INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FOSTUL CĂPITAN AL STELEI A PRIMIT LA AL HILAL TRICOUL CU NUMĂRUL 8

"Şeicul" Mirel Rădoi

Articol de GSP - Publicat luni, 19 ianuarie 2009 00:00

Mirel Rădoi a fost prezentat aseară, după primul său antrenament sub comanda lui Cosmin Olăroiu, şi a oferit cea dintîi declaraţie în arabă: "Sînt încîntat să joc la Al Hilal!"

Ajuns la Riad în noaptea de sîmbătă spre duminică la ora 2:00, fostul căpitan al Stelei a fost aşteptat la aeroport de secundul lui Cosmin Olăroiu, Cătălin Necula. Mirel a fost întîmpinat cu mare fast şi de oficiali ai clubului, dar şi de suporteri, unul dintre aceştia din urmă întrebîndu-l curios în limba engleză, înainte de a se fotografia cu el: "Tu eşti Rădoi?". "Da!", a răspuns Mirel cu întîrziere, neaşteptîndu-se la o astfel de întrebare din partea fanului.

Ieri dimineaţă, fostul căpitan al Stelei a trecut fără probleme vizita medicală, apoi a semnat contractul de joc pe următoarele trei sezoane şi a făcut cunoştinţă cu şeicul lui Al Hilal, Abdulrahman. Spre surprinderea celor prezenţi, Mirel a oferit şi prima sa declaraţie în limba arabă. "Sînt încîntat să joc la Al Hila!l", a spus Rădoi, care aseară a efectuat şi primul său antrenament sub comanda lui Olăroiu. La finalul şedinţei de pregătire, ex-stelistul a fost prezentat oficial, primind tricoul cu numărul 8. "Prefer să nu vorbesc prea mult şi să arăt ce am de spus pe teren" a fost mesajul lui Mirel Rădoi.

"Rădoi are nenumărate calităţi, pune foarte mult suflet în munca sa!"
Cosmin Olăroiu, antrenor Al Hilal

1,4 milioane de euro va cîştiga anual Mirel Rădoi la Al Hilal

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Campionate
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (7)
 •  24 Ianuarie 2009, 12:59

nu stiu ce sa mai cred.... acum citeva zile Radoi era terminat in viziunea unor "ziaristi", acum toate ziarele il folosesc pe Radoi sa isi umple prima pagina.... se pare ca in Romania se uita foarte repede ce sa spus. Mai rau este ca acesti "ziaristi" nu isi cer scuze cind afirmatiile lor sint dovedite false.

 •  19 Ianuarie 2009, 15:39

OLI STIE CE ZICE ASA E.SUCCES ACOLO MIRELE.

 •  19 Ianuarie 2009, 12:13

SUCCES MIRELE!!!FORZZA STEAUA!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează