Articol de Remus Răureanu - Publicat miercuri, 23 decembrie 2020 16:46 / Actualizat miercuri, 23 decembrie 2020 17:39
Răzvan Lucescu, 51 de ani, a fost desemnat antrenorul român al anului 2020 la Gala GSP 2020, fiind la egalitate cu Cosmin Olăroiu.
A câștigat totul cu Al Hilal și se întreabă și el dacă următorul pas va fi într-un campionat european foarte bun. Trofeul Gazetei îl poartă într-o călătorie în timp, înapoi în 1983, în Poiana Brașov, unde tatăl lui sărbătorea cu jucătorii Crăciunul și calificarea la Euro '84.
Răzvan capătă premiul pentru antrenorul român al anului 2020, ceea ce îi oferă antrenorului și o madlenă proustiană, un motiv de aducere aminte. Trofeul funcționează ca o prăjitură capabilă să reînvie copilăria. Lui îi amintește despre Crăciunurile în care consulta voturile și premiile din Sportul și-și închipuia că avea să câștige la un moment dat, să se afle în capul unei liste.
Și-i readuce în minte un Crăciun anume: în 1983, tatăl lui tocmai calificase echipa națională la Campionatul European într-un mod aproape miraculos, câștigase grupa preliminară din care făcuse parte și Italia, și petrecea în Poiana Brașov alături de jucătorii internaționali. Premiul acesta îl poartă în căutarea timpului pierdut.
- Domnule Lucescu, primiți acest trofeu la finalul unui an complicat. Cum a fost 2020 pentru dumneavoastră?
- Pentru mine, un an excelent din toate punctele de vedere. Am câștigat campionatul, Cupa, am pornit bine și în sezonul actual și luptăm pentru încă un titlu. În perioada de lockdown, la începutul pandemiei, am avut posibilitatea să fac lucruri pentru care în condiții normale nu aveam timp. Am stat mai mult cu soția, am citit mai mult, am căutat să-mi împrospătez și cunoștințele legate de profesia mea.
- Ați trecut peste eliminarea artificială din Liga Campionilor Asiei, una cauzată de coronavirus?
- Am trecut cu o frustrare amestecată cu mulțumire. Al Hilal câștigase grupa cu o etapă înainte de terminarea etapelor, deci era calificată mai departe și am satisfacția că am demonstrat pe teren că meritam să continuăm în competiție. Frustrarea rămâne, pentru că nu ni s-a permis să ne apărăm trofeul pe care-l cuceriserăm cu un sezon înainte.
VIDEO Răzvan Lucescu și Cosmin Olăroiu - la egalitate perfectă pentru trofeul de "Antrenorul anului 2020" în Ancheta Gazetei
„Antrenorii români nu au intrare în Vest"
- Mai trecuserăți prin ceva asemănător în Grecia.
- Da, poate că d-aia am primit altfel lovitura aceasta, fiindcă am ajuns să mă obișnuiesc. Am câștigat pe teren titlul cu PAOK și ni l-au luat la comisii. Așa că acum nu a fost prima situație de acest gen, prima nedreptate. Al Hilal își câștigase grupa deși am jucat unele meciuri în condiții grele, aveam mulți bolnavi de Covid.
- Ați câștigat în Asia campionat, cupă, Champions League. Mai aveți motivația să continuați acolo?
- Sigur, am o motivație imensă, pentru că profesia mea e una legată de o pasiune, fotbalul. Dar pot să-ți spun că succesele din sezoanele recente au făcut să nu mă mai simt sub presiune, acum sunt mai liniștit. Mă motivez singur, e important să pregătesc antrenamentele, să iasă totul perfect, să fac totul ca să câștigăm meciurile. Acum am și o liniște, datorită a tot ceea ce am obținut în Grecia și aici, în Arabia Saudită.
- Cred că un fan al antrenorului Răzvan Lucescu se întreabă când va fi posibil să-l vadă și într-un campionat foarte bun din Europa. Credeți că e posibil?
- Foarte clar nu ți-aș putea răspunde, pentru că așa ceva depinde de multe, nu numai de mine. Noi, românii, nu prea avem intrare, nu avem o imagine foarte bună în ligile de top. Campionatele tari din Vest sunt o afacere a vesticilor, e normal. Apoi, sunt antrenori portughezi foarte mulți angajați la nivel înalt, ei beneficiază și de o rețea de impresari care îi ajută. Agenții au influență foarte mare, iar fotbalul e și o afacere a lor, ei promovează jucători și antrenori.
În afara rezultatelor, rămân și relațiile personale din toți anii aceștia. La Xanhi am fost angajatul unui patron complicat, dificil. Aceasta era imaginea despre el. Și a ajuns să-mi fie ca un al doilea tată, am legat o adevărată prietenie
- Răzvan Lucescu, antrenor Al Hilal
„Cred că mi-ar fi greu să lupt pentru salvare"
- Dincolo de influențe, imaginea contează, e adevărat. Sunt țări recunoscute pentru tehnicienii pe care îi produc.
- Exact, italienii au avut și au în continuare o recunoaștere pentru abilitatea lor, pentru priceperea în chestiuni tactice. Francezii, germanii au, de asemenea, imagine bună. Ca să-ți spun sincer, m-am gândit și eu foarte mult la alegerea pe care aș face-o dacă aș primi o astfel de ofertă cum ai spus, dintr-o ligă tare europeană.
- De ce ar fi grea alegerea?
- De când am ajuns la PAOK și până acum, eu am câștigat toate competițiile în care am fost implicat, cu excepția Europa League. Eu consider câștigat și campionatul de care am fost deposedat la "masa verde" în Grecia. Trofee, recorduri... Acum sunt obișnuit la un nivel de top, cu gândul că trebuie să am victorii meci de meci. Nu știu dacă m-ar încânta să preiau o echipă mică dintr-un campionat mare european.
- Ar fi mai greu?
- Am procedat așa când am mers la Xanthi, în Grecia, cu gândul că munca de acolo avea să-mi deschidă poarta către unul dintre cluburile mari ale Greciei, ceea ce s-a și întâmplat. Acum nu știu dacă aș mai putea s-o iau de la capăt, cu o altă echipă mică. Xanthi participase în play-out când am ajuns eu acolo. Poate aș fi dispus să încerc același lucru într-o ligă foarte puternică, dar acum nu știu sigur. Bine, eu am trecut pe la toate nivelurile. După două Cupe câștigate cu Rapid, plus sfert de finală în Cupa UEFA, m-am dus la FC Brașov, locul 11 din Liga 2! Așa că știu și ce înseamnă să te bați pentru promovare, și ce presupune lupta în zona de jos a clasamentului, le-am experimentat pe toate. Acum nu știu dacă aș mai avea răbdarea să lupt pentru salvarea de la retrogradare.
„Tata și jucătorii din 1983 analizau Ancheta în Poiană"
- Dar e posibil totuși să acceptați și așa ceva.
- Am 51, 52 de ani, sunt încă tânăr pentru meseria aceasta, se poate întâmpla orice.
- Vă vedeți antrenând și după 70 de ani, la fel ca tatăl dumneavoastră?
- Nu mi-am pus problema asta. Eu am ideea că la un moment dat o să-mi doresc să călătoresc, să petrec o perioadă mai îndelungată cu soția mea. E un paradox: eu am călătorit enorm datorită meseriei, dar nu am vizitat mai nimic! Nu am apucat să văd aproape nimic. Așa e și cu soția, suntem împreună, dar prea mult timp separați, din cauza meseriei mele. Am avut vacanțe scurte și rare... Chiar nu-mi dau seama dacă o să antrenez până la 59 de ani, până la 68, depinde de cum o să mă simt.
- Dar să vă opriți curând este exclus, nu?
- Ți-am zis, încă sunt tânăr și simt că sunt într-o perioadă excelentă, am energie, sunt motivat, am succes, așa că nu m-aș opri acum.
- Premiul Gazetei seamănă cu un trofeu câștigat de echipă pe teren?
- Un trofeu câștigat pe teren înseamnă un an de muncă, de stres și senzația e grozavă, la sfârșit e o descărcare de energie. Premiul acesta îmi dă o mare satisfacție și-mi amintește de copilărie, îmi revin amintiri, senzații din trecut.
- Care este explicația?
- Când eram mic, abia așteptam Ancheta, luam ziarul și citeam toate voturile, toate topurile. Acum e împlinirea unui vis din copilărie, fiindcă atunci îmi imaginam cum ar fi dacă în viitor aș câștiga și eu. Și simt că vine Crăciunul. Ancheta avea loc în apropierea Crăciunului, de aceea o asociez cu Sărbătoarea.
- Ce vă amintiți despre Crăciun?
- Uite, mi-a rămas foarte clar în minte Crăciunul din 1983. Naționala pe care o conducea tata se calificase la Campionatul European programat în anul următor și am mers în Poiana Brașov cu toții, erau acolo și jucătorii internaționali. Stăteam într-un hotel... Teleferic cred că se numea, deși nu mai sunt foarte sigur... Și tata, și fotbaliștii citeau ziarul Sportul în care fusese publicată Ancheta și comentau rezultatele, premiile. Dimineața, la cafele, pe urmă la masă vorbeau despre premii.
„Dureri de oase, frisoane puternice! Nu e de glumă!"
- Numele Lucescu a fost o povară în meseria de antrenor sau un mare avantaj?
- Ambele. Ca să fii fericit în viață trebuie să faci ce-ți place, să poți să amesteci o pasiune cu munca pe care o practici. Nu e ușor deloc! E greu și să-ți descoperi pasiunea care te face fericit. Eu am găsit-o datorită tatălui meu. El mi-a arătat primul o minge de fotbal, datorită lui am ajuns să fiu pasionat de sportul acesta. Fără să-și propună dinadins, el m-a învățat și cum să-mi organizez munca. A fost și o povară pentru că lumea exclama de multe ori "bine, îl cheamă Lucescu, dar poate nu e capabil să fie antrenor sau nu e chiar atât de capabil!".
- V-ați adaptat cu ușurință la viața din Arabia Saudită?
- Viața mea e foarte simplă: casă, antrenament, casă. Din cauza culturii și a climei, ne putem antrena doar spre seară. E foarte cald din aprilie până prin septembrie, chiar octombrie, așa că programăm antrenamentele după ora cinci seara. Să știi că se întâmplă să fie și frig. În afara lunilor pe care le-am pomenit, e chiar frig, mai ales dimineața.
- Și programul antrenamentelor cauzat de vreme cum vă afectează?
- Avem antrenamentele la patru sau la cinci. Mă trezesc, pregătim antrenamentele sau meciurile, eu și staff-ul. Aceasta e munca pe care o fac de acasă. Stabilim toate datele și apoi mergem la antrenamentul propriu-zis. După aceea sunt epuizat, obosit și e deja târziu, deci ziua s-a cam terminat. Zilele libere au fost foarte rare, din moment ce noi am jucat încontinuu la câte trei zile, cu campionat, Cupă, Champions League.
- În zilele libere rare ce faceți?
- Stau în casă. Am condiții foarte bune, nu pot să mă plâng de nimic, nu sufăr fiindcă nu am posibilitatea să ies. Și condițiile de pregătire sunt foarte bune, totul e de top. Am un președinte dintre cei mai buni pe care i-am întâlnit, e un om tânăr, educat în Miami. Atmosfera din club e una de seriozitate maximă.
- Perioada în care ați avut coronavirusul cum a fost?
- Grea! Am avut totuși norocul că am putut să stau acasă, nu a fost nevoie să merg la spital. Au fost două săptămâni dificile: dureri de oase, febră, pierderea echilibrului, frisoane foarte puternice, durere de burtă. Eu chiar am simțit puternic efectele virusului, nu e de glumă! Complicații pulmonare nu au existat și, așa cum ți-am spus, nu a fost cazul să fiu internat în spital.
Cea mai mare plăcere e să văd meciuri, dar nu ca un spectator, să mă uit și să înțeleg ce urmăresc echipele, cum sunt organizate, unde vor să creeze spații, care e planul
- Răzvan Lucescu, antrenor Al Hilal
Răzvan Lucescu: „Dispare Dinamo? Se duce naiba fotbalul!”
Lucescu a sprijinit DDB cu o cotizație și e alarmat de situația în care au ajuns ”câinii”, la un pas de faliment. El crede că prăbușirea roș-albilor ar constitui încă o lovitură grea pentru campionatul românesc, unul subțiat deja
- Mai urmăriți evenimentele din fotbalul românesc?
- Rezultate aflu zi de zi, dar meciuri nu prea văd. Ți-am zis care e programul meu, chiar e greu să-mi fac timp pentru a urmări și meciurile din România! Caut să urmăresc echipe din campionatele de top, care mă ajută să mai învăț câte ceva: City, Liverpool, Real Madrid, Barcelona, Atletico, Bayern, PSG. Din Italia sunt interesat de Napoli, de comportamentul lui Pirlo la debutul ca antrenor la Juventus, de Milan, care joacă un 4-2-3-1 interesant și are rezultate foarte bune.
- Știți că Dinamo, pentru care ați contribuit cu bani, e aproape de faliment? E scenariul cel mai probabil.
- Nu am contribuit cu bani...
- Ați plătit o cotizație de membru DDB.
- Eu am considerat acea cotizație ca pe o obligație pe care o aveam, mi s-a părut normal, dar numai atât am făcut. E o dramă, serios, e incredibil ce se petrece! Asta îi mai trebuia fotbalului românesc, Dinamo să pornească din liga a cincea sau din liga a patra! Doar asta mai lipsea! România, ca să aibă fotbal bun, are nevoie de Dinamo, de Rapid, de Steaua! De suporteri, de interes. E o perioadă foarte dificilă. Pe bune, așa se duce naiba fotbalul! Eu nu am nimic împotriva cluburilor mici care au ajuns în prima ligă și care se descurcă. S-au organizat mai bine, treaba lor! Dar cum îl atragi pe un copil către fotbal acum? Cum, dacă el nu mai vede suporteri, lupte pe teren, rivalitate, competiție, derby-uri? Dacă mai dispare și Dinamo, fotbalul românesc intră într-o gaură neagră!
„Colțescu nu e rasist, se exagerează"
- Episodul cu Colțescu îl știți?
- Da, cunosc foarte bine ceea ce s-a întâmplat. E o exagerare pornită dintr-o neînțelegere. E normal ca Ba și secundul de la Bașakșehir să reacționeze, pentru că ei trăiesc cu această mare nedreptate care este rasismul. Dar Colțescu nu a intenționat să-i jignească, nu a vrut să fie rasist. El a fost neinspirat. Și e adevărat că la un asemenea nivel, în Champions League, comunicarea trebuie să fie alta, probabil, cuvintele să fie alese altfel. Dar nu a fost vorba despre rasism, numai că s-a ajuns la o exagerare care le-a permis ipocriților să iasă la suprafață. Cei implicați, Ba și antrenorul secund, au dreptul să comenteze, pentru că ei judecă în contextul în care rasismul constituie, în lume, o problemă reală.
- Care sunt ipocriții?
- Unii conducători din străinătate care au comentat despre caz. Nu vreau să detaliez.
Sebastian Colțescu a greșit, a fost neinspirat, însă reacția în cazul acesta e una exagerată! Africanii trăiesc de multă vreme nedreptatea care este rasismul, dar s-a ajuns să-l acuze pe Colțescu, în mod exagerat, foarte multă lume! Eu nu am întâlnit în cariera mea cazuri de rasism în echipele la care am fost
- Răzvan Lucescu, antrenorul lui Al Hilal
VIDEO Ce și-au transmis Răzvan Lucescu și Cosmin Olăroiu, după ce ambii au câștigat premiul de „Antrenorul Anului 2020” în ancheta Gazetei Sporturilor
„Islandezii au ceea ce n-avem noi"
- Ne calificăm la Campionatul Mondial?
- Pare că va exista o competiție între noi și islandezi pentru locul al doilea din grupă și pentru participarea la baraj. Germania e favorita clară. Sigur, în fotbal mai contează și conjunctura, dar calculul așa arată acum. Mai e un semn de întrebare legat de Macedonia de Nord, care ar putea ajunge să fie implicată în lupta pentru poziția secundă, deși mi se pare că e o diferență clară de valoare în favoarea noastră, în comparația cu macedonenii.
- Islanda ar părea concurenta principală, așadar.
- Islandezii au un ascendent, tocmai ne-au eliminat din barajul pentru Euro. Ei sunt puțini, nu au o arie de selecție, și nu au talent, cu câteva excepții. Dar sunt foarte puternici mental, sunt organizați, calități pe care noi nu le avem. Ți-am mai spus și într-o altă discuție și îți repet: suferim la capitolele mentalitate, educație generală, educație a muncii. Românii cedează atunci când e greu, nu sunt luptători, ei abandonează.
Din cauza aceasta nu se mai impun jucătorii noștri în campionate bune?
- Normal! Și asta e o problemă mare pentru națională, în condițiile în care campionatul intern e la un nivel foarte mic.
- Așa vi se pare? Că e la un nivel foarte mic?
- Eu analizez ceea ce văd. Vorbeam despre dispariția cluburilor de tradiție, despre lipsa educației pentru copii. Pe urmă mai sunt scandalurile care apar încontinuu și strică imaginea campionatului. Plus schimbările foarte dese de antrenori. Când antrenorii sunt înlocuiți încontinuu, asta arată că nu există niciun plan, nicio strategie. Și mai sunt patroni care se implică până și în antrenamente! Rezultatele nu au cum să fie bune așa!
Antrenamentele strict fizice înseamnă cam zece la sută din volumul de pregătire dintr-un sezon. Există pregătire fizică, normal!, doar că e dobândită din exerciții cu mingea, din altfel de antrenamente
- Răzvan Lucescu, antrenorul lui Al Hilal
