INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SEGUNDA DIVISION

Constantin Gâlcă ar putea fi numit antrenor la Almeria B

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 iunie 2009 00:00

Fostul internaţional român Constantin Gâlcă a fost contactat de conducerea lui Almeria pentru a prelua echipa a doua a clubului spaniol, unde va avea ca obiectiv promovarea în liga a treia, informează, vineri, publicaţia iberică Elalmeria.es.

Oficialii grupării andaluze se pare că sunt dispuşi să renunţe la serviciile tehnicianului Carlos Rios, care a eşuat în încercarea de a promova echipa în Segunda Division B.

Potrivit sursei citate, Gâlcă ar mai fi dorit şi de formaţia Poli Ejido, unde ar urma să fie numit responsabilul echipei de juniori ce evoluează în Division de Honor.

Fostul internaţional român, acum în vârstă de 37 de ani, a jucat pentru Almeria timp de trei sezoane, între 2003 şi 2006, după care a abandonat cariera de fotbalist.

Sursa: Newsin

Citește și:
Emily în Paradis » Celebritatea care a atras toate privirile la meciul lui Alcaraz de la Indian Wells
Tenis

Autogol ANTOLOGIC în UTA - Hermannstadt! Faza va face înconjurul lumii
Superliga

„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a logodit la 20 de ani de la fotografia care a uimit lumea
Stiri extrasport
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a logodit la 20 de ani de la fotografia care a uimit lumea
Neubert rupe tăcerea și îl contrazice pe Gigi Becali: „Nu e adevărat, vreau să clarific!”

ULTIMA ORĂ Bolojan învins de PSD. Guvernul a semnat creșterea salariului minim
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan învins de PSD. Guvernul a semnat creșterea salariului minim
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”

Comentarii (3)
 •  12 Iunie 2009, 13:03

cika a abandonat cariera de fotbalist... poate ca s-a retras,mah distrusilor....la 35 de ani nu abandonezi,ci te retragi...bah,sunteti praf...praf.praf. tu,asta care ai scris articolul,nu ti-e rusine? faci umbra pamantului degeaba.

 •  12 Iunie 2009, 12:12

unde e fotbalul mare mai berbecule? sa antrenezi in liga a 4 a inseamna ca e fotbal mare?

stel1stu
stel1stu  •  12 Iunie 2009, 11:59

ALT STELIST IN FOTBALUL MARE...BRAVO GALCA

Vezi toate comentariile (3)
Comentează