INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANTRENOR

Pițurcă își negociază revenirea în fotbal! Anunțul făcut azi: "În două săptămâni vom decide"

Articol de GSP - Publicat luni, 29 mai 2017 16:35

Ștefan Iovan, un apropiat al lui Victor Pițurcă, a anunțat că cei doi vor prelua în curând o echipă și că sunt în negocieri cu formații din China, Turcia și din Zona Golfului.

"Avem un an de când nu antrenăm. După câte știu eu, Piți urmează să primească o sumă de bani de la fosta echipă. Voi merge în continuare alături de Pițurcă.

Așteptăm să vedem ce oferte sunt. În Turcia nu s-a terminat încă sezonul, iar în Golf abia s-a încheiat. Impresarii lucrează. Am auzit că ar fi ceva de prin China. În două săptămâni cred că vom lua o decizie. Pițurcă este și pretențios și vrea o echipă cu care să facă performanță. A mai primit oferte, dar nu a vrut să preia echipa din mers", a spus Iovan la TV Digi Sport.

Pițurcă, 61 de ani, a antrenat de-a lungul carierei la Steaua, Universitatea Craiova, Al Ittihad și naționalele de tineret și seniori ale României.

Citește și:
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
BYD atacă segmentul de lux: chinezii lansează o limuzină care să rivalizeze cu Mercedes și BMW
Noutati auto
BYD atacă segmentul de lux: chinezii lansează o limuzină care să rivalizeze cu Mercedes și BMW
U Cluj, dispusă să discute cu FCSB pentru Lukic: „Pentru suma asta, negociem” » Gigi Becali, șocat de preț: „Nu sunt prost!”
Superliga
U Cluj, dispusă să discute cu FCSB pentru Lukic: „Pentru suma asta, negociem” » Gigi Becali, șocat de preț: „Nu sunt prost!”
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
Superliga
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Profit.ro
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”


Comentarii (15)
pma77
pma77  •  29 Mai 2017, 16:44

Trebuie sa ai creierul unei maimute sa-l ofertezi pe Piturca unul din cei mai mari impostori din fotbalul romanesc.

iosif_vs
iosif_vs  •  29 Mai 2017, 16:43

Cine il ia antrenor pe trisorul asta care stie doua expresii in engleza: "another card, boy" si "all-in"

brancusi
brancusi  •  29 Mai 2017, 18:52
Postat de steaua1986forever pe 29 Mai 2017, 17:09

Ce gambe de sahist are Piturca. Cum naiba a fost asta fotbalist profesionist?

Daca ai arata precum Piti la varsta lui,ai da in dilema cainelui.In plus ,dincolo de hibele lui,a fost un fotbalist bun si un antrenor cel putin decent,deci cu o cariera in sport cu care putini se pot lauda.N-ar fi rau daca inainte de a da aiurea cu gura,toti cei care aveti acest narav,mai bine ati cumpani nitel,nu pierdeti nimic,dimpotriva!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează