Articol de GSP - Publicat joi, 21 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 22 iulie 2011 03:48
Liam Beckett, fost component al echipei nord-irlandeze Crusaders, şi-a reamintit, pentru site-ul oficial al UEFA, coşmarul pe care l-a trăit la meciul cu Dinamo de la Bucureşti, din Cupa Campionilor Europeni, ediţia 1973/1974, încheiat cu 11-0, scor record în principala competiţie europeană.
Dinamo câştigase prima manşă, la Belfast, cu scorul de 1-0, un rezultat care poate fi considerat extraordinar pentru gazde ţinând de cont ce avea să se întâmple două săptămâni mai târziu, la 3 octombrie 1973.
"Îmi amintesc că două echipe feminine au disputat un meci demonstrativ înaintea partidei noastre şi când am văzut cât de bine jucau mi s-a făcut frică. Mi-am spus: «Cum vom putea vreodată să-i înfruntăm pe băieţi?»"
Billy Johnston, managerul nostru, ne-a spus înaintea meciului: «Ţineţi mingea - doar ţineţi mingea!». Dar ca să fiu sincer, singurele momente când vedeam mingea erau atunci când o repuneam în joc după ce gazdele marcau. Îmi amintesc că mă uitam la tabela de marcaj care era în partea îndepărtată a stadionului şi arăta 9-0. M-am întors la coechipierul meu John McPolin şi l-am întrebat: «E minutul sau scorul?» S-a prăpădit de râs. Tot ce puteam face era să râdem". :)
Beckett a mai fost impresionat de tehnica dinamoviştilor, dar şi de condiţia lor fizică. "Din punct de vedere tehnic, românii erau superbi. Fizic, erau atât de puternici încât aveau muşchi în locuri în care nu credeam că poţi avea muşchi. Plimbau mingea foarte rapid. Era pasă, pasă, pasă, gol. Apoi alt gol. Şi alt gol", a rememorat irlandezul.
Sursa: Mediafax

Ăsta e primul 11 trimis pe teren de Ion Nunweiller, care le-a stîrnit admiraţia irlandezilor de la Crusaders:
Mircea Constantinescu - Florin Cheran, Cornel Dinu, Vasile Dobrău, Alexandru Sătmăreanu - Radu Nunweiller, Gabriel Sandu, Augustin Deleanu, Mircea Lucescu - Florea Dumitrache, Dudu Georgescu
Liam Beckett a marcat atunci în propria poartă, aceeaşi în care au înscris Dudu Georgescu - 4, Radu Nunweiller - 4, Dinu - 1 şi Dumitrache - 1.
Din păcate, Dinamo a fost eliminată în turul doi al Cupei Campionilor Europeni de Atletico Madrid, după 0-2 acasă şi 2-2 în deplasare, spaniolii ajungînd în finala pe care au pierdut-o în faţa lui Bayern Munchen.