Articol de GSP - Publicat vineri, 03 octombrie 2008 00:00
Fotbalistul Cosmin Contra va fi cercetat de procurorii anticorupţie într-un dosar disjuns din cel al transferurilor ilegale de jucători, după ce a dat declaraţii contradictorii în faţa procurorilor DNA, se arată în rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată opt oameni din fotbal.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA trimis în instanţă, contractul de transfer a lui Contra a fost semnat în iunie 1999 de către Cristian Borcea, preşedinte executiv al Clubului Dinamo, şi clubul spaniol El Deportivo Alaves. Valoarea reală de transfer era de 1.812.500 USD, în timp ce valoarea declarată a fost de 800.000 USD, susţin procurorii.
Contra a încercat prin anumite declaraţii să îi inducă în eroare pe procurori, susţine rechizitoriul. Fotbalistul le-ar fi declarat acestora că, în baza unei înţelegeri avute cu şefii clubului Dinamo Bucureşti, a convenit ca orice sumă de bani care ar depăşi plafonul minim de 800.000 USD, stabilit pentru transferul său, să îi revină lui.
"Arătăm că pe lângă faptul că această înţelegere încalcă dispoziţiile FIFA privitoare la deţinătorii drepturilor de transfer şi intră în contradicţie şi cu decizia Comisiei pentru Statutul Jucătorului din cadrul FRF dispusă în cazul transferului lui Dulca Cristian, afirmaţia lui Contra Cosmin nu este susţinută nici de conducerea clubului şi nici de membrii Consiliului de Administraţie al clubului Dinamo Bucureşti", arată procurorii.
Mai mult, completează anchetatorii, Contra declară că a înştiinţat clubul spaniol ca tranşele plăţii de un milion de dolari, suma care a depăşit plafonul de 800.000 USD, stabilit pentru transfer, să fie virate într-un cont ce urma să fie indicat de Ioan Becali, impresarul său.
"Pe aceeaşi linie cu Contra Cosmin se înscrie şi apărătorul învinuitului Borcea Cristian, care, prin memoriul depus, confirmă că sumele de bani care au depăşit plafonul de 800.000 USD au fost plătite direct agentului Becali Ioan", se mai arată în rechizitoriul DNA.
Procurorii afirmă că declaraţiile lui Contra şi ale apărătorului lui Borcea nu ar fi reale. În consecinţă, "declaraţia dată de martorul Contra Cosmin urmează a face obiectul unui dosar penal separat, în baza disjungerii ce va fi dispusă prin rechizitoriu", se mai arată în documentul trimis de DNA la instanţă.
Ca o concluzie, anchetatorii susţin că este evident că Dinamo Bucureşti l-a transferat pe Contra cu suma de 1.812.500 USD, însă Cristian Borcea şi Ioan Becali şi-ar fi însuşit în mod fraudulos suma de 1.012.500 USD.
DNA i-a trimis, joi, în judecată pe 8 oameni de fotbal în legătură cu transferurile în străinătate a 12 jucători, procurorii acuzându-i pe Gheorghe Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Ioan Becali şi Victor Becali de evaziune, înşelăciune şi spălare de bani.
Rechizitoriul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se referă la 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile „Dinamo” Bucureşti, „Rapid” Bucureşti, „Gloria” Bistriţa şi „Oţelul” Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.
Conform DNA, dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată fiind calitatea de senator a lui Copos.
Sursa: NewsIn