INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  GRUPA F

Ovidiu Hațegan, arbitru de rezervă la un meci din „grupa morții” de la EURO

Ovidiu Hațegan va fi arbitru de rezervă la Portugalia - Franța // foto: Guliver/gettyimages
Ovidiu Hațegan va fi arbitru de rezervă la Portugalia - Franța // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat luni, 21 iunie 2021 11:37 / Actualizat luni, 21 iunie 2021 11:48

Ovidiu Hațegan (40 de ani) a fost delegat drept arbitru de rezervă la meciul dintre Portugalia și Franța, din grupa F de la EURO 2020.

Miercuri, 23 iunie, Portugalia și Franța se vor înfrunta în derby-ul etapei 3 a grupelor EURO. Meciul de la Budapesta, care va începe la ora 22:00 și va putea fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro, va fi condus de arbitrul spaniol Mateu Lahoz, care va fi ajutat de asistenții Pau Cebrian Devis și Roberto Diaz Perez del Palomar, precum și de românul Ovidiu Hațegan, care va fi arbitru de rezervă.

Doi români, delegați la Portugalia - Franța la EURO 2020

Al cincilea oficial delegat de UEFA este tot un român, Sebastian Gheorghe, în timp ce responsabilul din camera VAR o să fie Hernandez Hernandez, ajutat de 3 asistenți: Jose Maria Sanchez Martinez, Inigo Prieto Lopez de Cerain și Martinez Munuera.

Observator UEFA va fi Nicola Rizzoli, din Italia.

Ovidiu Hațegan, două meciuri arbitrate la EURO 2020

Ovidiu Hațegan a condus deja două meciuri la EURO. Românul s-a aflat la centru în Polonia - Slovacia 1-2 și Italia - Țara Galilor 1-0, două meciuri în care a scos din buzunar cartonașul roșu.

În Polonia - Slovacia, Hațegan l-a eliminat pe Krychowiak, căruia i-a arătat două cartonașe galbene, iar în meciul dintre Italia și Țara Galilor l-a expulzat pe Ethan Ampadu, căruia i-a arătat direct cartonașul roșu.

Istvan Kovacs arbitrează în grupa C

Istvan Kovacs (36 de ani), celălalt arbitru român de la EURO 2020, a fost delegat la primul său meci de la turneul final. „Centralul” din Carei va debuta într-un meci din grupa C, Macedonia de Nord - Țările de Jos, care se joacă în această seară, de la ora 19:00.

Premieră: România are doi arbitri la EURO 2020 

Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs sunt printre cei 18 „centrali” aleși de UEFA pentru turneul final. Naționala nu e la EURO, dar stadion avem. Și arbitri. Chiar doi, ca niciodată. Fiecare cu brigada lui națională.

La 40 de ani, Ovidiu Hațegan e în vârful carierei, prezent la al doilea turneu final continental (după CE 2016) în cel mai bun sezon al său. Cu cele mai multe meciuri de Champions League: 7. Va fi ajutat de Sebastian Gheorghe și Radu Ghinguleac

Istvan Kovacs, 36 de ani, în premieră la EURO, vine și el după o stagiune performantă, conducând inclusiv Manchester United - Granada 2-0, în sferturile de finală Europa League, cea mai înaltă fază atinsă de „centralul” din Carei în cupele europene. Asistenți vor fi Vasile Marinescu și Mihai Artene.

VIDEO. Ioan Igna, povești cu Kovacs și Hațegan: „M-am pus observator ca să-l urmăresc”

Mai multe știri de la EURO 2020:

Deschamps îl apără pe fotbalistul criticat dur de Pițurcă: „I-a lipsit doar golul”

Cum a reacționat selecționerul Țării Galilor după ce Ovidiu Hațegan a eliminat un jucător galez: „Asta am crezut”

Citește și:
Polonia - România, meci crucial în Liga Națiunilor » Echipa de start a lui Gică Hagi
Nationala
Polonia - România, meci crucial în Liga Națiunilor » Echipa de start a lui Gică Hagi
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Transferul deceniului în handbal » Henny Reistad a fost prezentată la noua echipă
Handbal
Transferul deceniului în handbal » Henny Reistad a fost prezentată la noua echipă
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Special
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close