INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ŞAHTIOR - POLI TIMIŞOARA ÎN TURUL AL III-LEA PRELIMINAR

Artiom Karamian: "Mai bine mai greu la început, ca să ne fie mai uşor după"

Articol de GSP - Publicat vineri, 17 iulie 2009 00:00

Mijlocaşul armean al lui Poli Timişoara, Artiom Karamian, era dezamăgit de faptul că sorţii i-au rezervat echipei sale o întîlnire cu deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk:

"Asta e, ce să-i faci? Aş fi vrut Anderlecht sau Celtic, dar dacă nu s-a putut, e bine şi aşa. E cel mai greu adversar care ne-ar fi putut veni. Au cîştigat Cupa UEFA, sînt pe val, aşa că ne va fi foarte greu. Dar mai bine mai greu la început, şi după aia să ne fie mai uşor.

Avem o echipă bună, un antrenor nou, putem face performanţă. Aş prefera să jucăm primul meci în deplasare, pentru ca acasă să reuşim să obţinem calificarea".

Artiom a fost completat de fratele său, Arman, care consideră că Mircea Lucescu va şti să-şi ia toate măsurile de precauţie:

"Nu cred că Mircea Lucescu ne va desconsidera, e prea profesionist pentru asta. În plus, cunoaşte fotbalul românesc şi ştie că  de 4-5 ani, fotbalul de aici e în creştere şi ştie valoarea fotbaliştilor din ţara sa. În Champions League nu mai contează cine e favorită, trebuie să joci pentru şansa ta".

Citește și:
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate

Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Superliga
Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele

Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! HAOS cu 3 ore înainte de marele anunț: s-au publicat articole pe site-ul oficial cu 3 câștigători diferiți

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (6)
ecriss
ecriss  •  17 Iulie 2009, 16:30

Fara suparare dar cred ca unii romani vor tine cu Sahtior! Asta e clar! M. Lucescul e mult mai iubit decat Iancu.

 •  17 Iulie 2009, 16:27

Poli Timisoara - Sahtior 0-3 Sahtior - Poli Timisoara 6-0

outlawz
outlawz  •  17 Iulie 2009, 16:08

Ia uite frustratzii =)) apropo mUTA prin ce liga e? Sau si-a facut o liga a ei?! In locu` vostru as sta cu capu`n pamant tarani de oras ce sunteti...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează