Domnul Charalambous

Și în acel play-off pe care roș-albaștrii îl începuseră de pe trei, a urcat o poziție, terminând doar după Farul. Finalul a fost însă spre dezastru, un 1-5 cu Rapid în ultima rundă, când nu mai era nicio miză. Părea că au dreptate "crocodilii".

Și totuși, a rezistat, făcându-i pe mulți să schimbe foaia. S-au spus multe pe seama lui, că e doar un ficus care știe să se plieze și să se îndoaie în toate unghiurile posibile, doar ca să-i facă pe plac patronului. Care, la rândul lui, îi făcea și echipa, și schimbările. Că, de fapt, el ar fi secundul lui Pintilii, omul de bază și de încredere din Berceni, și că stă acolo doar ca să ia un salariu bun, dar nu face mare lucru. Că nu e decât un "antrenor de antrenament".

Chiar și jurnaliștii se plângeau că la întâlnirile cu el sau la flash-interviuri era exagerat de calm, prea abil să spună multe fără să zică nimic, ca să nu supere pe nimeni. Că e prea liniar, prea sobru, prea serios. Fusese catalogat "yes-man-ul" perfect, soluția cea mai convenabilă, inclusiv financiar, un om pe care șeful l-ar fi putut pune oriunde pe tabla de șah de la Palat, iar cipriotul n-ar fi cârtit.

Elias Charalambous nu a ripostat, nu a reacționat, a înghițit toată avalanșa asta de adjectiv-invective, fără să se victimizeze, chiar și atunci când lucrurile nu mergeau. N-a dat vina pe nimeni, nu a jignit pe nimeni, nu a căutat alibiuri. Și și-a văzut liniștit de treabă, chiar dacă n-a avut mai niciodată avantajul surprizei tactice. Fiindcă orice ar fi făcut sau gândit, era mai mereu devansat public de Big Brother.

Și culmea (sau nu!), cu el pe bancă, FCSB și-a recăpătat statutul de number one în România, după mulți ani de orbecăială de la Palat sau din Pipera. Mai mult, roș-albaștrii și-au recăpătat și culoarea în obraji prin furtuni europene, dovadă parcursul excepțional din Europa League, de după primul campionat câștigat.

Adrian Porumboiu, cel care l-a cunoscut primul, când l-a avut jucător la Vaslui, îl descrie simplu pe Elias: "Un profesionist, un jucător foarte bun, un tip foarte echilibrat, care nu a făcut vreodată probleme. A fost o plăcere colaborarea cu el și mă bucur pentru ce a realizat. Iar ca om, l-aș pune la nivel cu Adailton, adică cel mai sus.

I-o face Gigi echipa, a, dar nu e nimic special! Am mai spus-o, am văzut personal cum Berlusconi îi făcea schimbările lui Ancelotti. Și ce antrenor mare este italianul! Nu Gigi pregătește echipa, nu el îi antrenează pe băieți să facă presingul ăla sus, agresiv, nu el face scheme, traseele de joc! Asta face Elias, împreună cu stafful lui. Pentru mine, chiar este un exemplu!".

Știți că fostul ecuson FIFA nu se sfiește, la o adică, să dea și cu biciul, dacă e cazul. În privința lui Charalambous nu este.

Cei doi au și rămas amici, tehnicianul chiar vrea să revină la Vaslui, să arate familiei locul în care a făcut cunoștință cu România, care i-a devenit precum o a doua casă.

Nu i-a fost simplu nici în acest sezon. Elias a mai trecut încă o dată peste toate, chiar dacă la începutul campionatului echipa părea sleită sau prea concentrată pe provocările continentale.

Acum este pentru a doua oară campion al României. Nu câștigase niciun trofeu ca antrenor, până să vină aici. Ca jucător, are trei titluri și trei cupe, cu Omonia, în Cipru, pentru a cărui națională a bifat 69 de prezențe.

Aici a venit ca un anonim, și acum s-a încoronat pentru a doua oară consecutiv. Stă tot la cantonament, nu a început să facă fițe, nu are aroganțe. Nu s-a schimbat, chiar dacă acum râde sau se încruntă mai des. Încă e capabil ca după un meci cu scântei să întindă primul mâna și să o țină așa chiar și după colegii care par că-l uită, grăbindu-se s-o taie spre vestiare. Dă-o dracu' de curtoazie profesională, dă-l încolo de bun-simț!

Adică, dincolo de toate, a rămas un domn. Și asta face mai mult decât toate titlurile și recompensele financiare. E un exemplu care chiar merită urmat. Mulțumim, domnule Charalambous!