Protestele care ne fac foarte mult bine

• Galeriile CSA Steaua și FCU Craiova au/vor boicota prezența pe stadioane, protestând împotriva unor măsuri despre care chiar șeful antidiscriminării din România susține că n-au bază legală. Ce e greșit?
• Radu Drăgușin, un puști de 19 ani, nu pune capul în pământ și întoarce spatele naționalei de tineret după ce a fost umilit, la precedenta acțiune, de către Florin Bratu. De ce trebuie acuzat?

1. Suporterii protestează. Ce e greșit?

Galeriile a două cluburi din România au anunțat că vor boicota prezența pe stadioane din cauza măsurilor impuse de Guvern, prin care persoanelor nevaccinate lui se interzice accesul în arenă. Cele două galerii sunt cele de la CSA Steaua și FCU Craiova. 

Prima a decis așa sâmbără la prânz, când la meciul de pe Ghencea cu Dunărea Călărași încă nici măcar nu era activă respectiva prevedere și pe stadion ar fi putut avea acces, conform vechilor reglementări, inclusiv persoanele care prezintă un test negativ. Dar Peluza Sud a Stelei a protestat.

Tot de o Peluză Sud, de această dată de la Craiova, se leagă al doilea protest. Suporterii lui FCU au anunțat că nu vor susține echipa din tribune la meciul cu rivala din oraș. Motivul e legat de faptul că acest meci se dispută pe noile prevederi și anume că nevaccinații n-au sub nici o formă voie să intre. „Avem multe persoane vaccinate în rândul galeriei, dar nici acestea nu vor intra, ca un protest împortiva acestei măsuri discriminatorii”, au anunțat liderii ultrașilor. Dar Peluza Sud va protesta.

E greșit ce fac cele două mase de suporteri? Absolut deloc. Ca să știm de unde plecăm cu discuția, să avem în vedere ca argument inclusiv declarațiile făcute joi de Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, în care susținea că o astfel de Ordonanță de Urgență, care reglementează restrângerea unor libertăți și drepturi fundamentale, nu poate avea temei legal, conform Constituției. Fiindcă ea trebuie votată de Parlament!

Discriminare e doar atunci când e politically correct

O spune omul cel mai îndreptățit din România să facă diferența între ce e discriminare și ce nu e. Iar cele două galerii, la fel ca și protestul din București, de sâmbătă seara, ce fac? Vor să amendeze discriminarea care există, din punctul lor de vedere, al celor care fac aceste proteste.

Practic, suporterii susțin ceea ce spune și Asztalos. Că în spatele unor astfel de demersuri se află și persoane politice, care caută capital de imagine, e un alt adevăr. Dar efectul produs de aceste acțiuni tot protest se numește.

Iar în România, încă sunt permise protestele. Încă, da! Sau, cel puțin, așa știam. Dacă să protestezi nu e infracțiune, atunci de ce demersul suporterilor sau al celor din București e amendabil? Dacă Asztalos reclamă discriminare la adresa persoanelor de culoare, toată România se scandalizează și ia atitudine. S-a întâmplat deja!

Dacă, acum, același șef al CNCD susține cu subiect și predicat că deciziile CNSU n-au bază legală și discriminează, totul e OK și nimeni n-are dreptul măcar la o altă părere? Dacă e așa, atunci traversăm o perioadă foarte interesantă. De fapt, periculoasă, nu doar interesantă.

Harari: „Epidemia poate dezvolta regimuri totalitare”

În primăvara anului trecut, Yuval Harari, un istoric israelian, autor a două cărţi de mare succes, „Sapiens: Scurtă istorie a omenirii” şi „Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului”, a fost invitatul celebrei jurnaliste de la CNN, Christiane Amanpour, și a zis așa: „Dacă nu suntem atenţi, această epidemie va furniza justificări pentru accelerarea dezvoltării unor regimuri totalitare!”

A spus-o în martie 2020, când lumea era prea puțin preocupată de libertate și mult mai mult de combaterea acestui virus. Iar neatenția se pregătește să aniverseze în curând 2 ani!

Nu știu dacă Harari are sau nu dreptate, dar știu sigur că un protest e oricând bine-venit, indiferent că avem sau nu aceeași părere cu cel sau cei care îl susțin. Întotdeauna un protest ne face doar bine. Fiindcă întotdeauna trebuie să existe și o altă opinie. Un protest, indiferent de subiectul abordat, ne va reaminti că vremea în care conta și decidea o singură părere în România a trecut de mult.

2. Un puști de 19 ani nu acceptă să fie umilit. Ce e greșit?

Radu Drăgușin a anunțat FRF că nu vrea să dea curs convocării la echipa națională de tineret, acolo unde fusese selecționat pentru meciurile amicale cu Suedia U20 și Mexic U21, în cantonamentul din Marbella (Spania).

Motivul oficial e că vrea să se integreze la echipa de club, Sampdoria. Motivul real e că n-a înghițit ceea ce i s-a întâmplat luna trecută, când deși a fost convocat, a fost lăsat pe banca de rezerve de Florin Bratu. Acesta a argumentat că din moment ce Drăgușin nu evoluează la formația sa de club, atunci a ales alți jucători în echipa de start. Și lui Drăgușin i-a oferit doar 8 minute (OPT).

În ce cheie trebuie judecat gestul lui Drăgușin? Arogant? Zeflemitor? De neiertat? Normal? De aplaudat? De luat aminte? Înclin spre ultimele variante. În primul rând, e grav pentru o Federație, în speță, cea patronată de Răzvan Burleanu, dacă e în postura să fie refuzată de un fotbalist de 19 ani. Grav de tot!

Dacă pe Drăgușin l-a convins „cazul Giafer”?

Probabil că ceea ce se petrece la loturi, cele de sub naționala de seniori, cu imixtiuni ale unor șefi de la Casa Fotbalului invocate inclusiv de oameni de fotbal, a ajuns și la urechile tinerilor jucători care joacă pe afară.

Dacă n-ai spate e mai greu să-ți faci loc la convocări, iar dacă n-ai pile e aproape imposibil să joci. Cine nu crede că așa stau lucrurile să aprofundeze „cazul Giafer”. Este speța care definește ceea ce se petrece de ceva timp cu reprezentativele mici ale României. Mihai Stoichiță, nimeni altul decât șeful Comisiei Tehnice, a ordonat în public convocarea stoperului dinamovist, deși prestațiile lui au fost penibile, iar selecționerul de la U20 s-a supus.

Este cea mai clară dovadă că nu valoarea și calitatea decid, ci relațiile, numele impresarului, al tatălui și al protectorului pe care îl ai în interiorul Federației. Poate că Drăgușin a înțeles că n-are și el pe nimeni puternic și influent cum are Giafer și atunci și-a zis că mai bine spune „Stop”.

Doar fotbaliștii care aceptă restanțele au caracter?

În al doilea rând, e greșit că un jucător tânăr are atitudine, că nu acceptă să fie umil, că are personalitate și că nu vrea să stea cu capul în pământ? Absolut deloc, iar gestul lui Drăgușin trebuie apreciat și dat exemplu, mai ales într-un fotbal în care conducătorii de club, girați și sprijiniți de actuala FRF, îi cataloghează, pe cei care își cer drepturile și depun memorii când sunt neplătiți, ca fiind fără caracter.

Concluzia e una singură: dacă cei fără caracter au ajuns exact cei care nu acceptă să fie umiliți și nici bătaia de joc a intereselor unor șmecheri, iar cei cu caracter sunt doar cei care sunt numiți selecționeri doar fiindcă n-au fost în echipa lui Lupescu la precedentele alegeri, atunci vom fi nevoiți, cu toții, în primăvara lui 2022, să ne așezăm cuminți în băncile noului Congres al FRF.

Și să-l aplaudăm și să-l ovaționăm pe cel care a câștigat în 2014 din postura de domnul Burleanu, dar care s-a transformat și a devenit, între timp, tovarășul Burleanu.

Moștenirea lui Ion Rațiu

Protestul rămâne un protest, indiferent că e în sport sau în viața de zi cu zi. El e o formă prin care democrația arată că există. Un protest nu va ne va face niciodată rău, ci doar bine. Ne va învăța, dacă mai avem această capacitate, să știm să ascultăm și o altă părere. Care, chiar dacă nu ne convine și nu suntem de acord cu ea, trebuie să existe. Altfel, ne întoarcem într-un sistem totalitar.

Din fericire, a existat cineva în România care ne-a învățat ce e democrația. Și i-a oferit o definiție fabuloasă, prin care oricine să înțeleagă de ce e vital să avem grijă de ea și să o protejăm cu orice preț.

Numele lui: Ion Rațiu. Afirmația sa: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!". Ion Rațiu nu mai este astăzi printre noi, dar ne-a lăsat moștenire acest citat, care, din păcate, e din ce mai greu încercat într-o țară în care unii caută prin toate mijloacele să se întoarcă la viața de dinainte. Cea care ne era decisă, ordonată, trasată și impusă de o singură voce. Aparținând unei singure opinii.