OPINII  »  ROMÂNIA

Naționala furată

Articol de - Publicat duminica, 19 iunie 2022 16:10 / Actualizat duminica, 19 iunie 2022 16:30

După 0-2 în Muntenegru, una dintre cele mai proaste evoluții ale „tricolorilor" din ultimul deceniu, ne-am zis că mai jos nu se poate cădea. 

Cum același Muntenegru, echipa unei țări cu numai 600.000 de locuitori, ne-a umilit cu 3-0 la București, ne-am lămurit însă că ne-am înșelat. Iar când România a alunecat de pe poziția 48 pe 54 în ierarhia FIFA, la un pas de minimul ei istoric (57 în 2012), am fost siliți să acceptăm, și suntem, că situația nu mai e gravă. Că e de-a dreptul dezastruoasă. De coșmar.

Cu o victorie și un egal din șase partide disputate în mandatul lui Edi Iordănescu, ba și pe locul 4 din 4 în grupa de Liga Națiunilor, jucătorii sunt cei dintâi răspunzători pentru prăbușire. Unii fără clasă, alții fără chef și destui fără ambele. Deși nu ne convine, ar trebui să ne împăcăm cu ideea că generația actuală nu-i nici cea mai dotată, nici cea mai ambițioasă. E mai degrabă una oarecare.

Din punctul meu de vedere, numai al meu?, faptul că liderul și căpitanul naționalei de azi, Vlad Chiricheș, gafeurul de serviciu din Muntenegru, l-a depășit pe Cristi Chivu (75A) la numărul de selecții, ilustrează o criză de valoare imposibil de contestat. 

Din considerentul că VC n-a cucerit niciun trofeu în străinătate, iar Chivu a câștigat 12, între care Liga Campionilor și Campionatul Mondial al Cluburilor. Zău așa, are rost să mai discutăm, ce să comparăm?!

De pe lista responsabililor nu poate lipsi selecționerul. Educat, instruit, Edi Iordănescu a promis mult, dar n-a realizat nimic. De aici și opinia că a ajuns prea repede la națională. Că s-a pripit când a acceptat un post pentru care, neavând suficientă experiență, nu era pregătit. La națională nu vii ca să înveți, ci ca să învețe alții de la tine.

Naționala furată
România - Muntenegru

Ea e, sau s-ar cuveni să fie, cea mai înaltă catedră. Ca atare, asemenea lui Contra și lui Rădoi, Iordănescu era obligat să mai aștepte. Graba strică întotdeauna treaba, iată încă o dovadă. Atât că Edi, la fel cu predecesorii săi, nu s-a pus singur, ci l-a instalat FRF. 

Practic, un Comitet Executiv de paie, pe care președintele Răzvan Burleanu îl manevrează de parc-ar fi alcătuit din preșcolari. Dacă Burleanu și gașca lui de habarniști au greșit când i-au numit pe Daum, pe Contra și pe Rădoi, chiar nu le-a fost greu să mai greșească o dată. Abia s-au specializat, nu? S-au perfecționat.

Tocmai pentru că a ales, invariabil, tehnicieni nepotriviți (Daum nu mai antrenează nicăieri de 5 ani!), preferând variantele comode și ieftine, Burleanu trebuie socotit cel mai vinovat de declinul fotbalului nostru. 

Vinovatul vinovaților. El e cel care, parașutat în fenomen, n-a înțeles nimic și, am această convingere, nici nu va înțelege vreodată. N-a venit ca să ajute, ci ca să parvină și să profite. Împărțind foloase și privilegii cu șleahta de curteni de care e înconjurat, aplaudat și votat cu amândouă mâinile. Burleanu Vodă, nu altceva!

Deoarece reprezintă răul cel mare din fotbalul românesc, cangrena, acest impostor, cum exact îl caracteriza deunăzi Adrian Porumboiu, ar trebui să plece primul. Să iasă din scenă, fie și numai pentru că, vorba lui Gigi Becali, "a furat naționala". A confiscat-o, transformând-o în umbra tristă a celei ce ne-a făcut cândva fericiți. Le-a răpit-o românilor, care n-au întârziat să-l huiduie și să-i ceară demisia.

Dac-ar avea onoare, individul și-ar lua tălpășița și nu s-ar împăuna că e dușmanul mediocrității când, în realitate, e promotorul și chiar campionul ei! Dar n-are, deci nu-i cazul să sperăm.  


Comentarii (34)
Analiza
Analiza  •  20 Iunie 2022, 13:43

Bravo, nea Ovidiu! Excelent articol! Toate tunurile pe Burleanu, un impostor fără niciun studiu realizat în fotbal! Vodă Burleanu se mândrește ca el este președintele federației române de fotbal și aduce numai niște selecționeri slabi! De când este el președinte o campanie foarte, foarte proasta (începând cu demiterea lui Piturca până la Edi ) în care n-a făcut nimic. 0! Atât! Singurul lucru cu care se mândrește Burleanu este calificare României la EURO 2016 (campanie care era pe jumătate terminată când a venit impostorul! Noroc pe el ca a întrat Gica Popescu la pușcărie pentru acel transfer ca altfel nu pupa Burleanu federația romana de fotbal a României!

stefan..
stefan..  •  20 Iunie 2022, 12:54

Mult hulitul Daum *** a avut urmasi de doi bani la nationala, impinsi de aceeasi presă gigista, care acum pare ca se jenează de situatie. Nici o vorbă despre un potential antrenor străin mai tanar si de valoare, ca la unguri, de exemplu, care sa faca selectia pe bune. Nici o vorbă despre cooperativa Becali-Hagi, cea care a fost toxica la nivelul primului esalon. Batista pe tambal la subiecte reale. O dăm gargara doar.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

stefg
stefg  •  20 Iunie 2022, 12:38

Imi pare rau nea Ovidiu, dar tema varstei selectionerului este o tema falsa. Credeam ca un jurnalist sportiv de asa talie stie mai bine. Daca ne uitam peste istorie, din 1970 din selectionerii care au obtinut calificari doar 2 (din 5) au fost mai in varsta decat Edi la data la care au fost numiti .. Angelo Niculescu si Emerich Jenei, toti ceilalti fiind mai tineri decat Edi. Asta sa ma opresc doar la cei cu calificari. Daca vrei sa mergem si mai departe, performantele a doi dintre ei (M. Lucescu si V. Piturca) tindeau spre 0 la data numirii in functie. Cred ca trebuie sa ne uitam in alta parte. Cu al 2-lea subiect sunt de acord. Burleanu are vina principala pentru rezultatele echipei nationale din ultima vreme.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează