OPINII  »  EDITORIAL

Trebuia Borcea „Spock” să murdărească peisajul!

Articol de - Publicat marti, 30 mai 2023 14:24 / Actualizat marti, 30 mai 2023 17:13

Totul a fost perfect pentru Dinamo, a bătut Argeșul cu 6-1 până a apărut fostul investitor, căutat cu nesaț de televiziuni. Și o veste mare pentru piteșteni de la primarul Gentea. Lasă echipa și se ocupă de oraș!!

Specialiștii anunțaseră, analiștii decretaseră. Dinamo nu are nicio șansă împotriva lui FC Argeș. Buzăul va fi un mizilic pentru UTA, Bătrâna Doamnă. Ți se comunica asta pe tonul acela ritos care exclude opinii contrare venite de la oameni care au dat mai puțin cu șpițul în minge. Pe scurt, se proclamase supremația rasei albe a SuperLigii în fața impurilor din Liga 2. Cum se zice acum, epic fail. Eșec total. Căci și acel 0-0 al Aradului cu Gloria este cumva la fel de rușinos ca acest șocant 1-6 al Argeșului cu Dinamo.

Solidaritate, camaraderie

Persistă impresia de torent de vară de după meciul reușit de Dinamo. Jocul echipei antrenate de Ovidiu Burcă ar trebui să fie model și motiv de îngrijorare pentru blazații viitori adversari din prima ligă. Presupunând că totuși la Pitești nu se va produce un cataclism cosmic. Dinamo arată bine fizic, construiește fluid pe trasee care îmbină repetiția cu improvizația și beneficiază de calitatea tehnică a unor oameni ca Ghezali, Iglesias, Bena sau Larrucea care se vede că au deprinderile corecte ale meseriei de fotbalist.

Peste toate, impresionează solidaritatea jucătorilor. Întrajutorarea, camaraderia. Forța grupului încetează să mai fie un clișeu și funcționează ca o armă. Nu există nucleul dur al românilor sau aripa privilegiată a străinilor.

Oamenii

Meritul pentru reprezentația de gală de pe Arena Națională este al lui Ghezali și al coechipierilor struniți cu calm de pe marginea terenului de Ovidiu Burcă. Entuziasmul suporterilor, nu neapărat al "profesioniștilor" din galerie, ci mai ales al celorlalți, deopotrivă bărbați și femei, părinți și copii, nepoți și bunici, persoane serioase pe care le vezi mai degrabă în fața unui laptop cu ochelarii pe nas, a compus o atmosferă umană și caldă, desprinsă măcar pentru o seară de golănia cotidiană a stadioanelor. Iată că se poate și altfel! Și ar trebui să se poată nu doar la Dinamo București.

O rază de speranță de la Gentea

La dezastrul Piteștiului a contribuit cu sârg Piteștiul. Bisericuțele, vestiarul dezbinat, blazarea, obrăznicia unor personaje ca Jobello sau Koubemba, figurația lui Garita, antrenorul slab, totul a fost croit pentru un eșec răsunător. Care va consfinți, probabil, falimentul managerial al unui club care mai are legătură cu Dobrin și Mutu doar geografic. Există însă și efecte colaterale binefăcătoare ale acestui colaps pentru locuitorii municipiului Pitești. Primarul Gentea, omul care taie, spânzură și demite la FC Argeș, a făcut un anunț mare pentru cetățenii care l-au ales.

"Voi renunța, rușinea e prea mare. Această echipă să uite de mine! Din seara asta eu voi renunța și mă voi ocupa de problemele comunității mele. Sunt devastat, sunt șocat", a spus Cristian Gentea.

Jobello și banii comunității

Înțelegeți? Piteștenii trebuie să le mulțumească lui Lamine Ghezali, Gorka Larrucea și Alexandru Pop că primarul lor va începe, în sfârșit, să se ocupe de problemele comunității, adică exact rațiunea pentru care a fost ales. Grație felului în care alde Jobello a înțeles să dea de pământ cu tricoul la schimbare, sunt speranțe că pe viitor banii comunității nu se vor mai scurge către o echipă care ofensează și noțiunea de mercenariat.

Țineți-l la distanță pe armăsar!

Trebuia Borcea „Spock” să murdărească peisajul!
Cristi Borcea vs. Spock din Star Trek

A fost la meci și Cristi Borcea. Indigestă prezență. Proaspăt vopsit, bine tăiat și cu tratamentul cosmetic vizibil de la o poștă, cel care seamănă tot mai tare cu personajul Spock din Star Trek a făcut pe misteriosul și s-a afișat cu un posibil investitor. Ca niște adevărați binefăcători, dânșii așteaptă demolarea vechii arene și construirea noului stadion în Ștefan cel Mare. Adică încă o pomană de la statul român din care să se înfrupte șmecherii. Sper că totuși în România s-au mai schimbat niște lucruri între timp, iar indivizi ca armăsarul "Spock", corupătorul de judecătoare, să fie ținuți la distanță.


Comentarii (31)
MIRCEAVULCANESCU
MIRCEAVULCANESCU  •  02 Iunie 2023, 11:06

ideea este alta. pe roman nu-l poți opri din rus în a găsi colosale asociații de imagini de ... de... Borcea este și va ramine un butelia care ar fi trebuit închis alaiuri de mitica Dragomir. badea un duplicitar ordinar care tace din gura cu privire la fostul cumnat popovicoiu căsătoriți cu fetele lui ioan Dincă Teleagă politrucul ceaușist și ele ofițer de Secu. mi-e sila pe ce mini a căzut țară după ce Secu l-a trădat pe nea nicu dar și alții. nea nicu ramine precum o floare pe lingă buruienile astea parvenite care ridicat tupeul, minciuna, populismul, parvenirea, șmecheria, cameleonismul, dorința de avere la rang de virtute. și este normal sa îl vezi pe unul sau altul care au făcut pușcării pe furt și unde acolo au făcut disc poteca facind pușcăria frumoasa pentru el nu cum alții au suferit în pușcării. banul nu tu eroii neamului nu tu cultura neamului. păsărica cit mai multa copii făcuți ca la Crevedia și totul pe banii șmecheriți prin tot felul de afaceri murdare. Nu știe sa acorde un subiect cu predicatul și arata lui Dinu care sunt cărțile lui. Banul. Dar mai este și creștin tata ca nu se știe. Cununa , botează lege cu cruci de un metru pina c e la Colt da de o fătucă inzestrata dar avind c creier putin. categoric c este de riscul curcilor cum arata acest mongoloid de Teleorman sau dimbovita. ce ar fi spus Eliade de făcătură asta? Dar Caragiale?

ArchBishop
ArchBishop  •  01 Iunie 2023, 07:01
Postat de ArchBishop pe 31 Mai 2023, 22:10

Stimabile ***, comparația din titlu e deplasată din două motive: 1. Jigniți amintirea lui Leonard Nimoy (Spock, pentru profani), prin asocierea cu personajul de bâlci Borcea; si 2. Recurgeți la ironii ieftine care nu vă fac cinste, ca jurnalist serios.

Și dacă tot ne batem joc de aspectul fizic al oamenilor, al dvs. îmi amintește de un rechin-ciocan.

ArchBishop
ArchBishop  •  01 Iunie 2023, 06:59
Postat de ArchBishop pe 31 Mai 2023, 22:10

Stimabile ***, comparația din titlu e deplasată din două motive: 1. Jigniți amintirea lui Leonard Nimoy (Spock, pentru profani), prin asocierea cu personajul de bâlci Borcea; si 2. Recurgeți la ironii ieftine care nu vă fac cinste, ca jurnalist serios.

Ia te uită, stimabilul "*** judecă total pe dos când cineva îi face fix aceeași figură (de stil?) pe care a aplicat-o în titlul articolului. Cu ce vă credeți mai presus de noi, stimabile, de vă permiteți acest comportament grețos?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează