INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SPECIAL GSP

EXCLUSIV Povestea dureroasă a prăbușirii unui fotbalist de top. VIDEO INCREDIBIL » Părinții îl imploră în lacrimi să le vorbească, el răspunde: "Jigniri, teroare, circ, păcănele"

Denis Drăguș ajunsese să debuteze la prima reprezentativă. FOTO: Guliver/Getty Images +40   FOTO
Denis Drăguș ajunsese să debuteze la prima reprezentativă. FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat joi, 17 iunie 2021 07:34 / Actualizat joi, 17 iunie 2021 09:15

Numele internaționalului Denis Drăguș, 21 ani, retrogradat în Serie B cu Crotone, a nimerit în mijlocul unui scandal legat de relația tensionată cu părinții săi, cu care e la cuțite. S-a lăsat cu vorbe grele, cu amenințări și cu lacrimi. Gazeta a încercat să deslușească povestea în care sunt implicați, tată și fiu, doi foști golgeteri din Liga 1. 

  • Tatăl este Mihai Drăguș, fost atacant la Dinamo și FC Argeș în anii '90-2000. 
  • Mai jos, un moment emoționant, cu Drăguș senior implorându-și în lacrimi fiul să-i vorbească
  • Acuzele publice ascuțite dintre familii și energiile negative desfășurate developează o parte dintre motivele declinului lui Drăguș junior, care în 2018 impresiona la Viitorul și la națională
  • Situația a explodat recent, după ce Denis nu și-a invitat părinții la botezul primului său copil

În urmă cu două săptămâni, internaționalul Denis Drăguș a organizat în București botezul fiicei sale în vârstă de 5 luni, Gloria, eveniment la care au participat și mai mulți fotbaliști, precum Răzvan Marin, Mățan sau Florinel Coman. 

Atacantul în vârstă de 21 ani urmează să se și căsătorească în curând cu prietena sa, Vanessa Mara, cu care e împreună de la sfârșitul lui 2018. Relația lor nu a fost agreată de părinții lui Denis. 

+36 FOTO

Tatăl, Mihai Drăguș, fost jucător la Dinamo, FC Argeș, Torpedo Moscova și Samsung Bluewings (campion Coreea de Sud, 1998), admite azi că le-a spus la început tinerilor că "fata nu e de nasul lui Denis"

Tensiunile au dus în timp la o fractură totală în familie, iar botezul de la începutul lunii iunie a devenit subiectul unor dispute aspre pe facebook, iscate după o postare a verișoarei lui Denis, distribuită mai departe în rețea chiar de Mihai Drăguș. Motivul? Părinții fotbalistului de la Crotone nu au fost invitați la botez!

Mesajul verișoarei aprinde flama 

"Oare tu, Vanessa, ca iubită, fiind alături mereu de el, nu ai simțit că îi lipsește ceva pentru a fi pe deplin fericit și împlinit în seara botezului? Lipsa părinților lui la cel mai important eveniment din viața voastră de până acum… foarte trist! 

Oare ai fi ajuns, Denis, persoană publică fără ajutorul părinților, fără suportul și munca lor? Sau te-a crescut Vanessa de mic copil și noi am trăit altă realitate? Să-ți fie rușine și ție și iubitei tale ca nu știți să vă apreciați părinții! Buni, răi, sunt ai voștri!", a sunat o parte din mesaj.

Mama iubitei invocă agresiuni 

Fratele Vanessei, Alex, fost coleg cu Denis Drăguș la ProLuceafărul, a intervenit cu o postare amenințătoare: "Dacă mai pronunți numele surioarei mele, vă iau și vă f*t pe toți". 

Și mama fetei a răspuns: "Tu în ce calitate îmi denigrezi fiica, nu te supăra? De ce nu povestești tot, de la început, cum fiica mea a fost bătută de tatăl lui Denis, înjurată și multe altele". 

Iar cercul s-a închis cu noua replică a verișoarei lui Drăguș jr: "Sunteți diabolici. Unchiul meu v-a bătut fata? 

De ce nu spuneți cum fata dumneavoastră conducea mașina unchiului meu, mașină de lux cumpărată de unchiul meu, trecută pe numele Drăguș Mihai, și acesta a întrebat-o cum merge mașina, iar ea, obraznică: «Merge bine, de ce? Ești invidios?». Iar el a tras-o din mașină. Asta e bătaie? De ce exagerați?".

Drăguș, de la titular în națională la rezervă eternă

Prins la mijloc, Denis Drăguș a alunecat abrupt în carieră în toată această perioadă de dispute din viața privată. 

În toamna lui 2018 ajunsese titular în prima reprezentativă, Contra l-a folosit în primul "11" în ambele partide cu Serbia din Liga Națiunilor (2-2 și 0-0), iar cota lui pe portalul transfermarkt era de 6 milioane de euro. 

A câștigat și Cupa României cu Viitorul, Hagi își freca mâinile în așteptarea unui transfer spectaculos, dar plecarea la Standard pe 1,8 milioane de euro a venit la pachet cu declinul

Povestea dureroasă a prăbușirii unui fotbalist de top. VIDEO INCREDIBIL » Părinții îl imploră în lacrimi să le vorbească, el răspunde: 
Transferul la Standard Liege a venit la pachet cu declinul. Sursă foto: Imago

A prins foarte rar echipa la Liege, a urmat împrumutul la Crotone, unde a continuat pasa neagră: doar 171 de minute în 9 partide în Serie A, om de final de meci sau rezervă pe termen lung! 

Așteaptă actualul mercato cu sufletul la gură, mai are contract pe 3 ani cu Standard, dar probabil că belgienii vor încerca să-l plaseze din nou în altă parte. 

Deasupra tuturor acestor valuri continuă însă să plutească încordarea din relația cu părinții și un pol de tensiune cu efecte translatate spre gazon.

Interviu emoționant: "Ne-am pierdut copilul ..."

Într-un interviu pentru GSP, Drăguș senior face o serie de dezvăluiri sensibile: Suntem în depresie profundă! Ne-am pierdut copilul, suntem devastați. Eu și mama lui plângem non-stop, nu știm ce să mai facem ..." - CITEȘTE AICI interviul integral

VIDEO - Drăguș senior, mesaj în lacrimi pentru fiul său

Drăguș junior reacționează: „Jigniri, teroare, circ, păcănele”

Denis Drăguș a acceptat aseară să explice pentru GSP situația personală: "Am evitat mereu scandalurile și ăsta e motivul pentru care n-am vrut să abordez public relația cu părinții mei. Prefer să mă concentrez pe fotbal, pe familie, pe copil. 

Tata și mama au alimentat încontinuu scandalul, au zgândărit răni care se mai închideau, au jignit, au amenințat, au trimis mesaje urâte, am auzit vorbe nelalocul lor venite dinspre ei. Am încercat în repetate rânduri să lăsăm totul deoparte, și eu, și Vannessa, dar de fiecare dată problemele au reapărut cu aceeași intensitate. 

Eu sunt cel care am decis să mă separ un timp, Vanessa n-are nicio treabă. Din contră, ea m-a îndemnat mereu să vorbesc cu părinții, dar prefer momentan să stau cu mintea doar la fotbal și familia mea. 

Când spui că nu te interesează copilul, când faci circ, când vorbești atât de urât despre Vanessa și o agresezi, când ceri o grămadă de bani ca să-i joci la aparate, când terorizezi familia viitoarei mele soții, când invoci o mașină de lux pe care eu am plătit-o în proporție de 75 la sută, dați-mi voie, vă rog, să păstrăm distanța, măcar o vreme! Nu poți spune că mă iubești, când lansezi o colecție de minciuni despre mine".

Drăguș, în cărți pentru Olimpiadă 

Chiar dacă n-a avut un sezon strălucit la Crotone, Denis Drăguș se află pe lista extinsă de 61 de nume anunțată de Mirel Rădoi pentru Olimpiada de la Tokyo. 

Atacantul e născut în 1999, e eligibil pe criteriul de vârstă de la JO (jucători după 1 ianuarie 1997) și are șanse să prindă lotul final în condițiile în care mulți fotbaliști vor fi blocați de cluburi.

0,9 milioane de euroe cota actuală a lui Drăguș pe portalul transfermarkt.com

VIDEO / Arhivă: Denis Drăguș a fost la restaurantul lui Salt Bae

Citește și alte știri de actualitate:

EXCLUSIV Tatăl fotbalistului intervine în scandalul momentului: „Suntem în depresie profundă! L-am pierdut, suntem devastați!”

Conference League începe unde Stalin a deportat etnici români! FCSB merge într-un oraș aflat aproape de granița cu Mongolia și China

Aspectul care l-a surprins pe Șumudică la primul amical din Austria: „Incredibil!”

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (32)
muzzi
muzzi  •  21 Iunie 2021, 10:38
Postat de alenb pe 17 Iunie 2021, 09:56

Pai daca a tras-o din masina, care masina inteleg ca era proprietatea sotului, asta nu inseamna agresiune? Cum naiba te poti astepta ca respectiva femeie sa accepte prezenta socrului care a agresat-o la botezul propriului ei copil?

stai linistit, adevarul e probabil la jumate! nu e nici dracu` asa negru cum il prezinta Dragus,e mai mult gri, dar nici nevasta-sa nu e tocmai fecioara Maria! problema e ca isi spala rufele in public si nu e bine!

albertinhoo
albertinhoo  •  17 Iunie 2021, 21:31

Copile, nu mai joci nimic!

doxin
doxin  •  17 Iunie 2021, 19:59
Postat de dobrin pe 17 Iunie 2021, 17:06

Multumim, Vanessa! Asta ne mai lipsea la nationala, nu erau de ajuns Ianis, Razvan si George.

Cazul asta este descrierea perfecta a fotbalistilor romani, considerati jucatori cu potential ! Majoritatea pleaca si se intorc cu coada intre picioare sau se zbat prin ligile inferioare datorita alegerilor facut de ei.. Nu bagajelu e de vina, ci mentalitatea lor..

Vezi toate comentariile (32)
Comentează