INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  EUROPA LEAGUE

Nu le dă nicio șansă românilor de la Galatasaray în meciul cu Barcelona din Europa League: „Moruțan și Cicâldău sunt carne de tun”

Previziune sumbră înaintea meciului Galatasaray - Barcelona din Europa League: „Moruțan și Cicâldău sunt carne de tun”
Previziune sumbră înaintea meciului Galatasaray - Barcelona din Europa League: „Moruțan și Cicâldău sunt carne de tun”

Articol de GSP - Publicat joi, 10 martie 2022 13:54 / Actualizat joi, 10 martie 2022 14:11

Barcelona și Galatasaray se înfruntă în această seară, de la ora 22:00, în manșa tur a „optimilor” Europa League. Românii Alexandru Cicâldău (24 de ani, mijlocaș central) și Olimpiu Moruțan (22, mijlocaș ofensiv) fac parte din lotul lui Galatasaray și sunt anunțați titulari de presa turcă.

Sorin Cârțu, fostul mare fotbalist și actualul președinte al Universității Craiova, crede că Moruțan și Cicâldău nu vor avea șanse în fața Barcelonei, echipă aflată în mare formă, neînvinsă în 2022.

De 8 ori mai puțin decât Tănase » Tavi Popescu are un salariu foarte mic la FCSB: și în Liga 2 se câștigă mai bine!
FCSB
De 8 ori mai puțin decât Tănase » Tavi Popescu are un salariu foarte mic la FCSB: și în Liga 2 se câștigă mai bine!

Sorin Cârțu: „Moruțan și Cicâldău sunt carne de tun”

„La ce formă are Barcelona, Moruțan și Cicâldău sunt carne de tun! Dacă îi bagă, cred că le arată pisica: vezi, sunt străini, nu fac față. Și mi se pare normal ca un străin, dacă-l aduci, să fie mai bun decât unul de-al tău. Să vedem și antrenorul ce alege, dar va fi greu. Dacă au făcut o impresie proastă pentru turci, e greu să și-o acopere în meciul cu Barcelona.

9 milioane de euroeste cota lui Cicâldău, potrivit transfermarkt.com

Să le pui în spate rezultatele astea dezastruoase de la Galatasaray e foarte mult. Acolo e un context de împrejurări. Cicâldău, dacă va schimba echipa și va ajunge la o echipă din fotbalul italian, va putea ieși în evidență, uită-te și la Marin, la evoluțiile lui de la Cagliari”, a spus Sorin Cârțu în această dimineață la Pro X.

Moruțan și Cicâldău, puși pe lista de transferuri de antrenorul lui Galatasaray

Potrivit turcilor de la Fotomac, antrenorul Domenec Torrent a început planificarea viitorului sezon și a întocmit o listă de jucători pe care nu îi mai dorește din vară. Moruțan și Cicâldău, aduși la Galatasaray de legendarul Fatih Terim, sunt considerați „inadecvați” de Torrent.

Tehnicianul trupei „Cim-Bom-Bom” consideră că cei doi români „nu sunt la nivelul lui Galatasaray” și i-a pus pe lista jucătorilor de care ar dori să se despartă. Conform sursei citate, Domenec Torrent a criticat strategia de transferuri din mandatul lui Terim

30 de meciuria jucat Moruțan la Galatasaray în acest sezon. A marcat 3 goluri și a oferit 4 pase decisive în toate competițiile

Citește și:

Ucrainenii au publicat averea pe care Mircea Lucescu o are blocată în bănci!

PSG, făcută praf de presa franceză: „PSG nu e un club, ci un circ” + „Umilință mai mare decât cu Barcelona”

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Ședința s-a încheiat! Cristiano Bergodi a plecat OFICIAL de la Rapid: „Mulțumim pentru momentele frumoase”


Comentarii (2)
lake1001
lake1001  •  10 Martie 2022, 16:42

Cicăldau are ofertă de la Samdoria, iar Moruţan de la Voluntari. Cicăldău se transferă la o echiopă suprioară, Moruţan este dat afàră. Nu putem compara un fotbalist cu un antitalent imprumutat la Galata.

131668434566273
Razvan Mihailescu  •  10 Martie 2022, 14:42

Turcii cu fotbalul lor, inclusiv Galeata, traiesc din amintiri ca si Craiova, un campionat de circari, sper sa i execute de la 4 in sus in seara asta

Vezi toate comentariile (2)
Comentează