INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ISRAEL

Gabi Tamaș, final de carieră? Filmul evenimentelor care l-au dus pe român în arest în Israel + când își află pedeapsa

Gabi Tamaș a fost adus de polițiști ieri, spre prânz, la audierile de la tribunalul din Petah Tikva
Gabi Tamaș a fost adus de polițiști ieri, spre prânz, la audierile de la tribunalul din Petah Tikva

Articol de - Publicat miercuri, 27 martie 2019 00:48

Gabi Tamaș are din nou necazuri cu poliția, de data asta în Israel. Fundașul de 35 de ani al lui Hapoel Haifa a fost reținut luni noaptea de poliție, după o urmărire ca în filme.

Internaționalul român gonea cu 205 km/h pe autostradă, într-o porțiune unde limita de viteză era de numai 90.

De trei ori peste limită

După câțiva kilometri, agenții au reușit să oprească mașina și au simțit miros de alcool când au ajuns în dreptul geamului șoferului. L-au dat jos și, după testele efectuate pe loc, i-a rezultat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, de trei ori mai mare decât limita legală în Israel. Abaterea e considerată infracțiune la noi în țară (bariera e 0,50 mg/l) și se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Fără permis și telefon!

Chiar dacă oficial nu i-a fost dezvăluită identitatea și pozele publicate pe site de Maariv au fost retrase, indiciile din comunicatul poliției israeliene nu lasă loc de vreun dubiu: "Un jucător străin al echipei Hapoel Haifa, născut în 1983". Tamaș e singurul din lot care corespunde descrierii și i-au fost reținute permisul și telefonul.

A ajuns la un tribunal din Petah Tikva, însoțit de polițiști și de directorul sportiv al echipei, a fost audiat în regim de urgență și va rămâne 24 de ore în arest, adică până astăzi la prânz. Când fundașul își va afla pedeapsa pentru ultima aventură.

Final de carieră pentru Tamaș?

Tamaș ar fi mers luni seară, înainte de a declanșa scandalul, la restaurantul Nammos, aflat în apropiere de Tel Aviv. Cel puțin așa reiese din InstaStoryul pe care l-a postat soția apărătorului. Pentru că a condus beat și a fost prins de radar mult peste viteza legală, Gabi ar putea scăpa doar cu o amendă foarte mare și carnetul reținut. Totuși, n-ar fi exclus să primească închisoare cu suspendare.

Dar aventura bahică riscă să-i încheie cariera. Pentru că, în contractul semnat în vara lui 2017 cu Hapoel Haifa, patronul Yoav Katz i-a trecut și o clauză specială anti-alcool. Cum a călcat pe bec, fundașul e în mare pericol să fie dat imediat afară. 

"Nu e treaba nimănui cât beau eu, e important să o fac cu măsură. Unde scrie că nu ai voie să ieși în oraș dacă pierzi un meci? Nu ești la pușcărie"
Gabi Tamaș, în decembrie 2018, într-un interviu în presa din Israel

CIFRE

5 goluriși 2 assisturi a reușit Tamaș în 66 de meciuri disputate la Hapoel Haifa în ultimele două sezoane

2 trofeea cucerit fundașul român cu Hapoel Haifa, Cupa și Supercupa Israelului, în stagiunea trecută, 3-1 cu Beitar

SERIALUL AVENTURILOR LUI TAMAȘ

  • Decembrie 2004: a devastat un restaurant din Poiana Brașov alături de mai mulți prieteni, fiind sub influența băuturilor alcoolice
  • Septembrie 2005: a petrecut toată noaptea, iar după ce s-a îmbătat, a decis să vină la antrenamentul lui Dinamo cu autobuzul
  • Noiembrie 2005: a făcut scandal la un club din Brașov, după o remiză a lui Dinamo, 1-1, cu Jiul
  • Septembrie 2008: a mers la un club de bowling și-a plecat cu troleibuzul încălțat în adidașii speciali pentru accesul în sală
  • Octombrie 2008: după o noapte de beție, l-a sunat pe Nicolae Badea: "Eu de azi mă apuc de K1. Nu mai vreau să joc fotbal"
  • Februarie 2009: beat fiind, a făcut scandal în cantonamentul lui Dinamo, a chemat masorii la trei dimineața să-i facă masaj
  • Iulie 2010: a sărit să bată ospătarii de la nunta fratelui său, după ce nu a fost mulțumit cum l-au servit
  • Iunie 2011: a făcut un chef de zile mari până dimineața și a ratat turneul echipei naționale din America de Sud
  • August 2011: a băut cu Mutu până dimineața înaintea meciului România - San Marino și a fost exclus din lot
  • Mai 2013: fiind în stare de ebrietate, a spart cu piciorul o ușă de termopan a unui bloc din București și s-a culcat pe un preș. A primit condamnare de 8 luni cu suspendare
  • Octombrie 2013: a fost dat afară de la CFR Cluj, după ce-a petrecut până dimineața într-un restaurant din Cluj
  • Octombrie 2013: după ce-a băut cu Pancu, i-a dat doi pumni și i-a spart nasul fostului atacant al Rapidului
  • Februarie 2015: s-a îmbătat și a făcut un scandal monstru la nunta lui Bourceanu, certându-se cu fratele acestuia
  • Iulie 2015: după o noapte cu alcool, nu s-a trezit, nu s-a prezentat la antrenament și nici nu a răspuns la telefon pentru a pleca la Severin în vederea meciului cu Pandurii, iar Rădoi l-a exclus din lotul Stelei
  • August 2016: a petrecut în Centrul Vechi până la 9 dimineața, i-a smuls unei persoane care-l filma telefonul din mână, după care i l-a spart de aleea pietruită
  • Februarie 2017: s-a îmbătat în cantonamentul din Turcia și a fost trimis acasă de Reghecampf, doar că Becali a insistat ca acesta să rămână în Antalya.

Vezi și: UPDATE Gabi Tamaș, la tribunal în Israel, după ce a fost prins gonind cu 205 km/h și cu o alcoolemie care în România se pedepsește cu închisoarea! » Noutăți de la corespondentul GSP

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (11)
10204113608914360
Lucian Sarbu  •  27 Martie 2019, 10:06

Ăsta va ajunge *** după ce se lasă de dat cu piciorul în minge.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

deny74
deny74  •  27 Martie 2019, 09:40

Dacă mai era la FCSB,se ducea la biserică sa pupe icoanele si-l ierta nea Gigi.

vladutz13
vladutz13  •  27 Martie 2019, 09:38

Poate cativa ani de inchisoar nu i-ar strica, ar avea sansa si unei cure de ***, desi boala asta te urmareste toata viata...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează