost exilați la tribuna a II-a, între spectatorii obișnuiți.

Lucian Bode, Ministrul de Interne: „Am onorat-o fără să știu unde se află"

Primul care a oferit explicații a fost Lucian Bode, ministrul de interne. "Vinerea trecută, la Cluj, Gică Popescu mi-a spus că și-a cumpărat bilet, dar nu știam unde aveam eu loc. Organizator este UEFA, eu am primit invitația de la Federația Română de Fotbal. Locurile au fost repartizate așa cum au fost organizate, eu am stat pe ce loc mi-a fost încredințat. 

Am primit o invitație pe care am onorat-o fără să știu unde se află. M-am așezat pe locul unde mi s-a indicat și nu știam cine este invitat în tribuna oficială sau la tribuna a doua. Știu că au mai fost la stadion domnul vicepremier, domnul Aurescu, Nazare, Novak și eu.. Nu știu dacă și-ar fi dorit și alți colegi", a spus cel care conduce Ministerul de interne.

Bode a avut, în schimb, un discurs extrem de dur la adresa UEFA: "Sunt nemulțumit de modul în care UEFA s-a raportat la Guvernul României și acest lucru l-am transmis în ultima ședință de Guvern. În ședința de Guvern am adordat decontarea contravalorii transportului public pentru aceste meciuri. 

În schimb, UEFA s-a raportat la Guvern transmițând că au doar două sau trei bilete pentru acest meci. Mi s-a părut incorect cum s-au raportat la «Generația de Aur», dar și la Guvernul României. E o chestiune de respect reciproc și eu am transmis asta".

"Mi se pare normal să fie respectată «Generația de Aur»"

În schimb, președintele PNL, care e în același timp și șeful Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a susținut că locul privilegiat de pe care a urmărit meciul i-a fost facilitat de Primăria Capitalei. 

"Eu am fost invitat de primarul general Nicușor Dan și am stat pe locul care mi s-a acordat, nu am hotărât eu distribuția locurilor la tribună. Mi se pare normal să fie respectată «Generația de Aur», orice om care a contribuit la dezvoltarea fotbalului românesc să beneficieze de respect. 

Am și lucrat cu Gică Popescu care fost consilierul onorific și am apreciat enorm de mult colaborarea, pentru că a fost implicat alături de mine, de ministrul Tineretului și Sportului, în realizarea obiectivelor", a spus Orban.

Bode: „Pe mine m-a invitat FRF”. Orban: „Pe mine, Nicușor Dan” » Și politicienii atacă, în scandalul biletelor publicat de GSP: „Guvern tratat cu lipsă de respect”
Prima pagină a Gazetei de azi: angajații FRF și crema politică au văzut confruntarea din zona VIP, iar foștii mari internaționali ai României de la tribuna a II-a

"Mai mare umilință a românilor nu cred că există în țara asta. Să îi pui tu pe Hagi și Popescu, care au jucat la Real și Barcelona, pe Dorinel, care a bătut recordurile de meciuri la echipa naționala, să îi pui tu la inelul 3. Domne, nu știu cine s-a ocupat de asta, dar o umilință mai mare nu am trăit la nivelul fotbalului. Daca eu eram în stadion, luam niște haine și le dadeam foc acolo. Invitarea acestor personalități politice nu e greșită, ai nevoie de ei, dar lângă ei e obligatoriu să stea valorile fotbalistice"
Dumitru Dragomir, fost președinte LPF, la Pro X

"E oglinda fotbalului românesc. Noi îi trimitem pe Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu la tribuna a doua... Mă uitam la Olanda – Ucraina şi la VIP stătea Van de Sar. La noi vezi pe altcineva"
Florin Lovin, fost internațional, la TelekomSport

"E destul de straniu. Polticienii întotdeauna s-au băgat în față, vor să apară ei că sunt mari iubitori, sunt convins că pentru unii a fost primul meci de fotbal pe care l-au văzut pe viu. Eu am fost un critic constant al FRF-ului, chiar și al domnului președinte Burleanu, dar nu știu dacă întreaga vină este a lor. Dar au o vină pentru că trebuia să aibă un protocol cu guvernul și cu Primăria București" 
Helmut Duckadam, fost portar, la Digi FM

"Era normal ca șefii de guverne sau unii oficiali din administrație să stea alături de reprezentații UEFA. Am stat și eu acolo, dar undeva mai în dreapta, nu în centru. Acum nu mai există diferențe între Tribuna 1 și Tribuna 2, sunt aceleași facilități. Unde au luat loc Hagi, Gică Popescu și ceilalți a stat și Țiți Dumitriu și Vlad Munteanu, Țiți Dumitriu sau alți angajați ai Federației"
Mihai Stoichiță, director tehnic FRF

VIDEO. 4 goluri în primul meci jucat pe Arena Națională la Euro 2020

Citește și alte știri despre scandalul momentului:

„Ce, mă, vrei statuie?! Nu prinzi loc nici la tribuna 1!” » Gabi Balint, mesaj ironic pe Facebook

„Era normal ca șefii de guverne să stea acolo!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (20)
gigipioneru
gigipioneru  •  16 Iunie 2021, 10:27

mare greseala se face. greseala prin omisiune? intentionata sau pur si simplu memoria jurnalistilor este limtata? primii invitati la tribuna oficiala ar fi trebuit sa fie echipa de aur a stelei. singurii care nu au participat jucind si nejucind ci cistigind cea mai mare cupa europeana ce cu greu va mai putea fi egalata in fotbalul romanesc. restul jucatorilor mai buni mai rai au fost simpli participanti nefinalizind nimic. ma mir ca ati uitat atit de repede ce au facut cei de la steaua in 86. am avut ca reusite accidente in participari . accidente cind am cistigat cite un meci doua dar si batai la greu . steaua cu echipa ei de aur trebuiau cinstiti cu o invitatie acolo. au mai si murit din ei si atunci mai ramineau locuri si pentru participanti.

scorpions721
scorpions721  •  16 Iunie 2021, 00:12

Comunistii erau parfum pe langa gastile partidice de azi. Totusi, ce rezolva nea Mitica daca dadea foc el la niste haine in tribuna ?

markksson
markksson  •  15 Iunie 2021, 20:34

Mare scursură, Stoichiță ăsta.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează