INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  MANCHESTER - AC MILAN, AZI, 21:45, TVR1 (ÎN TUR 3-2)

Scoţienii care vor să cumpere Manchester susţin că au sprijinul lui Ferguson

Malcom Glazer, Glazer, Manchester
Malcom Glazer, Glazer, Manchester

Articol de - Publicat miercuri, 10 martie 2010 00:00

Un grup de oameni de afaceri care vrea să cumpere Manchester United pretinde că are susţinerea managerului scoţian

De parcă nu i-ar fi ajuns bătăile de cap inerente unei " optimi" de Ligă în care pe Old Trafford primeşte diseară vizita Milanului, Alex Ferguson s-a trezit băgat la mijloc într-un scandal privind posibila schimbare de patron la Manchester United.

Un grup de oameni de afaceri, autointitulat "Cavalerii Roşii", a decis să-l îndepărteze cu orice preţ de la cîrma clubului pe actualul acţionar majoritar, Malcom Glazer. Şi pretind că în demersul lor se bucură inclusiv de susţinerea managerului lui United. "Altfel n-am fi pornit la drum acest proiect", a precizat unul dintre membrii grupului anti-Glazer. Sir Alex i-ar fi asigurat chiar că pune la bătaie o parte din averea sa pentru o reuşită deplină.

Implicarea lui Ferguson e ultimul dintre aşii pe care "Cavalerii roşii" îl scot din mînecă pentru a-l determina pe miliardarul american să vîndă clubul. După ce Glazer le-a respins oferta de peste 1 miliard de euro, ei şi-au radicalizat acţiunile şi-au cerut implicarea suporterilor. Peste 120.000 au aderat pînă acum la acţiunea lor, iar diseară, cu Milan, vor să protesteze intrînd pe stadion la 10 minute după fluierul de start. Ei au în vedere şi să nu-şi încurajeze favoriţii în anumite perioade ale partidei.

Protest în galben-verde
Suporterii lui United şi-au început protestele împotriva familiei Glazer prin a veni la meciuri cu fulare şi în tricouri galben-verzi. "Acestea au fost culorile clubului în primii ani de la fondare, înainte de a deveni roşu-alb. Readucîndu-le în atenţie vrem să demonstrăm că Glazerii n-au nimic în comun cu spiritul lui United", a precizat un reprezentant al fanilor.

Citește și:
Gigi Becali l-a sunat pe patronul rivalei din Superliga și a râs de el: „Săracul... Serie B scrie pe tine!”
Superliga
Gigi Becali l-a sunat pe patronul rivalei din Superliga și a râs de el: „Săracul... Serie B scrie pe tine!”
E gata: Cătălin Cîrjan a semnat noul contract: „Există lucruri pe care nu le poți cumpăra cu bani”
Superliga
E gata: Cătălin Cîrjan a semnat noul contract: „Există lucruri pe care nu le poți cumpăra cu bani”
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Superliga
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează