)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat joi, 20 mai 2021 18:27 / Actualizat joi, 20 mai 2021 18:31
Fotbalul românesc nu este oglinda societății, hai să nu mai mânjim societatea!
Mi-ar plăcea să am psihicul lui Toni Petrea. Serios, mi se pare de invidiat omul acesta care tocmai și-a anunțat plecarea de la FCSB. Calm, liniștit, zâmbitor, politicos. Solar, străin de orice emoție, numai bun de exemplu să lucreze ca genist, să dezamorseze bombe și să taie firul blestemat, iar apoi să spună "Cu drag, vă urez o zi bună, fără explozii!".
Aș mai fi zis că tipul este zen, cuvântul acela la modă, dar nu cred că antrenorul vicecampioanei își extrage fluxul pozitiv din filosofia budistă, cu ramura ei japoneză. Nu, Toni Petrea este un produs sută la sută românesc și ilustrează pe deplin ideea aceea teribilă că veșnicia s-a născut la sat. Acolo unde oamenii au învățat să trăiască sub vremuri.
"Hățișurile"
Toni Petrea a trăit un sezon fotbalistic ca slujbaș supus în satul cât țara al lui Gigi Becali. La interviul de după meciul pierdut în fața Craiovei, omul nostru a caracterizat perioada respectivă ca o experiență foarte utilă și interesantă. Deși a pierdut campionatul, Petrea ne-a îndemnat să luăm aminte la părțile pozitive, adică apetitul ofensiv al unei echipe tinere ori amănuntul că FCSB s-a aflat în fruntea clasamentului în majoritatea timpului.
Vorbea serios, iar atunci când reportera a insistat, spunându-i textual că "domnul Becali a recunoscut în repetate ocazii că el ține «hățișurile»", Petrea a ieșit din încercuire cu eleganță spunând că nu are ce să mai comenteze.
De ce acceptă? Uite-așa!
De reținut asta cu hățișurile. Hățuri, hățișuri, totuna. Și poate că gura reporterului adevăr grăiește, acolo la FCSB sunt și hățișuri. Dar locul continuă să atragă, dovadă interesul lui Marius Șumudică. De ce acceptă toți oamenii aceștia să fie umiliți de patron și ironizați de noi ceilalți? Pentru că într-o lume a fotbalului cum este cea de la noi, dar nu numai, niciun compromis nu este prea mare, nicio abdicare de la principiile profesiei nu este de neiertat.
Vedeți cât de caraghios sună toate noțiunile acestea în relație cu fotbalul? Dar cât de importante sunt ele în lumea cealaltă, aceea în care trăim și muncim noi, sigur, pe bani mult mai puțini.
O imagine-simbol
Vergil Andronache era mai an marioneta lui Becali, acum face tumbe în vestiarul CFR-ului. Să nu ne mire viitoarea destinație a lui zen Toni Petrea, care o fi ea. Și dacă le spui acestor oameni că își calcă în picioare meseria și onoarea numai pentru bani, ți-o aruncă în față pe aia cu grija pentru familie. De parcă noi, ăștilalți, luptăm ca ai noștri să moară de foame. Urâtă lume, pestilențial miros.
Și, peste toate, mă mai urmărește o imagine-simbol din ultima etapă a play-off-ului. Butonam telecomanda și la un moment dat am sărit de pe DigiSport 1, unde un jucător se tăvălea de durere. De fapt, trăgea de timp. Am dat pe 2, se dădea de ceasul morții altul. Apoi pe 3, apoteotic, aceeași poveste. Așa arată fotbalul nostru. Chiote indecente, vaiete false, minciuni, prefăcătorie, limbă de lemn, parșivenie. Și tatuaje. Și permise false. Și păpuși siliconate. Și mai puneți voi.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
