INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  AMICAL / ANGLIA - SLOVACIA 4-0

David Beckham l-a depăşit pe Bobby Moore în topul selecţiilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 martie 2009 00:00

Naţionala Angliei a disputat aseară pe Wembley un amical în compania reprezentativei Slovaciei, pe care l-a cîştigat cu un sec 4-0. Partida a reprezentat însă un excelent prilej pentru doborîrea a două recorduri.

Primul a fost depăşit de David Beckham, cel care a strîns 109 apariţii în tricoul selecţionatei Albionului şi l-a depăşit astfel pe legendarul Bobby Moore, ajungînd totodată la doar 16 lungimi de recordul all-time deţinut de fostul portar Peter Shilton.

Al doilea record al serii a fost atingerea cotei 500 de goluri înscrise pe stadionul Wembley de către naţionala Angliei, după ce Frank Lampard şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 82 al partidei. Performanţă contestată însă de unii statisticieni, care susţin că încă nu s-ar fi realizat numărul respectiv de goluri. Vezi golul lui Lampard  (video)

"Este o ocazie specială pentru mine să ajung să-l depăşesc pe Bobby Moore la numărul de selecţii. Este o onoare şi sunt foarte mândru, dar cel mai important a fost că echipa a câştigat meciul. A fost o seară bună pentru mine, dar şi mai bună pentru echipă. Dedic această performanţă familiei mele, care m-a susţinut mai ales în momentele slabe ale carierei", a afirmat David Beckham, anunţă Newsin.

Anglia a câştigat cu 4-0 partida contra Slovaciei, din preliminariile CM 2010, prin golurile reuşite de Heskey, Rooney (2) şi Lampard.

Citește și:
Iată imaginile ascunse care au declanșat furia lui Bergodi! Președintele lui U Cluj: „Injurii și gesturi josnice! Nu reziliem contractul lui Cristiano” + Ironic despre Pancu: ”BD la munte și la mare”
Superliga

Oțelul - FCSB, ultima șansă pentru play-off » Echipele de start + Cele mai importante detalii: incendiu în apropierea stadionului

Unde s-a dus Andrei Cordea, a doua zi după ce s-a înjurat și îmbrâncit cu Bergodi

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Jocurile Olimpice
Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți

Comentarii (1)
 •  29 Martie 2009, 17:14

Pai...a fost amical sau oficial?Ca nu sunt in aceeasi grupa...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează