OPINII  »  CFR CLUJ - PYUNIK 2-2, 3-4 LA PENALTY-URI

Radio Erevan s-a mutat la Cluj

Editorial Narcis Drejan
Editorial Narcis Drejan

Articol de - Publicat joi, 14 iulie 2022 10:05 / Actualizat joi, 14 iulie 2022 10:06

Bancurile celebre, din comunism, cu Radio Erevan, erau formate din întrebări absurde și răspunsuri comice. Cu aceeași caterincă de 2 lei și 48 de bani mințim și noi fotbalul, încercând să-l înfrumusețăm sau mai degrabă să ne păcălim românește.

După ce naționala Armeniei și-a bătut joc de noi, la propriu, iar rușinile echipelor românești în cupele europene persistă de câțiva ani, a venit momentul să recunoaștem că suntem deja în lumea a 3-a. Să nu ne mai mințim c-a fost un thriller la Cluj, ba da, jucătorii celor două echipe arătau ca zombii din filmul cu Michael Jackson, din 1983.

Când tu joci cu unul dintre cei mai rudimentari mijlocași, Boateng, care ai impresia că este TIR în curbă, apoi ai pretenții de la Ciprian Deac, fotbalist despre care Felix Magath spunea că e inadaptat la performanță, iar naționala se bazează pe cel mai bun tăietor de lemne din Liga 1, fundașul Burcă, să nu mai vorbim de portarul de rupt bilete, „Pufi” Bălgrădean, care sare ca hopa-mitică, nu trebuie să mai ai pretenții.

Ne mințim non-stop, cu fotbaliști trecuți de 37-38 de ani, care fac față în Liga 1, dar nimeni nu-și pune probleme că suntem praf? Că ciupim jucători liberi de contract, pe care-i transferă cei mai dubioși impresari, că urlăm în stânga și în dreapta că aveam cândva rezultate în Europa. 

Nu, nu prea am avut, au fost câteva excepții, e drept că în anii 90 te băteau PSG, Inter Milano, AS Monaco, Benfica, Sporting, iar astăzi ne scot toți amatorii. Dar de ce nu acceptăm că am ajuns noi amatori, că managementul cluburilor este dezastruos, că bate falimentul în geam.

Radio Erevan s-a mutat la Cluj

Petrescu, omul cu bancurile

După meciul de aseară, oamenii de la CFR s-au întrecut în bancuri demne de Radio Erevan. Reporterul îl întreabă pe Ciprian Deac cât de neagră a fost seara, iar fotbalistul expirat răspunde: foarte neagră! Apoi, tot Deac vorbește despre finanțele clubului, de-ai fi spus că e angajat contabil sau director de marketing. 

Și urmează cele mai tari bancuri cu Dan Petrescu, care ne spune că el, de fapt, n-a pierdut meciul, că nu joacă bugetele, deși vorbea despre cele 41 de camere single rezervate de Pyunik, că de unde prostia asta că el joacă la 1-0, că îi plac și victoriile cu 5-4. Bre, nea Dane, cred că a venit momentul să recunoști că te învechești ca antrenor, că ești fricos, caracteristica tehnicianului român, că mergi pe mâna acelorași gloabe expirate de jucători. 

Nu, pe bune, vezi că Daniel Pancu, Florin Bratu sau Adi Iencsi ar face față lejer la CFR Cluj, la ce rușini de fotbaliști ai în echipă! Mai lasă-ne cu plânsetele tale și cu mania persecuției și apucă-te să antrenezi serios, că ai devenit banc de Radio Erevan. Cum, nu-l știi? Când o să antreneze Dan Petrescu pe Chelsea? Când n-o să mai fie nevoie de el, nicăieri.

Treziți-vă sau acceptați submediocritatea

Cumva, toată lumea e blândă cu Liga 1, se scrie mult despre mega-transferurile de nimic, că vine nu știu ce fotbalist care a jucat la FC Goanga Mică în minunatul campionat al Karakalpakstanului. După 2-3 etape, pseudo-fotbalistul pleacă, dă-n judecată clubul, iar oamenii plătesc incompetența. Nu există niciun club din fotbalul românesc care să nu fi avut litigii cu jucători aduși de la FC Goanga, FC Pescărușul sau CS Somonul. 

Și după ce pleacă jucătorul lăudat pe la televiziuni, deși nu l-a văzut nimeni, apare Ovidiu Hoban, la aproape 40 de ani, care semnează prelungirea contractului cu CFR Cluj. 

Și ne mirăm de ce ne bat albanezii, armenii, transnistrenii și găgăuzii prin cupele europene. Haideți să acceptăm că nu mai avem deloc fotbal, că suntem la nivel de amatori și că oamenii care pot oferi soluțiile caută în continuare scuze. 

Cică la Radio Erevan se anunță că CFR Cluj a fost eliminată. Nu, nu era Radio Erevan, era Pyunik Erevan. Ai prins-o, Clujule?


Comentarii (50)
kosmeen
kosmeen  •  15 Iulie 2022, 00:54
Postat de dacia_berlina pe 14 Iulie 2022, 15:44

Credeam ca armenii sunt in plin campionat, si au apucat sa prinda o forma buna; de unde... meciurile cu CFR au fost primele ... au avut pauza de prin mai. Bine, CRF a avut si ghinion sa fie egalati in minutele 88 si 118.. de 2 ori, fix cu 2 minute inainte de final. Dar, nu trebuia sa se ajunga aici. Suntem mai valororsi de obicei decat echipele care ne bat... pe transfermarket, la pariuri; ar trebui sa ne calificam si totusi pierdem. Probabil, de vina este pregatirea echipelor si mentalitatea jucatorilor, antrenorilor si a conducatorilor. Nu isi iau in serios adversarul, se asteapta ca ceilalti sa se dea la o parte fara lupta. Totusi, armenii, georgienii, luxemburghezii, kazahii, chiar daca nu sunt asa bine cotati, sunt, probabil obisnuiti sa joace la victorie. Si ai nostri... in ciuda declaratiilor, in subconstient isi desconsidera adversarii. O patim mereu.. ar trebui sa invete conducatorii, sa trateze un meci cu niste "amatori" ca si cum ar juca un derby cu CFR,FCSB sau CSU . Sunt cateva meciuri de pe urma carora poti castiga de 5 ori mai multi bani decat intr-un sezon intreg; si ei, le trateaza superficial.

Pai, sa vorbim cu baietii aia de la transfermarkt sa ne ajusteze valoarea in jos (cum dealtfel ar reflecta mai corect realitatea). sa vezi ce echipe "valoroase" ne bat atunci, respectandu-se si criteriul financiar ;-)

vivi.napoca1_
vivi.napoca1_  •  14 Iulie 2022, 19:33

Acest articol poate fi considerat ,tendențios sau chiar jignitor ,oarecum un fel de atac la persoana fără sa exagerez prea mult cred !? Pot sa am și eu părerea mea și va rog sa o publicați! Eu as putea fi de acord cu anumite ,acuze fata de CFR, dar prea se confunda autorul articolului cu un simplu fan,fcsb sau Becali și atunci credibitatea în a fi neutru lasă mult de dorit !? Am încercat sa ma exprim elegant ,iar pe viitor va doresc sa fiți la fel de obiectiv cu eventualele eșecuri ale altor echipe dacă desigur prin " absurd " ajung sa ne facă de ras !?

alexiosas
alexiosas  •  14 Iulie 2022, 18:32
Postat de Quem pe 14 Iulie 2022, 16:59

Nimeni nu se minte pe nimeni. Pur și simplu românii nu sunt talentați la fotbal, și nu numai. Toate sporturile cu o minge rotundă, baschet, volei, handbal sau fotbal au rezultate dezastruoase la toate naționalele și la toate nivelurile de club. Nu este nevoie de sute de milioane de euro pt dezvoltarea acestor sporturi, pt a încuraja copiii și adulții de a practica aceste sporturi de echipă cu minge rotundă este nevoie doar de investiții minimale din partea statutului. În afara subiectului articolului, câți jucători români activează în campionatele profesioniste ale Spaniei (ex cel mai la îndemână) de baschet, handbal, volei sau fotbal?! Acolo unde sunt o grămadă de sârbi, croați, polonezi, cehi sau chiar danezi, etc; dar nu români.

asta tot incerc sa zic si eu....doar cu diferenta ca ar fi romani talentati cu carul dar sunt puturosi si deloc ambitiosi....o tot ard astia pe aici ca juniorii romani nu au nici o sansa la echipele de baschet,handbal,volei,chiar si fotbal din cauza strainilor...pai si de ce nu se duc sa dea probe la echipe dincolo? UE e egala pentru toti membrii ei,nu o sa-ti interzica nimeni dreptul de a juca acolo daca ii convingi pe aia ca ai valoare.....uite o non-europeana,Canada,e calificata la mondial a 2a oara dupa CM1986.....cati jucatori sub 23 de ani din lotul lor au crescut pana la 18 ani in Canada? 1? 2?...restul toti au crescut in cluburi din Europa ....eu le doresc tuturor echipelor romanesti victorii in mocirla europeana,dar nu am sperante sa vad vreuna calificata in grupe

Vezi toate comentariile (50)
Comentează