INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ARABIA SAUDITĂ

VIDEO Marius Șumudică îl afundă pe Daniel Isăilă » Budescu și Găman au colaborat la unul dintre goluri

Marius Șumudică îl sărută părintește pe Valerică Găman pentru reușita sa
Marius Șumudică îl sărută părintește pe Valerică Găman pentru reușita sa

Articol de GSP - Publicat vineri, 28 decembrie 2018 16:12

Al Shabab, echipa antrenată de Marius Șumudică, a învins în deplasare pe Al-Hazem, formația pregătită de Daniel Isăilă, scor 3-1, într-un meci din etapa a 15-a din campionatul Arabiei Saudite.

Fundașul Valerică Găman a marcat cu capul pentru Al Shabab în minutul 22 din pasa lui Constantin Budescu. Celelalte reușite ale formației în care ambii români au fost integraliști au purtat semnăturile lui Arthur și Somalia. Golul de onoare al lui Al-Hazem a fost înscris de Alemao.

Daniel Isăilă se află într-o situație critică, echipa sa fiind pe locul 14, cu 14 puncte, și aflându-se la retrogradare. De partea cealaltă, Al Shabab e pe poziția a treia, cu 29 de puncte, la șase lungimi în spatele liderului Al-Hilal, care are un meci mai puțin.

Citește și:
Cum arată avionul „Mircea Lucescu”, primul Boeing 737 MAX 8 intrat în flota TAROM » GSP a zburat la bordul aeronavei
Special
Cum arată avionul „Mircea Lucescu”, primul Boeing 737 MAX 8 intrat în flota TAROM » GSP a zburat la bordul aeronavei
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Stiri extrasport
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Campionate
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Veste majoră: ce se întâmplă cu transferul lui Tavi Popescu!
Superliga
Veste majoră: ce se întâmplă cu transferul lui Tavi Popescu!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  29 Decembrie 2018, 21:04

Shumi face ce face si-i nenoroceste pe ... romani. Nu-i prima oara. Deh, e profesionist!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează