)
Articol de Alin Buzărin - Publicat sambata, 14 iunie 2025 21:42 / Actualizat sambata, 14 iunie 2025 21:48
Ce-am construit ziua nu s-a dărâmat noaptea, ci într-un interval de doar patru minute.
Am fost aproape de un rezultat istoric, am condus timp de 80 de minute (intervalul 4-85) o echipă de aproape 10 ori mai valoroasă decât a noastră. Pe cotații Transfermarkt noi prețuim 28 de milioane de euro, spaniolii 262.
Râul, ramul
Am dat un gol fabulos prin Louis Munteanu, adevărată capodoperă îndosariabilă în orice album de golazzo-uri. Ne-am apărat apoi ca la Rovine, ca la Călugăreni și ca în alte localități istorice ale căror nume ilustrează harul defensiv al poporului nostru. Vreme de aproape un ceas și jumătate teoria ogoarelor pârjolite și a fântânilor otrăvite a funcționat perfect.
Timpul distrugerii, mult mai scurt decât timpul construirii
Apoi au intervenit miturile fundamentale ale poporului român. Nu resemnarea mioritică, ea nu s-a arătat la Bratislava. Ci mai degrabă năravul de a nărui într-un timp extrem de scurt ceea ce se clădise cu atâta muncă. Întâi eliminarea lui Blănuță, apoi golul egalizator, de la 25 de metri. Plonjon târziu Sava (extraordinar până în acel moment) , lipsă de reacție a mijlocașilor centrali.
În fine, golul al doilea, pe eroarea lui Matei Ilie, unul dintre eroii minutelor de până atunci. Surparea edificiului nostru s-a produs cu zgomot, mai puternic decât zgomotul de construcție făcut până atunci de unsprezece meșteri mari, calfe și zidari. Cine pretinde că timpul distrugerii e mult mai scurt decât al construcției are încă un argument în acest meci.
Apărarea ne era singura șansă
Probabil că mulți vor căina tactica noastră nu doar defensivă, ci de-a dreptul cinică, cu o posesie a ibericilor de peste 70 de procente și cu toată echipa României masată în propriii 30 de metri, ba chiar în propriul careu.
Însă nu aveam altă șansă, diferența netă de valoare nu ne permitea altceva decât această cazemată galbenă, care, cu trecerea timpului, credeam că ne va ferici cu un rezultat imens, adică o victorie la nivel de ”tineret” în fața Spaniei, pe care n-o mai bătuserăm de aproape o jumătate de veac, de când bunicilor de astăzi, Marcel Răducanu, Cârțu sau Radu II, abia le mijeau tuleiele.
Am fi putut-o obține dacă n-ar fi fost acele minute de black-out. De ce la 1-1, după ce am luat primul gol, nimeni n-a comandat păstrarea rigorii tactice? Un egal în fața unui asemenea adversar era aproape la fel de bun ca și succesul.
Am avut și noi penalty!
Să mai vorbim și de arbitrajul șmecheresc? Spaniolii au primit acel penalty, dictat de VAR (ratat de Joseph în prima repriză) ca în cartea de povești despre Negreira. Am avut și noi un penalty, atunci când șesarul lor s-a așezat cu mâna pe minge în propriul careu, ca pe o pernă pe care ar fi vrut să se culce. Dar de data aceasta justițiarul VAR n-a mai băgat de seamă, deși reluările rulau pe tabela stadionului, isterizând miile de români din tribune.
Înainte de turneu nimeni n-avea pretenția să facem minuni cu Italia și cu Spania, și nici nu le-am făcut. Dar acele trei minute fatale parcă prea seamănă cu ”pe Argeș în jos, pe un mal frumos”... Iar noi, cu aripi de șindrilă....
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
