OPINII  »  EDITORIAL

Singurul Merlin de la Dinamo e câinele lui Mister Dinu

Editorial Remus Răureanu
Editorial Remus Răureanu

Articol de - Publicat vineri, 01 septembrie 2023 23:09 / Actualizat vineri, 01 septembrie 2023 23:27

Burcă nu e un vrăjitor, e doar un antrenor bun care lucrează cu jucători ambițioși pe care clubul bolnav i-a pescuit de la "solduri". Rapidul are trei victorii la rând și depune serios candidatura pentru câștigarea campionatului, o cursă în care va fi nevoie ca vișiniii să se descurce la fel de bine și în deplasări în care peluza nu-i va mai purta ca un doping.

Sunt puține cluburile românești în care antrenorii să nu aibă nevoie de talent pentru discursuri motivatoare. Lui Bergodi nici nu-i trebuie să spună ceva genial înaintea unui derby disputat în Giulești ca să se asigure că oamenii lui își lasă toată energia pe teren. 

În deplasare, da, ar fi nevoie ca italianul să inventeze un pep talk inspirat.

Acasă, atmosfera injectează ambiție și concentrare în jucători și îmbibă cu o poveste stadionul nou construit, încă lipsit de suflet.

Povestea rostogolită de-a lungul unui secol a Rapidului creează un cadru prea bun pentru ceea ce se joacă pe teren.

Numai afișul e de meci istoric, desfășurarea reală e dezechilibrată din cauza câinilor.

Dinamo, o nou-promovată săracă, se ține scai de vișinii până la golul din penalty al lui Rrahmani. Am fost triști că naționala noastră abia a ciupit un punct la Priștina, însă un kosovar care nici măcar nu e un internațional important e pe cale să devină un erou al campionatului.

Hiperactivul Amzăr s-a repezit în Funsho și a provocat lovitura de pedeapsă. Limitele lui Dinamo sunt firești, un club bolnav grav nu are cum să recruteze fotbaliști foarte buni și să genereze o formație puternică.

Înscrie și Oaidă, semnează un gol și Petrila. Fotbaliști pe care i-au aruncat alții capătă și ei puteri supranaturale în basmul pe care îl intretin fanii giuleșteni.

Jocul este, de fapt, o sacrificare a unei rivale în fața unui public încins și încântat.

Dinamo e o victimă potrivită, un nobil decăzut.

Singurul Merlin de la Dinamo e câinele lui Mister Dinu
Ovidiu Burcă (foto: Raed Krishan/GSP)

Burcă a fost lăudat pentru promovare, apoi specialiștii și media i-au recunoscut meritele pentru pregătirea și pentru organizarea cu care formația lui s-a strecurat până acum în prima parte a campionatului.

Să se strecoare de-a lungul întregului sezon nu vor putea roș-albii, că Burcă e doar un bun tehnician aflat la începutul carierei. Un magician nu este. Singurul Merlin căruia îi putem găsi intr-un mod forțat legături cu Dinamo e câinele lui Cornel Dinu.


Comentarii (31)
MaxiP
MaxiP  •  04 Septembrie 2023, 10:18
Postat de tipsy pe 03 Septembrie 2023, 10:39

Faza e ca gasp nu e ziar de sport, chiar nu este. E ziar de fotbal (desi nici macar asta nu stiu daca se mai poate spune). Nu intra aici cu pretentii de a citi altceva, avem destule locuri unde putem citi despre sport.

Unde? Ca intru pe GSP ca celelalte sunt mai rele.

Str82HeIL
Str82HeIL  •  04 Septembrie 2023, 08:29

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

alexiosas
alexiosas  •  03 Septembrie 2023, 12:31
Postat de tipsy pe 03 Septembrie 2023, 10:39

Faza e ca gasp nu e ziar de sport, chiar nu este. E ziar de fotbal (desi nici macar asta nu stiu daca se mai poate spune). Nu intra aici cu pretentii de a citi altceva, avem destule locuri unde putem citi despre sport.

e un ziar dedicat fecefecesebe si armanilor din fotbal,o ard cu "scriem atat despre ei ca ei au cei mai multi fani" dar cum majoritatea nu au carte si care au oricum nu inteleg mare lucru si scriu doar despre echipa dedicata si au alibiul lor...mai mult,manipuleaza *** astia ***,ii face sa creada ca li s-au furat titlurile in ultimii ani fara sa precizeze macar o data cum au ajuns acolo,sa se bata pentru titlu (niciodata pe propriile forte,asta e clar) ,ascund ilegalitatile ciobanului,gasesc sau inventeaza ilegalitati la adversarii lui becali,dau premii nemeritorii unor jucatori ca fanariotii sa poata vinde (vezi cazul Man),fac din *** bici (vezi cazul lui Tavitza) de a ajuns ala si la nationala

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează