OPINII  »  EDITORIAL

„Taurul” Kovacs n-a fost răpus în corida jenantă de pe San Siro

Articol de - Publicat joi, 13 aprilie 2023 15:13 / Actualizat joi, 13 aprilie 2023 19:25

A fost amuzant să văd că în "sferturile" Champions League există fix aceleași practici, mai pe românește, ca să-l parafrazez pe Gică Hagi, aceleași apucături de pe la noi, de prin Liga 1. E neverosimil să regăsești într-un meci AC Milan - Napoli o țintă unică, numită arbitraj. 

Din minutul 1 până dincolo de fluierul de final, toată lumea din stadion, dar în special jucătorii, rezervele, antrenorii, toți cei din staff aveau o preocupare aproape barbară de a contesta orice. Orice însemnând chiar orice!

În primele 10 minute am urmărit în paralel Real - Chelsea și disputa de la Milano. Apoi m-am dedicat partidei din Italia. Am vrut să văd până unde poate merge totuși obsesia pentru modul în care cuiva i se pare că arbitrul poate decide un meci și dacă greșește o decizie în cercul de la centrul terenului. Și a fost ceva... Aproape unic!

Spalletti, mix între Dan Petrescu și Gheorghe Ștefan

În Spalletti l-am revăzut perfect pe Dan Petrescu. Nu a existat prim-plan cu "principalul" lui Napoli, pe parcursul jocului, în care să nu gesticuleze, să nu se mire și să nu-i reproșeze lui Kovacs ceva. Ba chiar și-a aruncat și căciula pe jos, după o fază absolut banală, în care se dictase aut pentru Milan, fix la centrul terenului, iar el solicita fault. 

Pe vremuri, așa proceda Gheorghe Ștefan la Procesul Etapei. Zicea: "Autul dinaintea fazei în care am primit gol a fost pentru noi, nu pentru adversar". Se punea faza dinainte, nu era nimic. Intervenea Ștefan: "Aaa, nu aici, mai înapoi!". Și se derula vreo 3 minute și se ajungea, într-adevăr, la un aut de care ar fi trebuit să beneficieze Ceahlăul: "Iată! Viciere!". Așa și cu Spalletti. De toată jena.

Obsesia arbitrajului l-a făcut pe Spalletti să greșească tactic

Când tot meciul ești interesat doar de arbitraj, iar la final vii și contești doar neacordarea unui galben lui Leao (poate singura eroare a lui Istvan), înseamnă că automat spui că arbitrul a fost bun. 

De fapt, problema lui Spalletti e alta, că ocupat că strige după Kovacs și să se ia cu mâinile de cap, n-a găsit inspirație să-l schimbe pe Anguissa, între cele două cartonașe galbene încasate, lucru pe care și l-a reproșat la final. 

Apropo, cele două avertismente au fost perfect justificate. Primul: pentru oprirea unui atac promițător. Al doilea: pentru lovirea adversarului în stomac, cu piciorul.

N-a fost penalty la Saelemaekers, Kovacs a văzut bine

De fapt, singura fază care merită o discuție și care se putea termina cu o decizie majoră e cea din final, la duelul lui Saelemaekers și Lobotka, din careul lui Napoli. Kovacs n-a dat penalty, dar intrarea slovacului e riscantă și se încadrează perfect la ceea ce Mourinho le spune mereu jucătorilor săi: "Nu-i dați posibilitatea arbitrului să vă judece!". 

„Taurul” Kovacs n-a fost răpus în corida jenantă de pe San Siro
Istvan Kovacs, la AC Milan și Napoli, scor 1-0 (foto: Imago)

După părerea mea, Kovacs a procedat bine, belgianul lui Milan se folosește de contact pentru a căuta penalty. Mai degrabă e simulare, în niciun caz lovitură de pedeapsă. În plus, e o fază din capitolul "penalty-urilor soft", despre care șeful arbitrilor europeni, chiar un italian, Roberto Rosetti, a spus că nu vrea să mai vadă în competițiile europene și la CE.

Spectatorii au preluat și ei furia la adresa arbitrului

Nici Pioli n-a fost sfânt. De fapt, a fost și avertizat în final de prima repriză, după ce a protestat vehement. De ce? Solicita o lovitură liberă la vreo 40 de metri de poarta lui Napoli. Nu avea dreptate, nu fusese fault, dar nici măcar acest argument nu e relevant.

 Cum să-ți pierzi energia contestând, urlând, protestând într-un asemenea hal pentru ceva nesemnificativ? Evident că spectatorii au preluat și ei această furie oarbă a jucătorilor și antrenorilor de a-l presiona pe arbitru și meciul a fost mai degrabă toți împotriva lui Kovacs, decât Milan împotriva lui Napoli. Chiar o nebunie!

Boban: „Un haos de nedescris! Ăsta nu mai e fotbal”

Recent, Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, a participat, la sediul UEFA, la o întâlnire informală pe care forul de la Nyon a avut-o cu presa. Printre participanți a fost și Zvonimir Boban, director tehnic al UEFA. Când discuția a ajuns în zona de arbitraj, fostul mare fotbalist al lui AC Milan și al naționalei Croației a spus: 

"Am văzut recent Lazio - Roma și am fost șocat. La absolut fiecare fază, proteste de peste tot: jucători, antrenori, spectatori. Un haos de nedescris! Arbitrul a fost impecabil și cu toate astea oamenii nu mai erau deloc concentrați la meciul propriu-zis, ci doar la arbitraj. Ăsta nu e fotbal!".

Și unui robot i-ar fi fost greu să reziste! Bravo, Istvan!

Ce descrie Boban că a văzut la Lazio - Roma, exact așa a fost și la Milan - Napoli. Stadionul devenise efectiv ca la coridă. În rolul taurului, Kovacs. Cel urmărit de jucători, antrenori, spectatori. Copiii de mingi mai lipseau pentru a-i înfige decisiv sulița și pentru a-l îngenunchea!

Și un robot dacă ar fi arbitrat, tot n-ar fi făcut față haosului în care s-a disputat Milan - Napoli. Motiv pentru care îi adresez un sincer "Bravo!" lui Istvan Kovacs pentru că a scos la capăt o nebunie de meci!


Comentarii (29)
Nick111
Nick111  •  16 Aprilie 2023, 19:33

Mi ați tăiat din comentariul anterior. Fără injurii dar evident de partea adevărului și corect orientat. M a surprins. Trăiască lupta pentru pace!

zica
zica  •  16 Aprilie 2023, 10:38

Toți care îl blamați pe Kovacs știți ce înseamnă să arbitreze la acest nivel,e unul aici Sfarlea care e f vehement ,vezi Doamne ca e omul UEFA urat ,suntem romani și trebuie sa apreciem valoarea câtorva arbitri care mai fac sa se audă de România în fotbal ,,un meci crispat, plin de ura și fără realizări și gata arbitrul e de vina,în rest nu avem adversari sa ne blamam valorile.

sucuiso
sucuiso  •  15 Aprilie 2023, 22:02

Si totusi pentru Istvan,sezonul asta de cupe europene se pare s-a inchiat. Asta dupa meciul de la Milano. Cum explicati acest fapt dl Udrea?

Vezi toate comentariile (29)
Comentează