INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ARSENAL - SUNDERLAND

Spaima ”tunarilor” » Pantilimon revine pe Emirates: sezonul trecut românul a adus punctul salvator pentru Sunderland chiar în meciul cu Arsenal

La cei 2,03 metri ai săi, Pantilimon e imbatabil în jocul aerian
La cei 2,03 metri ai săi, Pantilimon e imbatabil în jocul aerian

Articol de - Publicat sambata, 05 decembrie 2015 00:00

Goalkeeperul ”pisicilor negre” are cele mai multe parade dintre toți portarii, după 14 etape scurse din actuala stagiune: 58.

Costel Pantilimon se întoarce azi pe Emirates, arena unde a salvat-o pe Sunderland de la retrogradare în finalul stagiunii trecute. Opt parade i-au numărat jurnaliștii la acel 0-0 cu Arsenal!

"Un meci care va rămîne în memoria colectivă mai ales pentru intervențiile uluitoare ale portarului român", nota atunci tabloidul Daily Star. "A făcut una dintre acele partide care nu se uită multă vreme", potrivit Daily Mail.

Pe Panti nu l-au uitat nici "tunarii", cărora le-a scos peri albi în mai, nici site-ul Premier League, care l-a desemnat "cel mai bun goalkeeper din campionat în acest moment". Argumentul decisiv: 58 de parade, cele mai multe, în 14 etape scurse din această stagiune.

Același Premier League notează că revenirea lui Sunderland din ultimul timp, victorii consecutive la Crystal Palace și cu Stoke, se datorează atît noului manager, Sam Allardyce, cît și "tricolorului": "Forma lui de excepție a cîntărit enorm".

Și pariază totodată că azi, "Pantilimon va fi din nou în prim-plan. Mereu a apărat bine împotriva adversarilor puternici".

"E și vina lui!"

Colegul lui Panti de la națională, Tătărușanu, nu trece printr-o perioadă la fel de bună. Portarul Fiorentinei a greșit luni, cu Sassuolo (1-1), iar cotidianul Il Corriere Fiorentino susține că "e și vina lui" dacă apărarea Viola, cîndva prima, a ajuns a 4-a în Serie A, cu 12 goluri primite în 14 etape. Este și motivul pentru care, înaintea meciului cu Udinese, de mîine, îl somează: "Tătă, închide poarta. Acum e momentul!".         

3 meciuri fără gol primit are Pantilimon în 6 etape cu Sam Allardyce pe bancă

Panti e peste Cech, adversarul de azi!

Portar Echipa Intervenții salvatoare
Pantilimon Sunderland 58
Howard Everton 55
Butland Stoke 54
Guzan Aston Villa 48
Cech Arsenal 45

Citește și:
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Superliga
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cupa Romaniei
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
La 22 de ani, a fost numită antrenor principal la echipa băieților » Ce a sesizat după primele antrenamente
Campionate
La 22 de ani, a fost numită antrenor principal la echipa băieților » Ce a sesizat după primele antrenamente
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează