INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FENERBAHCE - KAYSERISPOR

Șumudică i-a șocat pe turci după revenirea formidabilă din deplasarea cu Fener: "Am o gaură în pantaloni" :D

Articol de GSP - Publicat luni, 30 octombrie 2017 21:53

Kayserispor, echipa antrenată de Marius Șumudică, a remizat pe terenul lui Fenerbahce, scor 3-3. Echipa românului a deschis scorul, apoi a fost egalată și s-a văzut condusă cu 3-1. Kayseri a revenit pentru un egal în minutul 6 al prelungirilor.

VIDEO cu golurile

"Aș vrea să-i ferlicit pe jucători pentru că au revenit de la 1-3, nu s-au certat între ei, au fost încrezători. Am obținut un rezultat bun, meritam acest punct, cred că e unul dintre cele mai bune meciuri jucate de echipa mea până acum.

Îmi amintesc că am venit aici în urmă cu cinci ani cu Vaslui și am remizat, 1-1 (n.r. în august 2012, iar la retur s-au impus turcii cu 4-1). Acum mi-am distrus și pantalonii, mi s-au rupt când ne-am bucurat în prelungiri. Un jucător m-a împins, m-am rănit la genunchi și am și o gaură în pantaloni acum. Şi Mourinho se manifestă la fel când simte că echipa lui e dezavantajată. Eu am inima mai mare şi sunt vulcanic", a declarat Șumudică la finalul meciului.

Conform presei din Turcia, Șumudică și-a rupt pantalonii în momentul când jucătorul Shamil Chinasaz a sărit pe el după golul de 3-3 din minutul 90+6.

Citește și:
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
Superliga
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de Liga a 4-a!
Campionate
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de Liga a 4-a!
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Campionate
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (3)
ray51
ray51  •  31 Octombrie 2017, 15:04

Las' ca-ti da patronul de-o mie do ori valoarea pantalonului rupt...

mere_acre
mere_acre  •  31 Octombrie 2017, 08:36

io credeam că-n curte bate vântu' !

corectu
corectu  •  31 Octombrie 2017, 07:44

Tot cu bulanul(scuzati)Sumi?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează