INTERNATIONAL  »  STEAUA - CHELSEA  »  STEAUA - CHELSEA, 7 MARTIE, ORA 20:00, ÎN DIRECT PE DIGI1, DOLCE1 ŞI PROTV, LIVETEXT PE GSP.RO

Gigi o aruncă pe Duckadam » Cum se apără Becali după ce legendele Stelei s-au revoltat că nu au fost invitate la meciul cu Chelsea

Pe Duckadam l-au luat puțin transpirațiile după
Pe Duckadam l-au luat puțin transpirațiile după "săpuneala" din partea lui Becali

Articol de - Publicat sambata, 02 martie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 02 martie 2013 01:04

Patronul Stelei îl consideră responsabil de scandalul creat cu fostele glorii pe preşedintele de imagine, căruia îi reproşează că a luat 15 bilete pentru el, dar n-a fost în stare să le ducă bilete şi lui Iovan sau Bumbescu.

Articolul de ieri din Gazeta Sporturilor, intitulat "Nici gloriile n-au loc", în care erau prezentate nemulţumirile mai multor foşti mari fotbalişti ai Stelei, care n-au reuşit să intre în posesia unui tichet la meciul cu Chelsea, l-a provocat pe Gigi Becali. Patronul din Ghencea a solicitat să susţină o conferinţă de presă la reşedinţa sa din Aleea Alexandru, special pentru a da explicaţii pe marginea acestui lucru.

La început a pus teancul pe masă
A adus cu el şi 200 de bilete, plus cîteva zeci de acces parking auto. "Am aici 200 de invitaţii VIP. Sînt pentru gloriile Stelei. Pînă luni, toate gloriile de la Steaua pot veni să ia bilete, asta ca să nu se mai speculeze că gloriile n-au loc la meciul cu Chelsea", a spus Becali, care a ţinut în tot acest timp biletele pe masă.

A fluturat nervos biletele
Apoi, a început să se enerveze. "Eu nu sînt servitor. Dacă eşti glorie, hai la palat şi îţi dau invitaţie, doar n-o să credeţi că mă duc eu la fiecare în parte. Altfel, cum? Mă scuzaţi că nu vă ştiu adresa să vin acasă la voi ca poştaşul. Sînt aici. Fac apel public. Orice glorie poate veni pentru invitaţie. Atît pot să fac. Mai mult, nu!", a strigat Becali, care a ridicat teancul de bilete, după care l-a pus la loc, pe masă.

Le-a aruncat apoi pe jos
Iritarea lui Becali era însă din ce în ce mai mare pe marginea acestui subiect. "Dacă gloriile nu mi-au dat telefon, eu nu pot să dau cu ghiocul ca să ghicesc. OK, atunci o să chem o ţigancă să-mi ghicească. Băiiii, toate gloriile să asculte... Uite, am aici biletele pentru ei", a început să ţipe Becali, după care a făcut vînt teancului de tichete de pe masă. "Uite, să vină să le ia de aici, aici sînt biletele lor", a continuat Becali, după ce a terminat de aruncat toate biletele. Apoi s-a ridicat şi a plecat.

" Duckadam e singurul vinovat!"
La 3 ore distanţă, Becali şi-a schimbat discursul, susţinînd că unicul responsabil pentru încurcătura cu fostele glorii e Helmuth Duckadam: "Dacă e preşedinte de imagine, să se ocupe de imagine! Mi-a zis Argăseală că Duckadam a cerut 15 invitaţii la meci pentru el. Cum a ştiut să ceară pentru el, de ce n-a cerut şi pentru Iovan, şi pentru Bumbescu? El e un om de bun simţ şi i-o fi fost ruşine de mine... Şi oricum, Bumbescu a sunat să cerşească 1.000 de euro. Acum cum de i-a fost ruşine să ceară un bilet?!".

CE RĂSPUNDE DUCKADAM: "Biletele pe care le-am luat au ajuns la Tudorel, Turcu, Bărbulescu..."

Preşedintele de imagine susţine că cele 15 invitaţii le-a împărţit tot unor foşti colegi, dar că solicitările au fost mult prea mari şi "n-am mai avut tupeul să cer bilete suplimentar".

- Domnule Duckadam, Gigi Becali susţine că sînteţi vinovat pentru că aşa cum aţi cerut 15 invitaţii, aşa...
- Staţi să vă explic. Din momentul în care am venit la club am cerut pentru fiecare joc 15 bilete. Ştiţi pentru cine? Pentru Tudorel Stoica, pentru Ilie Bărbulescu, pentru Viorel Turcu şi pentru alţi colegi.

- Bun, şi acum nu aţi cerut tot pentru foştii colegi?
- Ba da, numai că solicitările au fost mult prea mari. Ilie Bărbulescu mi-a zis că vine şi cu fiul său şi cu încă cineva, cum era să-i zic «nu, îţi dau doar un bilet?». I-am dat lui Tudorel, însă mi-au cerut şi Bumbescu, şi Iovan, şi alţii şi n-am mai avut şi pentru ei.

- Şi de ce n-aţi mai cerut la club?
- N-am avut tupeul să mă duc să cer încă 30-40 de invitaţii. Această situaţie care s-a creat şi în care domnul Becali nu are nici o vină poate că va reglemanta lucrurile pe viitor. Eu propun să mi se dea la fiecare joc cîte 50 de bilete şi toţi foştii jucători ai Stelei care vor să vină, nu numai cei din generaţia Steaua '86, să mă caute pe mine. La fiecare joc, tot ce îmi rămîne returnez clubului. Oricum, se întîmplă rar cînd sînt astfel de solicitări, de exemplu, pentru meciul cu Gaz Metan nu mi-a cerut nimeni nici un bilet.

Gardoş ceartă suporterii
Fundaşul central al Stelei, Florin Gardoş, s-a referit şi el la nemulţumirea suporterilor faţă de modul în care au fost comercializate bbiletele. "La meciul cu Ajax din retur am rămas cu 3 bilete la VIP, pe care le-am dat unui jandarm. Atunci de ce nu a mai venit lumea? Probabil că meritam mai mult sprijin. Nu cred că s-au trezit acum să ne susţină, dar cred că în meciul retur cu Ajax cei care au renunţat la bilete au făcut o mare greşeală", a declarat Gardoş pentru Dolce Sport.

"Îi e ruşine la glorie să dea un telefon să ceară bilet? Copilul care nu cere ţîţă moare de foame" (Gigi Becali)

"Nu mai puteam de nervi şi de oftică, de asta am aruncat biletele pe jos. Gloriile ţipau că nu aveau bilete şi eu le oprisem 300 de invitaţii. Nedreptatea mă doare pe mine" (Gigi Becali)

"Războinicul Luminii mi-a promis că, dacă se califică în faţa lui Ajax, mă invită la turul următor. Încă aştept invitaţia deoarece pînă acum nu mi-a dat nici un telefon" (Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui)

DECLARAŢII ÎNAINTE DE CONFERINŢA LUI BECALI

"Fanii se oferiseră să ne dea din biletele lor. Dar ar fi fost umilitor pentru noi să mergem să stăm în galerie la meciul cu Chelsea" ( Mihail Majearu)

"Dacă parlamentarii au făcut mai multe pentru Steaua decît am făcut noi, atunci să meargă parlamentarii la meci şi noi stăm acasă" (Ştefan Iovan)

"Pe autocarul cu care merge Steaua sînt Cupa Campionilor şi Supercupa Europei, pe care le-au cîştigat foştii mei elevi, nu actuala generaţie" (Emeric Ienei)

DECLARAŢII DUPĂ CONFERINŢA LUI BECALI

"E bine că s-a clarificat situaţia. Cine va dori să meargă la meci o să se ducă la domnul Becali şi o să ia invitaţiile. Un gest frumos pînă la urmă din partea lui. Eu oricum am altă treabă pe 7 martie" (Mihail Majearu)

"Am văzut conferinţa lui Becali, dar de unde să-i iau eu numărul lui de telefon ca să luăm biletele? Eu sînt la Mogoşoaia cu Iovan, să trimită pe cineva aici să ne dea şi nouă bilete la meci" (Adrian Bumbescu)

"Normal şi omenesc era să meargă fiecare fost jucător să ia biletele de la club. Au alte probleme pe cap decît să ne sune pe fiecare în parte să ne dea bilete. O să merg şi o să iau bilete să mergem la meci" (Liţă Dumitru)

"Nu e doar jenant ce a făcut Gigi Becali, e chiar umilitor pentru noi toţi, cei care sîntem gloriile acestui club. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o să ajung, eu şi foştii mei elevi, să fim nevoiţi să luăm bilete de pe jos pentru a intra la un meci al Stelei. Chiar e revoltător!" (Emeric Ienei)

"La orice club mare de afară, o fostă glorie primeşte invitaţie din partea echipei, nu trebuie să sune fiecare sau să se roage pentru un tichet, cum văd că procedează Steaua acum" (Emeric Ienei)

CIFRELE ALTOR VIP-URI LA STEAUA - CHELSEA
- 3 bilete i-au fost rezervate lui Traian Băsescu, dar preşedintele României n-a confirmat că va veni la meci
- 7 tichete au fost solicitate de Anghel Iordănescu, care va veni la meci inclusiv cu copiii săi
- 2 bilete vor ajunge la Gică Hagi. El a anunţat că va veni pe Arena Naţională alături de soţia sa
- 6 tichete i-au fost destinate lui Klaus Johannis, noul vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal
- 2 bilete a primit şeful LPF, Dumitru Dragomir urmînd să vină la meci împreună cu fiul său, Bogdan
- 4 tichete a primit Alina Gorghiu, membru PNL
- 10 bilete vor ajunge la Cristi Borcea, fost acţionar al clubului Dinamo, dar şi fin al lui Gigi Becali
- 5 bilete au fost cerute de George Copos, patronul Rapidului

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (46)
bocpetre
bocpetre  •  05 Martie 2013, 14:32

Ce cauta cainele de borcea la meci? Se duce in galeria lui Chelsea? In 86 si-a aruncat TV pe geam cand a castigat Steaua, acum s-o arunce pe Alina. Miau Miau Miau.

dac.impielitzat
dac.impielitzat  •  05 Martie 2013, 13:13

"Fanii se oferiseră să ne dea din biletele lor. Dar ar fi fost umilitor pentru noi să mergem să stăm în galerie la meciul cu Chelsea" (Mihail Majearu) adica-ti cadeau galoanele daca erai in galeri?! ... ce-o mai fi si in capul tau frate?... mult mult mult mai frumos se simte meciul din galerie decat dintre parfenitii de la tribunele VIP. parerea mea, bineinteles :)

dinter
dinter  •  02 Martie 2013, 17:14

Va ma amintiti emisiunea lui Robert Turcescu, "100%" cand l-a intrebat pe patronul Stelei: In ce data a castigat Steaua Cupa Campionilor Europeni si nu a stiut. Am ramas uimit atunci de ignoranta si nestiinta sa, eu sunt dinamovist dar stiu data, 7 mai 1986. Acest personaj prezentat in exces de mass-media produce foarte mult rau societatii romanesti, afectand grav sistemul nostru de valori. Paradoxal este ca prin ingamfarea si stilu-i caracteristic alimentat de presa pentru senzational isi produce si lui foarte mult rau.

Vezi toate comentariile (46)
Comentează