)
Articol de Cătălin Striblea - Publicat joi, 09 decembrie 2021 13:38 / Actualizat joi, 09 decembrie 2021 13:47
Cred că România are un obiectiv realist la Campionatul Mondial de handbal feminin: să fie în primele zece. Speranțele - sau mai curând închipuirile noastre - sunt mai mari, pentru că avem obiceiul de a ne raporta la trecut, mai repede decât la viitor. Cred că și mai important este să vedem pe unde suntem fără Cristina Neagu.
Primul meci important ne-a arătat exact. Dar cum istoria nu ne ajută cu Norvegia, propun să luăm în calcul doar primele 20 de minute care au fost mai bune. Ce-am văzut? Că putem avea un portar de clasă mondială, cu puțin noroc și muncă. Naturalizarea Iuliei Dumanska este un moment bun al handbalului nostru.
Apoi, avem curaj, nu ne tremură mâna și nici mintea. Avem mai multe combinații decât de obicei, nu ne bazăm pe un singur om. Nu ne-am apărat deloc bine, am luat goluri cam la fiecare atac. Nu avem forță să oprim niște atlete desăvârșite precum norvegiencele.
Cu Țările de Jos va fi și mai greu. Eu le consider mai bune decât Norvegia, dar să avem răbdare. Și un pic de atenție. De fapt, pentru viitorul nostru, retragerea Cristinei este doar una dintre probleme. S-ar putea să fim în fața unei chestiuni profunde, greu de rezolvat, dar pentru asta trebuie să recapitulăm niște lucruri care s-au întâmplat în handbal în ultimii ani.
În primul rând, câteva primării aduc copii să joace handbal. București, Brăila, Brașov, Vâlcea sau Bistrița fac eforturi ca sportul să rămână în viață. Nu sunt singurele. Și nu dau bani doar la profesioniști. E lăudabil și că sunt câteva programe de marketing care spun că handbalul este încă un sport cool. În plus, salut existența centrelor de excelență pentru juniori. Sunt sponsori mari în Liga Florilor și la Națională. Și câteva zeci de jucătoare de top au ales să vină în România.
Chestiunea cluburilor profesioniste plătite din bani publici și a salariilor mari merită discutată. Părerea mea este că, în absența unui program juvenil puternic pe lângă echipele astea, nu se face decât drenarea banului public.
Dar…
În ultimii ani s-a petrecut un fenomen spectaculos în handbalul nostru. Printre cei mai buni antrenori din lume au venit în România. Federația și-a făcut un scop din acest implant. Este adevărat, probabil și după un protest mut al jucătoarelor de top care nu au mai vrut să lucreze cu români.
Xavi Pasqual, Martin Ambros, Tomas Ryde, Kim Rasmussen, Jaume Fonte au dorit să lucreze aici, fie la Naționale, fie la cluburi. Doar că niciunul dintre ei nu a reușit să producă acel declic care să ne întoarcă spre marea performanță. Reușitele lui Rasmussen și Ryde sunt acum excepționale și îndepărtate. Iar Xavi Pasqual și-a construit o bulă, să zicem drept.
Mai mult, toți cei pe care i-am numit au avut parte de o primire mai curând ostilă, suspicioasă, uneori agresivă. Au fost respinși. Cel puțin nordicii au plecat șocați de aici. Scrierile lui Ryde de pe Facebook despre România ne dezvăluie un sistem putred și îi lasă cu gura căscată pe toți cei care citesc. Iar Rasmussen spune la plecarea din România că nu mai poate lucra într-un loc în care toate valorile pe care le are în viața sa au fost puse la încercare săptămânal.
E oare prea mult? Suntem atât de diferiți? Este România greșită sau străinii foarte răi cu noi?
În lucrările sale privind psihologia poporului român, profesorul Daniel David spune că instituțiile de tip european sunt greu aplicabile în România din pricina modului în care funcționează societatea noastră. Dacă Europa prețuiește individul și performanța sa, societatea noastră este colectivistă. Adică nimeni nu este lăsat să crească, nimeni nu e prețuit dacă muncește mai mult și este tras mereu înapoi. Astfel, orice instituție europeană adusă aici are viață grea sau deloc.
Profesorul David scrie complicat, ca la facultate. Ryde a spus-o mai simplu pe Facebook: suntem dominați de vechea gardă comunistă și coruptă. Orice încercare de reformă va duce la ruperea gâtului.
Or, înainte de a comenta orice despre Națională, performanță, lideri, Federație, gardă nouă sau veche, trebuie să spunem un lucru.
Sistemul propus de societatea românească pentru handbal este depășit de standardele din alte țări. Acestea au lucrat mai repede și mai bine și ne dau clasă. Orice schimbare a fost respinsă.
La noi, o parte din sistem încă ovaționează modul de obține rezultate propus de Gheorghe Tadici. Iar astăzi, respingerea implantului este greșită și mai ales păguboasă. Și ea ascunde interese oneroase.
Iar dacă e să bifăm un alt eșec, măcar să-i știm cauza.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
