OPINII  »  EDITORIAL

Coregrafie cu Vlad Iacob

Articol de - Publicat joi, 21 iulie 2022 14:29 / Actualizat joi, 21 iulie 2022 15:18

Noul administrator special dinamovist anunță renașterea clubului. Dar v-ați întrebat vreodată cum ajungi administrator special?

Se prelungește senzația de roman de ficțiune la Dinamo. Distopie este termenul la modă. Numirea lui Vlad Iacob în funcția de administrator special, urmată de niște declarații suprarealist-optimiste ale acestuia nu ar trebui să îi liniștească în vreun fel pe suporteri. 

Șocul retrogradării îi face imuni la promisiuni despre investitori care vor sosi pe Mercedesuri albe. Dar traficul de iluzii nu costă nimic.

Unii ca noi ce șanse ar avea?

Câteva întrebări ca bază de discuție. Cum procedezi să ajungi administrator special sau judiciar? Te înscrii la un concurs? Vii pe bază de recomandare? Și a cui recomandare? A cui pilă e musai să fii? 

Și, care trebuie să fie profilul profesional ca să accezi într-o asemenea funcție? Sau e vorba mai degrabă de un profil familial? E muncă patriotică serviciul ăsta sau presupune și oarece câștiguri? Și cum și de unde din moment ce vorbim despre un club în nedeclarată stare de faliment?

Ca să închei. Ce șanse are unul ca mine și ca tine, cititorule, să ajungă administrator al unei insolvențe la un club cu nume? Sau fără nume. Te duci la Lotus SRL, te tunzi și spui frizerului șef că vrei să (con)duci clubul din Ștefan cel Mare pe cele mai înalte culmi ale Ligii a 2-a?

Coregrafie cu Vlad Iacob
Vlad Iacob (foto) a fost numit administrator special la Dinamo

Tare-n tată

Poate că omul care i-a luat locul în schemă lui Iuliu Mureșan e o persoană nu doar animată de intenții nobile, ci și un abil manager. Ca să afli lucruri e bine să citești și presa „locală”, nu doar pe cea „centrală” (stupide sintagmele acestea cu presa locală și centrală!). 

Spre exemplu, site-ul alba24.ro ne ajută cu câteva date biografice și mici ponturi extrabiografice despre Vlad Iacob. Așadar. Originar din Sebeș, Vlad este fiul lui Dorin Iacob, cunoscut om de afaceri, mai nou analist politic la Realitatea TV și, nu în urmă cu un secol, unul dintre personajele influente din anturajul fostului președinte Traian Băsescu. Legendă urbană sau suburbană, la vremea respectivă, cică tăticul lui Vlad ar fi fost în cărți pentru șefia SRI.

Consătean cu Șerdean

Sigur că oamenii nu trebuie judecați după meritele, păcatele sau averea tatălui. Votat în funcție cu unanimitate de voturi de Adunarea Generală a Acționarilor Dinamo 1948, Vlad Iacob, absolvent de ASE, a venit la Dinamo cu un impozant masterat în „Football Business” la Johan Cruyff Institute. 

Și, potrivit unor surse din interiorul clubului, cu susținerea fostului viceprimar de Sebeș, nimeni altul decât sulfurosul Dorin Șerdean, deținătorul buclucașelor acțiuni ale conchistadorilor spanioli. Interesant, vedeți cum se leagă lucrurile?

DDB este principalul partener al clubului. Avem și parteneri comerciali cu care am semnat deja și cu care suntem în discuții avansate. Dinamo e un brand enorm. Interesul există, negociem, Dinamo va avea o audiență foarte ridicată pentru Liga 2. Cu siguranță, vom atrage partenerii potriviți. Există și discuții cu investitori, dar vreau să anunț că nu va fi o tragedie dacă acești investitori nu vor apărea foarte repede alături de club. Ne vom descurca, vom avea stabilitate financiară și vom lupta pentru promovare
–Vlad Iacob la Radio Dinamo 1948

Amintiri din copilărie

Adăugați la aceste declarații de un optimism debordant și numirea lui Ovidiu Burcă în funcția de antrenor, „absolvent de psihologie, un tip care folosește cele mai noi metode din fotbal, principiile sănătoase din fotbalul European” și avem imaginea unui club care va renaște mai puternic, mai înfricoșător pentru rivalele care acum îi plâng de milă. 

În context, mi-a plăcut mult evocarea amintirii de la meciul Dinamo-Steaua 4-2, când pe atunci ultrasul Vlad Iacob a scăpat primele două goluri din cauză că „țineam «coregrafia» deasupra capului”.

Pe unde mergem în era civilizației digitale?

Bineînțeles că era vorba de scenografie, nu de coregrafie, că nu dansa vreun Nureev pe acolo. Dar ce mai contează? Poate contează totuși datoria de 8 milioane de euro care nu va fi astupată nici cu ajutorul noul sponsor, o casă de pariuri care, tot așa, mizează pe cifra 8. 

Datoria nu este nici coregrafie, nici scenografie, nici regie. Iar „uriașul brand Dinamo” invocat de proaspătul administrator special mi se pare că, în acte, este la domnul Nicolae Badea. În era civilizației digitale, toate drumurile trec prin Computerland.


Comentarii (15)
istet10
istet10  •  22 Iulie 2022, 17:17
Postat de vioduru67 pe 22 Iulie 2022, 07:33

Articol plictisitor și tendențios al d-lui Geambașu! De ce nu lăsați omul sa arate de ce e în stare? Dacă e absolvent de Footbal Business o ști și omul ceva din ale fotbalului! Dinamo e jos de tot ,ce ne costă să-i dăm o șansă omului? D-voastră ca de obicei căutați doar răul! FORZA DINAMO!!!!

Acelasi discurs. Sa lasam omul sa incerce. Dupca incercare, dezastr, dar ii dam cu forzza d.

therealreddog33
therealreddog33  •  22 Iulie 2022, 13:22

Trist dar adevărat. Numai cine e orb sau refuză să privească adevărul în față, numai acela nu înțelege ce se întâmplă acum la Dinamo. Din păcate suntem în pragul falimentului, cu sau fără administrator special. Sportiv ne-au bătut pana și cluburi de liga 3 prin amicale. Ce ar mai fi de spus?

vioduru67
vioduru67  •  22 Iulie 2022, 07:33

Articol plictisitor și tendențios al d-lui Geambașu! De ce nu lăsați omul sa arate de ce e în stare? Dacă e absolvent de Footbal Business o ști și omul ceva din ale fotbalului! Dinamo e jos de tot ,ce ne costă să-i dăm o șansă omului? D-voastră ca de obicei căutați doar răul! FORZA DINAMO!!!!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează