Articol de GSP - Publicat luni, 17 ianuarie 2011 00:00
Andrei Cristea a semnat ieri un contract pe doi ani şi jumătate cu Karlsruher, echipă din liga a doua germană. Fostul dinamovist a fost primit cu braţele deschise în Germania, iar preşedintele echipei l-a lăudat în faţa presei, spunînd că atacantul român poate deveni un jucător de bază al echipei.
"Au fost negocieri dificile. Ne bucurăm foarte mult că am realizat acest transfer şi putem spune că ne-am întărit în atac odată cu aducerea lui Andrei Cristea. Sînt sigur că va deveni un jucător important pentru echipă", a spus preşedintele grupării din Karlsruher, Ingo Wellenreuther.
La rîndul său, Andrei Cristea, care a făcut ieri vizita medicală la noua sa echipă, s-a declarat extrem de fericit pentru transferul în Zweite Bundesliga.
"Mă bucur că transferul meu s-a rezolvat în sfîrşit. Aştept cu nerăbdare să-mi cunosc noii colegi şi să joc. Împreună ne vom lupta să scăpăm de la retrogradare", a spus Cristea pentru siteul oficial al clubului.
30.000 de euro va fi salariul lunar al lui Cristea la Karlsruher, plus cîte 2.000 de euro pentru fiecare punct cîştigat. El are şi un bonus de 50.000 de euro dacă echipa se va salva de la retrogradare
4 goluri a marcat Andrei Cristea în cele 11 meciuri disputate în acest sezon, în Liga 1, pentru Dinamo. Transferat în 2008, Andrei Cristea a jucat pentru Dinamo în 48 de jocuri şi a marcat 22 goluri, obţinând titlul de golgheter al sezonului trecut în Liga I, cu 16 reuşite.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.