Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 22 iunie 2018 10:27
La 30 de ani, Eric Bicfalvi și-a găsit liniștea la Ural. Tocmai și-a prelungit contactul pe patru ani, până în 2022. "M-aș putea retrage de aici", spune mijlocașul. Și el, și familia lui, soția și cei doi copii, se simt foarte bine la Ekaterinburg.
- Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial.
Să ajung la Ekaterinburg, pentru Mondial, și să nu-l văd pe Eric Bicfalvi? Nu, ar fi prea mult. Și e imposibil, pentru că e golgeterul și cel mai bun jucător al unui club, Ural, ce nu închide ușile jurnaliștilor. Cu atât mai puțin fanilor.
De câteva luni, de când schimbam e-mail-uri cu Nikita, ofițerul de presă al portocaliilor, am aflat mereu toate informațiile de care aveam nevoie. Inclusiv că, după reunire, echipa se antrenează o săptămână acasă, înainte de a pleca în cantonamentul din Slovenia.
6.000.000 €este clauza de reziliere a noului contract încheiat de Eric Bicfalvi cu Ural
8 goluri
și două assisturi a reușit Eric Bicfalvi sezonul trecut la Ural, fiind golgeterul echipei
35 de meciuri
a jucat Bicfalvi într-un an și jumătate la echipa din Ekaterinburg
În pădure, la centrul Bajovia
Tocmai atunci eram și eu în oblastul Sverdlovsk. Perfect pentru a-l întâlni pe Eric. Unde? Nikita îmi dă coordonatele: baza Bajovia, lângă orășelul Sisert, la 60 de kilometri de Ekaterinburg.
Era frig si ploua în acea zi. Am luat-o pe drumul spre Celiabinsk, unde, pe 15 februarie 2013, a căzut meteoritul de 15 metri și 7 tone. 950 de oameni au fost răniți.
La un moment dat, am luat-o la dreapta și, nu mult mai târziu, am pătruns în pădure. Acolo am găsit Bajovia. Un centru sportiv printre copaci, ce aparține președintelui Ivanov. "E foarte multă liniște aici, le place că suntem izolați și ne putem pregăti", spune Bicfalvi, care mă întâmpină în fața sălii de forță. "Câteva zile, fac separat. Am ceva dureri la aductori. Dar trec, nicio grijă".
"Nu avem secrete, nu dezvoltăm nicio armă"
Se salută cu președintele, apoi apare Andrei, translatorul echipei. Nu al lui Eric, care vorbește deja foarte bine rusa. "Pot să fotografiez?", îl întreb. "Unde dorești", răspunde Andrei. "Nu e nimic de ascuns aici. Nu avem secrete, nu dezvoltăm nicio armă", se amuză el. "Totul e deschis, la vedere. Și, dacă ai observat, oricum sunt pe site poze și de la antrenamente, și de la meciuri".
"Unde mergi tu, merg și eu cu tine"
La 30 de ani, în acest club deschis, Eric și-a găsit liniștea. "Tocmai mi-am prelungit contractul, de acum mai am trei sezoane, plus unul opțional. Practic, patru. A fost încă un semn de apreciere din partea lor. Puteam să merg în altă parte, tot în Rusia, dar cred că nu era bine să mai schimb clubul". Adică, până în 2022.
"Ziceam că m-aș putea retrage aici. De ce nu? Mă simt foarte bine. La fel, soția și cei doi copii. Soția oricum îmi spune întotdeauna: «Unde mergi tu, merg și eu cu tine». Am noroc că e înțelegătoare. Unii aleg să rămână în țară tocmai din acest motiv. Iar Rusia poate nu e atât de atrăgătoare pentru europeni, însă mie îmi place. Și soției".
Joacă puțin biliard rusesc, care e diferit, are o singură bilă roșie și în rest sunt numai albe, apoi vorbim și, la sfârșit, facem câteva poze în aerul tare și rece al pădurii. Bicfalvi se urcă primul în autocarul colorat în negru și portocaliu. El este cel care dă echilibru echipei și care marchează golurile importante. El este liderul lui Ural Ekaterinburg.
Pentru fani, Eric e numărul 1
Suporterii lui Ural au dat premiile pentru sezonul trecut. Și l-au ales cel mai valoros jucător al anului pe Eric Bicfalvi. Aplaudat de toți coechipierii și antrenorii la centrul sportiv Bajovia.
Dacă ar putea da timpul înapoi, Bicfalvi n-ar mai pleca în China, cum a făcut în 2015. "Știu cât am luptat să ajung la națională, iar apoi, când am fost acolo, i-am dat cu piciorul".
- Eric, când am văzut prima oară orașul, te-am găsit pe un fel de "Zid al Gloriei" al lui Ural. Erai într-o poză în care toți copiii te adorau. Voiau să te atingă, să te îmbrățișeze. Te simți iubit aici?
- Sunt foarte apreciat. Mă simt iubit. Mai important, și familia se simte bine în Ekaterinburg.
- De fapt, ce are nevoie un fotbalist pentru a oferi maximum?
- În primul rând, încredere, e esențială. Uită-te ce se întâmplă cu Alibec.
- Nu are încredere?
- Nu. La ce potențial are, poate să dea mai mult. Eu știu cum a fost la Steaua și pentru mine. Uneori, n-a ieșit jocul tocmai din cauza lipsei de încredere. E și presiunea mare acolo, pusă de conducere, de fani... Emoțional, trebuie să reziști. Depinde de tine. Pe mine, de exemplu, mă întărește familia, îmi găsesc puterea în cei doi copii, în soție...
- Asta e la 30 de ani, dar cum erai la 22, 23?
- Atunci, recunosc, mă deranja orice. Acum nu mă mai deranjează nimic. Încerc doar să mă concentrez asupra jocului și, chiar dacă nu iese bine totul de la început, până la urmă tot o scot la capăt.
"Dacă avem salariul pe 27, atunci pe 27 intră"
- Ce te-a atras la Ural?
- Jucam la Tomsk, iar cei de la Ural au insistat, m-au căutat, m-au sunat, au dorit foarte mult să mă transfere. Am discutat și cu antrenorul și cu președintele, am vrut să aflu care este proiectul și ce rol voi avea, mi s-a spus că vor să crească, să lupte pentru cupele europene... Avem și stadion nou, sper să vină mai mulți oameni, iar echipa va fi tot mai bună.
- Ai deja un an și jumătate la Ural. De la Volin Luțk, nu ai rămas prea mult la cluburile la care ai fost.
- La Tomsk au fost probleme financiare, au plecat mulți jucători. Aici e stabilitate, orașul e mai mare, clubul e mai mare, în ascensiune. Și se vrea performanță, un jucător nu poate trăi fără gândul de a face performanță.
- Avansând în vârstă, ai și alte pretenții.
- Normal. Contează mult stabilitatea. Și am găsit-o, inclusiv pe cea financiară. Dacă avem salariul pe 27, atunci pe 27 îl luăm, nicio zi întâziere. Și, dacă se promite ceva, atunci promisiunile se respectă. Nu vorbim una și tot timpul e altceva. Ceea ce e foarte rar.
"Tot timpul, parcă se putea mai mult"
- Cum arată o zi pentru tine la Ekaterinburg, când nu ești în cantonament?
- Dimineața, trezirea, masă, antrenament. Apoi, vin acasă, facem o plimbare în familie, mâncăm o înghețată. E și un lac aproape, mai mergem la rățuște. După aceea, cu copiii un pic la înot. Cină și somn. Nimic spectaculos, dar foarte plăcut pentru mine. Cât timp sunt cu familia, nu-mi trebuie mai mult.
- Campionatul rus cum este în comparație cu ce e la noi?
- Al nostru e mai tehnic un pic, dar mai moale ca ritm. Nu se joacă direct pe poartă, ci mai mult lateral, e mai tacticizat. Aici e mai deschis, mai fizic, mai agresiv, mai multă forță. Se atacă direct poarta, nu prea se ține cont de tactică. Cred că e mai dinamic și mai plăcut ochiului. E mai aproape de Premier League. Sigur, la un alt nivel, altă calitate, cam acel stil.
- Cum ar fi fost să fi jucat și noi la Mondialul din Rusia, poate chiar la Ekaterinburg?
- Era important. Eu m-am gândit de multe ori la asta.
- De ce nu suntem?
- Nu ne-am atins potențialul maxim când trebuia. Și am avut și ghinion. Cu puțină șansă, am fi fost la Mondial. Cel puțin am fi disputat barajul. Dar, repet, parcă se putea tot timpul mai mult. Cred că se putea mai mult. Mereu voiam să dăm maximum, însă jocul nu ieșea cum trebuia. Ne doream, însă nu mergea.
"Nici cu Mourinho selecționer nu era o garanție"
- Cum a fost Daum pentru România?
- Eu unul m-am înțeles foarte bine cu dânsul. Nu pot să mă plâng. Acum o să zică lumea că nu sunt obiectiv, pentru că m-a folosit. A crezut că merit. Și chiar eram în formă în acea perioadă. Dacă am fi bătut pe Muntenegru, nu mai era o problemă de ce am jucat eu aripă dreaptă. N-am jucat aripă, ci inter.
- Nu era un post diferit pentru tine?
- A fost puțin diferit, dar oamenii nu pot spune că n-am învins Muntenegru pentru că a jucat Bicfalvi mijlocaș dreapta. Mi se pare aiurea.
- De ce n-a avut succes Daum?
- Pentru că n-a fost lăsat să-și facă meseria. Nu poți să ai rezultate peste noapte. Rezultatele ar fi venit. Presiunea mediatică și presiunea anumitor persoane...
- Ai simțit presiune?
- Foarte mare. Eu așa am simțit și așa am văzut la televizor. Nu cred că dacă era Mourinho selecționer exista vreo garanție. Au fost idei noi, antrenamente noi... Să spui că nu ne-am calificat la Mondial din cauza lui Daum e o greșeală foarte mare.
"Am fost convocat doar când eram golgeter"
- Te gândești să te întorci la națională?
- Cât o să joc bine la club, o să mă gândesc și la națională. Dar, chiar și când nu sunt chemat, o să susțin mereu naționala.
- Ai jucat 23 de meciuri la U21 și doar 6 la prima selecționată. Crezi că meritai mai mult?
- Mi-aș fi dorit să fie mai multe. A fost o pauză mare după U21. Am debutat la 26 de ani, cu domnul Iordănescu. Am dispărut cinci ani din peisaj, cu toate că jucam bine. Nu eram pe maidan, eram în Liga 1, apoi în Ucraina meci de meci.
- Ai fost și golgeter...
- Atunci am fost convocat, doar când am devenit golgeterul campionatului. Dacă aveam zece reușite și nu eram golgeter, probabil că nu m-ar mai fi chemat.
- Ai vreun regret?
- Cel mai mare regret l-am avut după ce am plecat în China, pentru că am renunțat la națională. După, m-am întors cât mai repede. Am stat doar patru luni. Știu cât am luptat să ajung la națională și apoi, când am fost acolo, i-am dat cu piciorul.
"Am vrut să sar direct la calul mare"
- De ce te-ai dus, totuși? Te-ai gândit și la bani?
- Mai mult m-am lăsat convins de chestia asta cu banii. Mi-a fost inoculată ideea că e bine să merg, cu toate că eu nu mi-am dorit. M-am enervat și că nu erau oferte, deși fusesem golgeterul campionatului, mai ales că nu aveam pretenții mari. Eu voiam să mă duc în Germania sau Franța pe un salariu decent, nu mare. În China era mult mai mare contractul... Dar n-au fost oferte de unde îmi doream. Ori nu mi s-a spus că erau oferte din acele campionate. Aici intervin agenții...
- Nu aveai un om de încredere?
- Ba da. Dar, încet-încet, se duce încrederea. Mi-am dat seama că e greu în lumea asta a fotbalului cu agenții.
- Știu că te-a dorit Mircea Lucescu la Șahtior, în perioada aceea.
- Da, vorbeam din două în două zile cu dânsul. Era o șansă să merg acolo, n-am ajuns, din păcate. Cu o jumătate de an înainte am refuzat Dnepr, cu speranța că o să merg la mai bine. Nu m-am dus și, trei luni mai târziu, juca finală de Europa League. Antrenorul de la Luțk mi-a zis că trebuia să fac pașii logici. Un pas mic în față și, după aceea, încă unul înainte. Eu am vrut să sar direct la calul mare. Aici intervine acea persoană care ar trebui să te sfătuiască. M-am lăsat convins de alții.
- Mai ești legat de persoanele respective?
- Vorbesc zilnic cu agentul meu. Eu sunt nașul fiicei lui, dar relația nu a mai fost la fel după plecarea în China.
"Două mii de euro în plus"
- Te-ai mai întoarce în China.
- Cred că și dacă ar veni o ofertă financiară foarte, foarte bună, aș refuza-o. Știu ce înseamnă. Am realizat că nu mă pot duce numai după bani. Trebuie să-mi și placă ce fac. Vreau un echilibru. Nu e bine nici să fii la Real Madrid și să nu joci, dar nici să joci la un club unde nu-ți iei salariul.
- În Liga 1 ai mai reveni?
- Da. Uite, de curând, m-a întrebat un prieten pentru cât m-aș întoarce. Când i-am spus, a făcut ochii mari. «Ai reveni pentru atât de puțin?». Da. L-am surprins, era un salariu mic. Mic pentru fotbal.
- Cât de mic era la Dinamo? Ai spus atunci că ai fost șocat de ofertă.
- Nu șocat de ofertă. Ci șocat că, pentru o sumă foarte mică, nu ne-am înțeles să rămân. De fapt, eu am pus la încercare dorința lor de a mă păstra. De ce am fost șocat? Pentru că era vorba de două mii de euro în plus. Atât. Mi s-a spus că nu se poate. OK, atunci dacă nu se poate, nu se poate.
"Aș fi jucat sută la sută la Viitorul"
- La FCSB ai mai juca?
- Acum mi-ar fi greu să mai revin. Nu neapărat din cauza patronului. Ei au lot și caută alt gen de jucători. Sunt și alte echipe. Îmi plac Craiova, CFR, Viitorul... Mi-a părut rău că am luat legătura cu domnul Hagi după ce i-am promis lui Mircea Rednic că merg la Dinamo. Dacă nu i-aș fi promis, aș fi jucat sută la sută la Viitorul. Mi-era însă greu atunci să-l sun pe domnul Rednic și să-l anunț că m-am sucit.
"Blaturile sunt ceva josnic. Pătează fotbalul. Dar, cât timp pariurile și banii din pariuri vor exista în sport... Se creează un viciu, o dependență. Însă la mine n-o să vină nimeni niciodată să-mi ceară așa ceva, pentru că oamenii știu cum sunt"
"Îmi place foarte mult Contra, pentru că încearcă să facă o echipă dinamică, agresivă, cu încredere și care să încerce să marcheze cât mai multe goluri"
"În 2013, aveam deja 25 de ani, eram golgeterul echipei în Ucraina. S-a ivit oferta să joc pentru Ungaria, m-au sunat, am și cetățenie maghiară. Totuși, nu a venit acordul de la FIFA, altfel jucam acolo înainte să debutez cu Danemarca"
"După ce-mi închei cariera, voi investi în copiii din Carei. Sunt oameni cu bani, dar nu le pasă de fotbal, deși o investiție lunară nu i-ar durea. În plus, cât timp administrația nu dorește ca fotbalul să crească, n-ai cum să faci ceva. Poate când termin eu, să fiu lăsat" Eric Bicfalvi
