INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Cosmin Olăroiu, detaliu neștiut: „M-a chemat președintele Federației Chineze și am avut o discuție cu el”. Nu au lipsit Benitez și Capello!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 ianuarie 2021 09:00 / Actualizat miercuri, 27 ianuarie 2021 12:32

Cosmin Olăroiu, antrenorul anului 2020 în tradiționala Anchetă a Gazetei Sporturilor, a participat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”. 

Olăroiu a făcut o comparație între fotbalul din România, cel din China și cel din Arabia Saudită șia  explicat problemele cu care ne confruntăm în acest moment.

- Cam de 20 de ani tot faci performanțe incredibile peste tot prin lumea asta. Lumea zice că după ce-ai plecat la cămile, acum ai ajuns la cultivatorii de orez.
- De multe ori, neavând acces la informații despre unele campionate, avem tentația să judecăm greșit. Și d-asta percepția oamenilor este alta. Oricum este mai puțin interesantă pentru mine, pentru că nu mă ghidez după asta.

- Bine, discuția despre România și China e așa... 
- Nea Ovidiu, din păcate, am avut posibilitatea să văd condițiile de pregătire, infrastructura unor echipe din România. Nici măcar nu ne putem gândi că ne putem compara la nivelul ăsta cu alt fotbal, din altă parte a lumii. Nu avem cum! Și de aici pleacă multe lucruri. Suntem mult în urmă! Acolo fotbalul evoluează pentru că se investesc bani, se aduc jucători de valoare, iar cei locali cresc. Sunt în permanență preocupați să crească nivelul fotbalului. Creează diferite strategii pentru lucrul ăsta.

- Așa este, la noi nimic!
- De exemplu, în Arabia Saudită joacă 7 jucători străini și toți sunt de top. Nu putem compara campionatul lor cu cel din România. Mă uitam la echipa lui Răzvan Lucescu și avea un atac incredibil! Giovinco, Carrillo, Gomis... Pe ei nu putem să-i regăsim în campionatul românesc! Noi n-avem cum să le oferim nimic. Și-atunci nu avem cum să ne comparăm. În Emirate s-a dat posibilitatea unor jucători tineri străini, sub 21 de ani, să poată evolua ca jucători locali, li s-au dat pașapoarte. Ca după să-i folosească în echipa națională. La Qatar nici nu mai are rost să discutăm, că-s înaintea oricărui fotbal din lume! Ce condiții au acolo!

- Și merg mult pe tineri.
- În China sunt mulți jucători tineri, sub 23 de ani, jucători cu pașoport. Numai Guangzhou are acum cinci, șase jucători naturalizați, majoritatea din ei brazilieni. Au această preocupare de a se dezvolta și de a crește. Pe mine m-a chemat președintele Federației Chineze și-am avut o discuție cu el cum văd eu lucrurile și cum ar putea crește fotbalul chinez.

- Serios?
- Da. Am fost invitat eu, cu Rafa Benitez, Giovanni van Bronckhorst, Fabio Capello, Jordi Cruyff. Ne-au cerut părerea, au potențial. Ei cresc pentru că au bani! Acum 20 de ani dacă ne uitam era o diferență între noi și țările arabe sau China. Acum această diferență nu mai există. Mi-aș dori să mai existe, dar nu cred...

EXCLUSIV Cosmin Olăroiu, detaliu neștiut: „M-a chemat președintele Federației Chineze și am avut o discuție cu el”

CITEȘTE ȘI: 

EXCLUSIV. Eric de Oliveira nu vrea să mai rămână în fotbal: „Mi-am făcut un restaurant la Mediaș, mi-am luat o cabană în Predeal, niște apartamente”

EXCLUSIV Cum se impuneau jucătorii la Dinamo: „Șase luni în probe cu 5.000 pe lună, apoi, dacă-l oprești, îi dai 20.000!”

Citește și:
Droguri în microbuzul cu suporterii lui PAOK » Șoferul, sub influența substanțelor interzise
Campionate
Droguri în microbuzul cu suporterii lui PAOK » Șoferul, sub influența substanțelor interzise
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Gest violent la adresa jurnaliștilor al unui suporter de la PAOK, în fața Spitalului din Timișoara
Europa League
Gest violent la adresa jurnaliștilor al unui suporter de la PAOK, în fața Spitalului din Timișoara
„Papagalii încep să sară din nou” » Gata cu amabilitățile: Elias Charalambous a ieșit la atac
Europa League
„Papagalii încep să sară din nou” » Gata cu amabilitățile: Elias Charalambous a ieșit la atac
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
875423049539972
Raimond Anghel  •  27 Ianuarie 2021, 19:07

unde sunt ciumpalaci care spuneau sa dus la *** -si la noi vin neica nimeni sa-si faca un nume ,ar trebui sa avem numai jucatori romani -Steaua a cistigat cupa campionilor cu jucatori romani -deci se poate .

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează