Articol de Dan Udrea - Publicat miercuri, 23 decembrie 2020 19:47 / Actualizat miercuri, 23 decembrie 2020 21:24
Cosmin Olăroiu, 51 de ani, a fost desemnat antrenorul român al anului, la Gala GSP 2020, fiind la egalitate cu Răzvan Lucescu.
Olăroiu explică de ce are o valoare mare titlul de cel mai bun antrenor în Ancheta Gazetei, dezvăluie cum jucătorii săi au fost la un pas să clacheze în 2020, în campionatul Chinei, și de ce titlul cucerit cu Jiangsu e „ca o revanșă pentru cel pierdut cu FC Național în fața lui Dinamo, în 2002".
Ca să realizezi o conexiune, la telefon, cu Olăroiu în China e nevoie de răbdare și noroc. Pe numărul de România nu se formează, pe numărul lui de Franța e ca și cum ar fi închis, dar, de fapt, telefonul nu e oprit. China chiar e la capătul celălalt al lumii din moment ce afli de la firmele de expediere că e nevoie de 10 zile pentru ca trofeul să ajungă de la București în Provincia Jiangsu. 10 ZILE!
În cele din urmă, vocea lui Oli se aude în telefon. Tocmai a terminat ședința foto, realizată de cei din club, special pentru a celebra câștigarea trofeului în Ancheta Gazetei Sporturilor.
- Vă salut, domnule Olăroiu! Vă surprinde că ați câștigat acest trofeu de cel mai bun antrenor al anului 2020?
- Sincer, când ești plecat atâția și atâția ani din România, lumea nu te mai are în minte. E un avantaj pentru cei care lucrează în România fiindcă sunt mereu în centrul atenției. Și a presei, și a oamenilor, e normal pe undeva. Deci, ca să răspund la întrebare, da, acest trofeu e o surpriză. După aproape 14 ani, oamenii să-și aducă aminte de mine... Da, e ceva și e și o satisfacție pe care o simt.
- Trofeul e practic consecința titlului câștigat în China, care a fost realmente o lovitură incredibilă. Cum ați caracteriza acest sezon?
- A fost o competiție-maraton. Am jucat meciuri multe, foarte multe într-o perioadă scurtă. A fost un volum de muncă excesiv de mare. Practic, jucând doar din 3 în 3 zile, noi nu mai puteam antrena echipa, dar ea trebuia să fie pregătită la ora meciului. Apoi, oboseala psihică, incredibil de greu de gestionat.
„Titlul din China e revanșa mea pentru cel pierdut cu FC Național"
- Și cum ați gestionat?
- Prin discuții individuale cu jucătorii. Unii chiar au fost aproape să clacheze, alții aveau probleme de altă natură, dar pe toți eram obligați să-i ținem la un nivel competitiv, care să ne permită să jucăm până la capăt. Și am reușit. Cred că am evaluat corect progresul echipei și am crescut de la meci la meci, iar vârful de formă l-am atins exact când trebuia, în fazele eliminatorii din lupta pentru titlu.
- Acest titlu are cea mai mare valoare? Măcar sentimentală?
- Să știi că am momente când mă gândesc la toate trofeele pe care le-am câștigat în carieră și le prețuiesc la fel de tare pe toate. Dar despre acesta din China pot să spun că a fost cel mai greu de obținut. În primul rând, nu că nu eram favoriți, dar nu eram creditați cu nicio șansă la câștigarea campionatului. Practic, plecam de nicăieri, o situație deosebită. Acest titlu l-aș denumi revanșa mea pentru ce am pățit de mult, foarte mult..
- La ce anume vă referiți?
- La titlul pe care l-am pierdut cu FC Național în 2002. Eram foarte tânăr, eram la început de drum, eram la o echipă pe care nimeni nu o băga în seamă, la fel ca la Jiangsu acum, nimeni nu dădea vreo șansă lui FC Național să ia campionatul. Și am fost atât de aproape. Atunci am pierdut în ultima etapă, acum, într-o situație similară, l-am câștigat, de-asta îl privesc ca pe revanșa mea pentru că atunci l-am ratat.
Povestea titlului din 2002: Olăroiu a pierdut campionatul în ultima etapă
FC Național a fost revelația ediției 2001-2002. Cu Oli pe bancă, la doar 32 de ani, echipa prezidată de Gino Iorgulescu se afla pe primul loc, înaintea ultimei etape. Avea un punct peste Dinamo. Trupa din Cotroceni urma să joace la Craiova, în vreme ce Dinamo avea meci acasă cu FC Brașov. În Bănie, aproape 30.000 de spectatori au venit pentru a susține FC Național, dorindu-și astfel ca rivala tradițională, Dinamo, să nu fie campioană.
Patronul Științei era însă Gigi Nețoiu, un apropiat al conducerii din Ștefan cel Mare. Craiova s-a impus cu 2-1, Dinamo a câștigat și ea cu 4-0, iar titlul a fost pierdut de Olăroiu. După acel sezon, Nețoiu a ajuns la Dinamo, însoțit de marea majoritate a fotbaliștilor din lotul Craiovei. În acea vară, Olăroiu era instalat antrenor principal la Steaua, însă avea să reziste doar 7 etape, după care a fost demis și s-a reîntors la FC Național.
2007e anul în care Olăroiu a renunțat la contractul cu FCSB, se întâmpla în luna iunie, pentru a merge la Al Hilal, în Arabia Saudită
Oamenii care conduc România să realizeze că fără sprijinul lor, fără proiectele lor, sportul nu are nicio șansă. E nevoie de o strategie națională, altfel nu ne vom întoarce niciodată unde am fost cu gimnastica, handbalul, canotajul și alte sporturi la care dominam lumea
- Cosmin Olăroiu
Cosmin Olăroiu: „Când mă gândesc cum eram când m-am apucat de antrenorat...pfff...mi-e rușine! Nu știam nimic, aveam doar nebunie și entuziasm"
Olăroiu rememorează începuturile ca „principal”, dezvăluie care e persoana căreia îi va fi recunoscător toată viața, dar și cu ce anume i-a fost cel mai greu să se acomodeze în țările în care a lucrat și ce ar trebui să facă România pentru a fi din nou în prim-plan în sport, în general, și în fotbal, în special.
- Apropo de începuturi, se împlinesc 20 de ani de când ați debutat ca antrenor.
- Pfff, eram un idiot atunci!
- Poftim?
- Te rog să mă crezi, când stau și îmi aduc aminte cum eram atunci ca antrenor ... pfff... mi-e rușine.
- De ce?
- Nu știam nimic. Nimic, nimic din ce știu acum! Aveam doar o nebunie în mine, un entuziasm fantastic și o dorință uriașă de a antrena, atât, dar din punctul de vedere al meseriei, comparativ cu ce știu acum, cu ce am acumulat, eram nimic la vremea respectivă.
- Și acum, cum sunteți ca antrenor?
- Am alte cunoștințe, înțeleg jocul altfel, fotbalul a evoluat, odată cu el și eu fiindcă am fost mereu preocupat să mă updatez, să învăț, să studiez, să fiu la curent cu tot ce apare nou. Repet, acum 20 de ani aveam doar nebunie și entuziasm.
- Ce înseamnă experiență pentru un antrenor: să studieze sau lucruri pe care le învață din practică, adică din meciuri?
- Ambele. Studiezi și apoi aplici ce ai învățat. Evident că nu tot ceea ce citești se poate aplica pentru echipa ta, dar le aduci în discuție cu cei din staff-ul tău, când ai timp le experimentezi, vezi dacă au succes, unele pot fi bune, altele nu. Antrenoratul e o muncă extrem de complexă.
„Am întâlnit prinți, emiri, patroni miliardari, dar și oameni amărâți"
- Nu v-a fost greu în toți acești 14 ani să stați departe de România?
- Mai pune vreo 6 și ca jucător, deci am fost plecat vreo 20 de ani! Parcă anul ăsta a fost mai greu ca niciodată. Din cauza pandemiei n-am putut să-mi aduc familia aici, în China. Am stat singur un an, a fost complicat. Așa, în rest, toți acești ani în străinătate, în țările în care am activat, au reprezentat ceva deosebit. Am cunoscut oameni diferiți, prinți, emiri, președinți miliardari ai unor companii gigantice, am trăit în culturi diferite, cu obiceiuri diferite, repet, experiență de viață fantastică. În plus, am văzut modul în care anumite țări au grijă de poporul lor, cum ajută oamenii, pe de altă parte, am întâlnit în acești ani și persoane cu un nivel foarte scăzut al salariului. Chiar m-am implicat să ajut cumva.
- Cu ce anume v-a fost cel mai greu să vă obișnuiți?
- Adaptarea e cea mai grea. N-ai cum să te duci într-o țară și să crezi că poți schimba tu oamenii de acolo, modul lor de a fi, de a gândi etc. Tu ai metodele tale, strategia ta, dar tot timpul ești nevoit să găsești soluții care să nu le afecteze viața lor normală, obiceiurile, cultura, tradițiile, fiindcă altfel apar conflictele. Adaptabilitatea la modul lor de a concepe viața cred că a fost cel mai greu lucru de realizat pe unde am fost.
„A fost o provocare să vin antrenor după Capello"
- Care e percepția Chinei, a chinezilor, despre România ca țară și despre România ca sport și ca fotbal?
- Chiar am participat cu ambasadorul nostru de aici la o festivitate, cred că era de aniversare a 60 de ani de relații româno-chineze. Ca țară, România a fost privită mereu ca prietenă, mai ales pe vremea comunismului la noi. În general, ne văd cu ochi buni, însă sportiv sau din perspectiva fotbalului, nu suntem priviți la un nivel ridicat. Poate ăsta a fost și unul dintre motivele care m-au determinat să vin aici.
- Adică?
- Mi s-a propus să preiau echipa Jiangsu după ce ea fusese antrenată de un nume uriaș, de Fabio Capello. Să am posibilitatea eu, un antrenor român, să vin și să fac mai mult decât a făcut Capello, da, iată o provocare care îmi place, așa am gândit.
„Există un baraj pus antrenorilor români"
- Dar de ce spuneți "eu, un antrenor român", ca și cum românii...
- Da, există un baraj pus antrenorilor români.
- Și Răzvan Lucescu crede același lucru.
- Știu, am discutat cu Răzvan pe această temă. E opinia mea, dar eu cred că am dreptate. De-asta e o mândrie în plus că am reușit rezultate la Jiangsu. Poate că am schimbat și eu un pic părerea oamenilor de aici despre antrenorii români. Măcar cât timp lucrez aici, că după ce o să plec, percepția lor va fi aceeași ca înainte să vin, sunt convins.
- Apropo de Răzvan, ce destin are competiția dumneavoastră, după 14 ani de la acel duel din "sferturile" Cupei UEFA, acum v-ați duelat pentru trofeul Gazetei, pe care îl împărțiți!
- Nu e competiție între mine și el sau cel puțin eu n-am privit niciodată așa lucrurile.
VIDEO Ce și-au transmis Răzvan Lucescu și Cosmin Olăroiu, după ce ambii au câștigat premiul de „Antrenorul Anului 2020” în ancheta Gazetei Sporturilor
„Răzvan? Un tip extrem de educat, de așezat"
- Ați discutat cu el recent?
- Da, mi-a trimis un mesaj foarte frumos după ce am câștigat eu titlul și l-am sunat să-i mulțumesc. Mi-a făcut plăcere să discut cu el, e un tip extrem de educat, de așezat.
- Ce moment ați avut în 2006, acum pare...
- E un punct de referință în fotbalul românesc. Un sfert de finală românesc în cupele europene nu știu dacă se va mai întâmpla curând.
- Ce vă mai aduceți aminte?
- Că nu eram fericit deloc fiindcă picasem cu Rapid. Era o presiune teribilă, nici nu realizam practic cât de mare e performanța de a ajunge în "sferturi" din cauza mizei imense a unui duel cu Rapid, dar poate că, într-un fel, așa a fost mai bine. Din păcate, altceva e trist.
- Ce anume?
- Că fotbalul românesc n-a știut să profite de pe urma acelui moment și în loc să urcăm, să fim în continuare competitivi, am coborât mult nivelul.
„Îmi doresc ceva care să mă pună în competiție cu mine"
- Ce gânduri aveți, așa, privind pe termen mediu, să zicem?
- Îmi place să-mi găsesc o provocare adevărată, mereu mi-am impus așa ceva. Am nevoie de un challenge care să mă motiveze, care să mă ducă la alt nivel. Mai am aici un an de contract, dar eu îmi doresc să găsesc ceva care să mă pună în competiție cu mine, să-mi arunc practic mie mănușa, să-mi depășesc limitele. Asta îmi doresc, dar nu depinde doar de mine.
- Sărim de la una la alta, dar subiectul Colțescu cred că a ajuns și până în China, ce credeți...
- S-a exagerat incredibil de mult. Ne facem rău singuri dând amploare unui astfel de eveniment. Colțescu n-a folosit acel cuvând cu tentă rasistă, poate că a fost un cuvânt nepotrivit, dar trebuie analizat dacă el a făcut ceva cu urmări rasiste, iar părerea mea e că nu. Eu am avut n jucători de culoare sub comandă, facem glume, ne amuzăm de anumite situații de genul ăsta, dacă ajungem însă să transformăm ce a făcut Colțescu într-o exagerare de rasism, atunci înseamnă că s-a mers prea departe. A spus "ăla negru" ca identificare și atât, nu l-a jignit cu absolut nimic.
„E anormal ca în Liga 1 cluburile să trăiască din drepturile TV"
- Ați lucrat în multe țări, ați văzut diverse abordări în privința sportului, a fotbalului, care e opinia dumneavoastră despre ceea ce ar trebui să se întâmple la noi, în România, pentru a revigora acest domeniu?
- Simplu, oamenii care conduc țara să-și asume un proiect care să ajute sportul în general și fotbalul în special. Stadioane s-au făcut, e un lucru bun să beneficiezi de infrastructură, dar e nevoie de investiții și aici lucrurile se complică pentru că nici businessul în România nu merge bine, banii sunt din ce în ce mai puțini, iar cluburile au ajuns să trăiască practic doar din drepturile TV, ceea ce e anormal.
- Nu v-am întrebat deloc despre viața din China, mai ales pe perioada aceasta a pandemiei, cum e acolo, foarte restrictivă?
- Restrictivă? Cea mai mare libertate de pe glob aici e.
- Vorbiți serios?
- Da! Restaurantele sunt deschise, școlile sunt deschise, nu există mască, nu există distanțare fizică.
- Incredibil, China fiind practic epicentrul pandemiei!
- Da, dar s-au respectat la sânge atunci când a trebuit, adică la început.
„Gino m-a susținut, m-a îndrumat, m-a învățat, toată viața îi voi fi recunoscător"
- Dar campionatul s-a disputat cu anumite restricții, nu?
- Pentru a nu-l pune sub semnul întrebării. S-a jucat în sistem centralizat. Am fost cazați într-un complex imens, care conține 7 hoteluri, cu terenuri de antrenament, cu parcuri unde puteam să ieșim să ne plimbăm. Cu teste făcute săptămânal, la care n-a fost pozitiv nici măcar o singură persoană în toate aceste luni de zile, de la nicio echipă.
- Ultima întrebare. Dacă ar fi să alegeți o singură persoană, doar una, căreia să-i mulțumiți în mod special pentru nivelul la care ați ajuns acum ca antrenor, după 20 de ani de carieră, cine ar fi persoana respectivă?
- Gino! A avut o încredere enormă în mine. M-a susținut, m-a învățat, mi-a îndrumat pașii în această meserie când, repet, nu știam nimic despre ea. Niciodată nu voi uita și toată viața mea îi voi fi recunoscător.
Cosmin Olăroiu, trofee cu toate echipele antrenate în ultimii 15 ani!
O performanță incredibilă pe care a reușit-o Olăroiu e aceea că a cucerit cel puțin un trofeu cu fiecare formație pe care a antrenat-o în ultimii 15 ani. În decembrie 2005 o prelua pe FCSB, după plecarea lui Protasov. A câștigat titlul și Supercupa, după care a avut experiențe la alte 5 cluburi din Asia. Cu Al Hilal a cucerit 3 trofee, cu Al Sadd unul, cu Al Ain 3, iar cu Al Ahli Dubai nu mai puțin de 7. În fine, cu Jiangsu Suning a cucerit titlul în acest an.
În afara trofeelor, mai deține două performanțe de nivel foarte înalt: semifinalele Cupei UEFA cu Steaua în 2006 și finala Champions League Asia, cu Al Ahli Dubai, în 2015.
Ce planuri am? Dacă aș primi ceva din Europa care să mă motiveze aș accepta, dar nici nu pot să mă duc undeva unde n-am nicio șansă. Dacă mi se pune pe masă un proiect, unde eu văd posibilitatea de a construi, de a urca echipa, de a realiza ceva pe plan mai lung, aș zice da imediat
- Cosmin Olăroiu
VIDEO Lucescu și Olăroiu - la egalitate perfectă pentru trofeul de "Antrenorul anului 2020" în Ancheta Gazetei
Citește mai multe știri despre Gala GSP 2020:
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”
