Articol de Oana Duşmănescu - Publicat miercuri, 06 august 2025 14:06 / Actualizat joi, 07 august 2025 15:40
Moartea lui Ion Iliescu nu a încheiat deloc o eră. Încheierea înseamnă împăcare, într-un felul sau altul, cu lumea pe care o părăsești. Iar Iliescu, fost șef de stat, cel care a capitalizat cel mai bine revolta populară din decembrie 1989, împins de forțe roșii - și nu roșul Crăciunului, ci roșul sângelui nevinovat, dar și al lampioanelor din Est -, a lăsat multe răni în urma sa, multe întrebări nerăspunse, multe enigme nedeslușite.
Din cauza unui stat slab, care nu a avut îndrăzneala de a-l trece prin furcile justiției (există?) pe unul dintre cei mai controversați oameni din istoria schimonosită a României.
Faptul că Iliescu a murit naște un nou val de nostalgici, ca și cum nu era suficient puhoiul de suflare omenească ce-l plânge pe Nicolae Ceaușescu. Vreo 66 la sută dintre români, conform unui proaspăt și îngrijorător sondaj INSCOP. Sau pe un alt martir al neamului, încă viu, pe numele lui Călin Georgescu. La televizor, o damă voalată sub anonimatul ochelarilor de soare spunea: „Cât de hăituit a fost Iliescu în ultima vreme!”.
CE???
Dacă a fi hăituit înseamnă a trăi nederanjat o bătrânețe în care ar fi fost mai potrivit să plătească diverse datorii - măcar reparatorii - pentru familiile celor morți în Mineriade sau după 22 decembrie 1989.
Se pare că românilor le plac, la urma urmei, cei care fac troc cu țara lor la ruși. Au o afinitate pentru ei și gata, în diferite momente ale istoriei, nimic nu-i poate convinge că acesta nu e un lucru bun pentru nimeni, nici măcar pentru ei!
Aștept cu maxim interes și minutul de reculegere pentru trecerea lui Ion Iliescu pe stadioanele pe care se dispută meciurile din Cupa României - o decizie a Federației Române de Fotbal pe care încerc să mi-o explic logic, dar nu izbutesc. Un comentariu de pe Internet spunea: „Va fi, probabil, cel mai huiduit moment de reculegere din lume!”.
În rest, nicio bucurie aici. Nu mă bucur niciodată când mor oameni. Bucuria aș fi trăit-o dacă s-ar fi lăsat cu judecată adevărată și condamnare. Așa, s-a lăsat doar cu pace veșnică, netulburare pământeană și îngrijiri paliative timp de două luni, într-o țară în care medicii îți pun bolnavii terminali în brațe.
O țară care te pune să te recalifici, pentru ultimele săptămâni sau luni de viață ale celor dragi care se sting, dându-te afară din spitale, transformându-te în farmacist, infirmier, asistentă medicală, medic. Încă o dată, durerea a fost luată celui mereu privilegiat cu mâna statului. În viață și în moarte, mângâiat și alinat.
O țară care organizează funeralii naționale pentru un fost președinte inculpat pentru crime împotriva umanității, care ne-a învățat îndoiala, ura și dezbinarea de la începutul renașterii noastre ca neam democratic, punându-ne din blocstart pe acest drum frânt, pe care-l parcurgem funambulesc de aproape patru decenii.
Aceasta este adevărata sa moștenire, care atârnă greu pe umerii unei nații subeducate. Nu știu dacă acesta a fost planul, dar a ieșit la perfecție.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
