OPINII  »  EDITORIAL

Frauda de la Man City

Articol de - Publicat joi, 09 februarie 2023 15:48 / Actualizat joi, 09 februarie 2023 15:48

După recentul scandal din Italia, unde Juventus Torino, de 36 de ori câștigătoare a titlului, a fost penalizată cu 15 puncte și expediată la jumătatea clasamentului, iată că un altul vine să tulbure și mai tare apele în fotbalul de cel mai înalt nivel. 

De data asta, "bomba" a explodat în Anglia, iar echipa vizată e însăși campioana en titre, Manchester City. Dacă Juve, sancționată pentru falsuri în contabilitate și pentru dosirea unor documente, a scăpat relativ ușor, pare-se că pe City o așteaptă zile și mai grele.

Pentru că a încălcat fair-play-ul financiar (FPF) instituit de UEFA și FA, formația de pe Etihad Stadium, aflată din 2008 în proprietatea unui grup de firme din Abu Dhabi, controlate de șeicul Mansour, riscă depunctarea. Chiar și excluderea din Premier League!

Se anticipează însă, opinie din Daily Mail, un proces de durată. Întrucât șeicul Mansour, vicepremierul Emiratelor Arabe Unite, e unul dintre bogătașii planetei, multimiliardar. Se zice, numai în glumă?, că-i mai simplu să-i reții numele întreg, Mansour bin Zayed bin Sultan bin Zayed bin Khalifa Al Nahyan, decât să-i calculezi averea!

Totuși, cum trebuie răspuns la întrebarea ce înseamnă FPF? Concret, că niciun club n-are voie să cheltuiască mai mulți bani decât îi intră în cont pe cale legală. Or, conform publicației germane Der Spiegel (Oglinda), probabil cea mai citită revistă din lume, Man City n-a respectat această regulă. Dimpotrivă, ar fi încălcat-o de 115 ori între anii 2009 și 2018, perioada investigată.

Pe de-o parte, a încălcat-o prin sponsorizări trucate. În ideea în care banii proprietarilor nu se iau în considerare la FPF, tocmai șeicul și companiile sale i-ar fi alimentat pe sponsori. Pe de altă parte, City ar fi raportat în mod repetat cheltuieli mult reduse față de realitate. Transferuri, salarii, prime etc.

Der Spiegel pretinde că poate furniza numeroase exemple, dar insistă asupra unui singur caz. Aduce dovezi că Man City l-a plătit pe italianul Roberto Mancini, angajat antrenor între 2009 și 2013, cu 1,45 milioane de lire sterline pe an, sumă recunoscută oficial. Dar și că, în plus, selecționerul de azi al Squadrei Azzurra a mai primit anual 1,75 milioane în calitate de consultant (special adviser) la Al-Jazira Sports and Cultural Club, societate din patrimoniul aceluiași șeic Mansour. Bani care, firește, n-au fost declarați.

Frauda de la Man City

Reclamând "o fraudă de proporții", adversarele lui City din Premier League, în frunte cu concitadina United, solicită pedepsirea severă și imediată a grupării de pe Etihad. Comentatorii rămân însă mai degrabă sceptici. Inclusiv cei britanici, deranjați ori de-a dreptul indignați, apreciază că eventuala retrogradare a "cetățenilor", de 6 ori campioni după 2008 și în tot atâtea rânduri câștigători ai Cupei Ligii, ar provoca retragerea de pe piață a unor investitori foarte importanți, majoritatea din zona Golfului Persic. Fără al căror sprijin, acceptă și Der Spiegel, fotbalul european ar avea mult de pierdut.

Sigur, acest argument nu-i de neglijat. Dar nici de conceput că FA și UEFA vor sta cu brațele încrucișate și vor închide ochii la o abatere atât de gravă precum cea comisă de Man City. Subiectul chiar merită urmărit. 


Comentarii (23)
antirisc
antirisc  •  10 Februarie 2023, 12:15

Sursele Premier League sunt rizibile: niște e-mailuri obținute pe căi ilegale, sau un escroc mitoman patentat care a obținut mai multe premii jurnalistice inventând articole. Aceste noi acuzații sunt similare cu a încerca să demonstrezi că la Chelsea rusul folosea agenții kgb din subordine pt a intimida jucători adverși. Cert e că atunci când asta n-a mai mers, au căzut în cap. City a măturat pe jos pe teren cu toți marii marii controlați de mafia din Nyon (Infantino și Ceferin), iar acum ăștia sunt în stare să folosească metode GRU (kgb-ul armatei ruse) pentru a încerca să se răzbune. Stafida care a scris articolul nu face decât să confirme că presa de la noi l-a plasat pe Elon Musk la Bran, la fel cum Florentino Perez e mai curat ca Mitică Dragomir...

leftymius
leftymius  •  10 Februarie 2023, 10:13

Din moment ce oricum nu ai voie sa aduci bani dea casa, ci doar sa cheltui ceea ce produci, atunci nu prea vad ce am avea de pierdut. Poate in asa fel s-ar mai normaliza putin fotbalul si n-am mai avea monopolul acesta a 2-3 echipe in fiecare campionat important.

catalin.palcu
catalin.palcu  •  10 Februarie 2023, 09:53
Postat de matei007 pe 10 Februarie 2023, 06:15

Fair Play-ul Financiar are sens pentru a asigura un echilibru competitiei. UEFA a reactionat in cazul City insa englezii au castigat, surprinzator?, la apel. Investigatia si acuzele de acum vin din partea Premier League. Daca vor fi gasiti vinovati si pedepsiti exemplar, poate retrogradati, ar fi un semnal bun pentru suporteri. Asta deoarece sumele cheltuite pe jucatori si agenti au crescut intr-un ritm alarmant si suporterii deconteaza: costul replicilor, biletelor la meci (vedeti cat e un bilet la City) sau al abonamentele creste in fiecare an. In paralel interesul pentru echipele si ligile mai mici scade constant (tinerii prefera Fifa pe PlayStation), semn ca edificiul financiar este destul de subred.

Un season ticket la City e 980 de lire pe an, la jumate din cat e la Spurs si Arsenal. Si numai marginal mai scump decat la United si Liverpool. Iar echipa care a cheltuit cel mai mult pe transferuri in ultimii 10 ani e United, nu City! Asta ca sa vorbim si de lucruri concrete, nu doar opinii

Vezi toate comentariile (23)
Comentează
Close